de Florina Tecuceanu joi, 16 iulie 2015
Dacă sculpturile de metal din holul de la Sala Mică ar putea să emită semnale pe frecvenţa planetei Pluto – dacă ea ar fi locuită, se-nţelege – plutonienii ar vedea grupuri de tineri pământeni în cele mai bizare poziţii.
Un băiat stă în cap, iar gravitaţia se pare că nu îi face probleme, pentru că a rezistat aşa preţ de câteva minute bune. Câteva fete s-au tolănit pe canapele cu nişte foi în mână şi repetă textul, aşa cum fac elevii tocilari înainte de teză.
O altă fată cu tricou lălâu şi pantaloni şi mai lălâi face un fel de gimnastică cu degetele de la picioare. Zice că acesta este felul ei de a se destinde. Însă aceste imagini nu vor fi văzute niciodată de altă rasă şi ele rămân aici, în memoria tinerilor prezenţi la selecţia pentru Gala Tânărului Actor HOP.
Un pic mai departe, în sală, se află membrii juriului: Radu Afrim (regizor), Dorina Chiriac (actriţă), Gabi Lupu (critic de teatru), Radu Iacoban (actor) şi Iris Spiridon (regizor), care privesc la scurtele exerciţii de actorie care se desfăşoară pe scenă.
Două teme se regăsesc în momentele artistice ale competitorilor care au 15 minute în care pot arăta ceea ce pot în materie de arta actoricească: dadaismul şi vacanţa la mare.
Vacanţa îşi face semnalată prezenţa şi în afara scenei: Radu Afrim este îmbrăcat în bermude lejere, de vară. Dorina Chiriac a luat-o şi ea, à la légère azi-dimineaţă, când şi-a ales hainele din garderobă.
Cât despre tinerii “HOP-steri”, nimic nu pare mai estivalier decât ţinutele lor colorate, detrunchiate, împerechiate bizar, asortate onomatopeic, justificând primul lor rol funcţional (este caniculă, am zis!) şi în cel din urmă estetic.
„Mâinile tale nu sunt dadaiste“
Dadaism, da! Adică destructurarea logicii şi reaşezarea în alte sensuri, guvernate de hazard şi întâmplare. Şi în această nouă perspectivă dadaistă, pe scenă , Irina Piloş, o fată îmbrăcată în negru, îşi prezintă numărul numit “Trans Dada”, după un colaj de texte.
“Se vede că te-ai pregătit şi ai umor. Dar ceva nu funcţionează împreună cu vorbele şi gândurile tale! Eu m-aş fi uitat în oglindă când am pregătit textul ăsta şi aş fi văzut că lipsesc gesturile. Tu ai vrut să pui textul în valoare şi ai uitat de tine, te-ai lăsat în afară. Mâinile tale nu sunt dadaiste. N-am văzut curaj în ochii tăi!”, i se adresează Radu Afrim fetei de pe scenă, după ce aceasta şi-a epuizat momentul.
Dorina Chiriac, parcă pentru a suplini lipsa mişcării corporale a tinerei, face ea însăşi ceva dadaist: urcă pe scenă şi îi zice, zîmbind: „Şi fără astea, da?”. „Astea” sunt agrafele care i-au ţinut până acum părul prins la spate. Cu un singur gest, dadaist sau nu, i le-a şi luat! „Trebuie să fii o apariţie. Este păcat să fii fii ceva anemic din punct de vedere vizual”, i se adresează fetei cu părul eliberat din strânsoare.
Vor să pună în aplicare indicaţiile juriului
Fata părăseşte sala, emoţionată şi uşor transpirată:
„Mi s-au părut pertinente observaţiile. Nu am timp să stau să văd şi exerciţiile colegilor, dar pentru exerciţiul meu au avut dreptate nouăzeci la sută! Şi le găsesc foarte constructive, pentru că dacă voi trece de selecţie, le voi pune în aplicare”, spune Irina, care a ieşit la lumină, în holul mare, acoperit cu mochetă verde.
