de Uniter sâmbătă, 3 mai 2014
22 mai 2014
Marţi, 27 mai, ora 14.00 va avea loc lansarea CD-ului de autor „Actorii cântă” la Magazinul Muzica din Calea Victoriei nr. 41. Un dar al doamnei Margareta Pâslaru şi al unor actori sufletişti pentru Campania Naţională „Artiştii pentru Artişti” şi UNITER.
CD-ul va putea fi cumpărat cu ziarul Jurnalul Naţional, care asigură distribuţia şi vânzarea acestuia.
UNITER invită pe toţi iubitorii de muzică la întâlnirea cu artiştii parte din proiect: Emilia Popescu, Marius Manole, Maria Buză, Mihai Bisericanu, Marius Bodochi, Silviu Biriş, Mirela Jienescu, Rodica Mandache, Corina Chiriac, Anca Sigartău, Florin Zamfirescu, Ovidiu Niculescu, Gelu Niţu şi Margareta Pâslaru.
Actorii participanţi la lansare vor oferi autografe.
Încasările din vânzarea CD-ului se vor dona în Fondul de Solidaritate Teatrală (Cont: RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei), fond special deschis la UNITER.
*
Lansarea este dovada că „Artiştii pentru Artişti”, campania socială a UNITER, nu-şi pierde susţinătorii. Şi nu e primul gest „jos pălăria” pe care Margareta Pâslaru îl face pentru artiştii cu probleme de sănătate.
Acţiunile umanitare ale Margaretei Pâslaru sunt multe şi se nasc din dorinţa nestăvilită de a ajuta. Motto-ul „În tinereţe ne străduim să ne facem un nume. La maturitate trebuie să folosim ‘numele’ spre binele altora” e un mod de viaţă pentru artistă. Pe care-l trăieşte intens zi de zi.
Binefacerile unui profesionist în ale vieţii pot fi adunate şi, la răstimpuri, etalate. Ca acum!
Margareta Pâslaru a fost ani de-a rândul alături de UNITER şi de Campanie. Nu demult, la final de martie, artista era însoţită de corul Alegretto pe scena Sălii Radio în spectacolul-eveniment produs de UNITER, „Clipe de viaţă 2”. La finalul lunii decembrie 2013 în Restaurantul „Le Theatre” artista cânta pentru beneficiarii programului Casa Artistului. Nici în 2012 nu a pierdut şansa de a face un bine şi, prin Crucea Roşie, al cărei membru de onoare este, Margareta Pâslaru a oferit pachete alimentare artiştilor retraşi din activitate. Iar în 2011 a cedat drepturile din vânzarea CD-ului de autor „50 de ani de la primul disc” aceleaşi neobosite campanii.
UNITER preţuieşte acest gest frumos de altruism! Şi mulţumeste tuturor artiştilor implicaţi!
UNITER