de Uniter miercuri, 22 iunie 2022
Actorul Virgil Ogășanu s-a născut la 17 iunie 1940, in Turnu Severin, județul Mehedinți. Încă din perioada liceului, a fost îndrumat spre teatru, în ciuda dorințelor tatălui, care spera la o carieră de medic veterinar pentru tânărul său fiu. Acesta a fost toboșar în orchestra școlii, cu un har artistic vizibil și o interpretare versatilă, de la tango-uri la șlagărele vremii. A fost admis la Institutul de Artă Teatrală si Cinematografie din București după ce a recitat poezia „Zdreanță”, și, deși emoțiile și cele două reflectoare timide l-au răpus, comisia i-a bănuit talentul și l-a încurajat.
A absolvit in 1964 IATC-ul, la clasa profesoarei Beate Fredanov, după care fost repartizat la Teatrul Tineretului Piatra Neamț. La Piatra Neamț debutează în 1964, odată cu spectacolul „Căsătorie silită” de Jean-Baptiste Poquelin Molière, în regia lui Gabriel Negry. De asemenea, a jucat pe această scenă în „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian și în „Nu sunt Turnul Eiffel” de Ecaterina Oproiu, ambele regizate de Liviu Ciulei. Pentru rolul din „Nu sunt Turnul Eiffel” a primit Premiul pentru interpretare și a participat la Decada Dramaturgiei Originale.
„Ţin minte ce-mi spunea profesoara mea Beate Fredanov: «Dacă vii la teatru cu febră de 38°C, i-o laşi portarului, joci, după care o iei, o duci acasă şi o tratezi». Generaţia tânără are multe de învăţat şi, din păcate, nu prea mai are de la cine. Marii actori au îmbătrânit. În societatea noastră modelele au dispărut.“ (Virgil Ogășanu, interviu coord. de Dana Ionescu în Yorick)
În anul 1966, Virgil Ogășanu se mută la Teatrul Bulandra din București. Printre rolurile interpretate pe această scenă, se numără Candidatul din „D’ale carnavalului” de I. L. Caragiale, Cliff din „Privește înapoi cu mânie” de John Osborne, Epihodov din „Livada cu vișini” de A.P. Cehov, Hugo din „Meteorul” de Friederich Durrenmatt, Ivan din „Revizorul” de Gogol, Edgar din „Suferințele tânărului W” de Plenzdorf, Malvolio din „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, George din „Ferma” de David Storey, Mahomed II din „Răceala” de Marin Sorescu, Jim O’Connors din „Menajeria de sticlă” de Tennesse Williams, Domnul Gherman din „Somnoroasa aventură” de Theodor Mazilu, Pantalone din „Scandal la Palermo” de Carlo Goldoni, Willy Loman din „Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller, etc.
A jucat alături de nume mari ale teatrului românesc, printre care și formidabilii actori Gina Patrichi, Ion Besoiu, Victor Rebengiuc, Ștefan Iordache, Ion Caramitru, Florian Pittiș, Toma Caragiu etc. Totodată, Virgil Ogășanu s-a remarcat în spectacole regizate de Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Erwin Șimșensohn, Horațiu Mălăele, Alexandru Darie, Cătălina Buzoianu, Ion Cojar etc.
„Teatrul nu va pierde teren niciodată. Există oameni care mănâncă teatru pe pâine, mulți tineri sunt îndrăgostiți de teatru. Lumea va veni mai departe și există în continuare un pubic educat.” (Virgil Ogășanu, interviu coord. de Dana Ionescu în Yorick)
În palmaresul său artistic se înscriu si partituri la Teatrul Nottara din București, în „Uzina de plăceri S.A.” de Alexandr Galin, „Voiajul domnului Perrichon” de Eugene Labiche, dar și roluri memorabile pe scena Teatrului Național București, precum „Omul din La Mancha” de Dale Wasserman, „Moartea unui comis voiajor” de Arthur Miller sau “Scrisoarea”, după “O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale.
„Problemele de sănătate, majoritatea, mi le-am rezolvat în teatru. Supărările, nemulțumirile s-au topit prin repetiții, asta contează enorm, chiar și numai două ore și intri într-o altă zonă, este extraordinar. Teatrul e medicament.”
A jucat rolul principal în istoricul spectacol „Revizorul” al lui Lucian Pintilie, care a fost interzis și a dus la expatrierea marelui regizor și reconfigurarea conducerii artistice a Teatrului Bulandra. Deși era o partitură care promitea să cucerească spectatori în planul internațional, a fost interzisă de cenzură și rămâne un episod sumbru din istoria teatrului românesc postbelic.
„Pentru mine, lucrurile astea sunt atât de simple: viața e importantă atât timp cât sunt cu familia, cu spectatorii, cu colegii. Ce e după nu mă mai interesează. Important e să lași ceva.” (Virgil Ogășanu, interviu coord. de Laurențiu Ungureanu în Adevărul)
Profesor de actorie în cadrul Universității Hyperion, Virgil Ogășanu poate fi văzut în spectacolele Teatrului Bulandra: „La Grande Magia” de Eduardo de Filippo (regia Elie Malka), „Pe lacul auriu” de Ernest Thompson (regia Dinu Cernescu), „Pisica pe acoperişul fierbinte” de Tennessee Williams (regia Dinu Cernescu), „Voiajul domnului Perrichon” de Eugene Labiche (regia Dinu Cernescu).
„Cum le spuneam și studenților mei, dacă nu cunoști personajul astfel încât să ți-l apropii și să ajungi să povestești despre el ca și cum ai povesti despre părinții tăi, despre sora ta, despre fratele tău, nu poți să-l creezi ușor. Trebuie să-l cunoști pe Hamlet așa de bine, încât să ți se pară că e din familia ta, și atunci poți juca bine personajul. Dar până acolo este un drum foarte lung.” (Virgil Ogășanu, interviu coord. de Dana Ionescu în Yorick)
Roluri în teatru:
Tatăl – Șase personaje în căutarea unui autor de Luigi Pirandello, regia Cătălina Buzoianu (1995)
Profesorul – Steaua fără nume de Mihail Sebastian, regia Gheorghe Jora (1964)
El – Nu sînt turnul Eiffel de Ecaterina Oproiu, regia Ion Cojar (1965)
Cliff – Privește înapoi cu mânie de John Osborne, regia Andrei Blaier (1967)
Epihodov – Livada de vișini de A.P.Cehov, regia Lucian Pintilie (1967)
Cina, Ghicitor – Iulius Cezar de William Shakespeare, regia Andrei Șerban (1968)
Ivan – Revizorul de Nikolai Vasilievici Gogol, regia Lucian Pintilie (1972)
Baronul – Azilul de noapte de Maxim Gorki, regia Liviu Ciulei (1975)
Jim O’cconors – Menajeria de sticlă de Tennessee Williams, regia Ioan Taub (1978)
Altoum, împăratul chinei – Turandot de Carlo Gozzi, regia Cătălina Buzoianu (2000)
Iona – Iona de Marin Sorescu, regia Mona Gavrilaș (2003)
Otto Marvuglia – La Grande Magia de Eduardo de Filippo, regia Elie Malka
Roluri în film:
Procurorul General al Romaniei, Iovitu Trailer – De ce eu? (2015)
Martin Scăunaşu Trailer – Q.E.D. (2013)
Augustin Popa – Doctori de mame (2008)
Profesorul Medvedenko – Pescărușul (1974)
Don Quijote – Cavalerul Tristei Figuri (1971)
Matei – Facerea lumii (1971)
Jimmy – Autenticitatea (1970)