Anca Nicolae a terminat la Sibiu, în 2011. Şi pentru că au trecut patru ani de la absolvire, este ultimul an în care poate participa la selecţii. Este moderator pe un site – o slujbă care îi permite să trăiască. A avut emoţii, se vede. Încă îi tremură uşor mâinile.
„Am venit la Bucureşti acum doi ani. Acum sunt bine financiar. Fac şi teatru, am câteva colaborări. Lucrez numai pe colaborare. Am avut emoţii, pentru că nu am mai jucat de mult timp”, spune tânăra aspirantă la calificare în gală. Speră ca într-o zi să poată să îşi facă meseria full time, fără alte joburi care să îi asigure existenţa, şi, într-o zi, să aibă o şcoală de teatru şi muzică.
Un alergător – de cursă scurtă (momentul său scenic este limitat) îmbrăcat sportiv, în culori tari, şi-a făcut apariţia pe scândură, în faţa juriului. Juriul este sărac în cuvinte la adresa lui.
Pantomimă, coregrafie şi o fată care devine boală pentru băiat
Însă exerciţiul care reţine atenţia este apariţia unui cuplu – o fată şi un băiat – care creează un moment ludic alcătuit din coregrafie şi pantomimă şi foarte puţin din replici şi vorbe. Pe scenă se derulează o poveste de dragoste şi ură – asta este deja uşor de decriptat.
Ceea ce aflu după finalul prestaţiei, chiar de la cei doi protagonişti, Andrei Duncev şi Costinela Ungureanu, este că acţiunea se desfăşoară pe două planuri – realitate şi vis. Iar în vis fata devine un fel de boală pentru băiat.
Astă-seară (ieri, n.r) vor dormi în Bucureşti, la un prieten. În timpul care le va rămâne, vor vizita un pic de oraş, iar pe seară vor merge la un concert bazat pe poezia lui Bacovia, într-un club.
„Se potriveşte de minune, pentru că şi noi am inclus un fragment de Bacovia în numărul nostru”, zice băiatul, în timp ce îşi înnoadă barba de „lumberjack” într-o codiţă.
Fata, care are permanent o luminiţă în ochi, zice că i-a plăcut foarte mult aici, pentru că atmosfera este relaxată, se simte energia pozitivă, nimeni nu stresează pe nimeni, iar juriul este destins, de asemenea.
„Mie mi-ar fi plăcut ca juriul să vorbească mai mult cu noi, dar este OK”, încheie fata. Cu această frază şi un semn din cap dă semnalul să iasă la o ţigară, probabil. Încă nu am apucat să-i întreb dacă sunt, ca şi personajele create de ei, împreună, şi dacă, uneori, ea este un fel de boală pentru băiat.
Afară, în spatele TNB, soarele este foarte sus pe cer şi cei care au ieşit la fumat poluează aerul cu fumul şi jarul ţigării lor încinse. Două fete care au ochii conturaţi cu tuş, studente la Teatrologie, sunt susţinătoare. Adică au venit să susţină pe cineva. Le place aerul boem şi informal al întâlnirii.
Parodia „Fetei cu cercel de perlă”
În interior, se râde copios. Primul care dă tonul la râs este chiar juriul. O concurentă care întruchipează „Fata cu cercel de perlă” din celebrul tablou al lui Vermeer, reuşeşte să parodieze perfect relaţia dintre studenta la actorie şi o profesoară fără vocaţie, dar cu mari pretenţii, aşa cum foarte probabil a întâlnit chiar ea, în anii de şcoală.
Interpretarea „Fetei cu cercel de perlă” este fără cusur, cea mai justă concluzie fiind aceea că tânăra, rămasă pe scenă fără turbanul albastru, doar în chiloţi şi sutien, a trăit pe pielea ei ceea ce a jucat.
La pauză, toată lumea a ieşit la o ţigară. Jumătate din prima zi de selecţii este deja consumată.
Dar urmează încă două zile HOP-selecţii, par a-şi spune concurenţii, cu aerul lor tineresc şi degajat.
Fotografii: Andrei Gîndac
