de Uniter joi, 23 noiembrie 2017
Desfășurată în perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2017, campania de donații își propune să aducă laolaltă toți spiridușii din oraș: de la cei mici la bunici, ursuleți sau pisici. Cu toții sunt invitați la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă, pentru a face donații, oferind astfel daruri și motive de bucurie copiilor aflați în dificultate, care provin din familii aflate în stradă.
Și ce putem să punem în ghetuțe?
Hăinuțe pufoase, cărți cu povești, jucării sau rechizite, pantofiori și chiar și alte ghetuțe –numai bune de dăruit, pentru a îi bucura pe cei aproape 200 de copii (cu vârsta de la 3 luni la 18 ani) aflați în evidența Asociației Samusocial din România, o asociație care sprijină prin acțiunile și proiectele sale persoanele fără adăpost.
Darurile adunate în cadrul Campaniei vor ajunge la copii și la familiile lor duminică, 3 decembrie, în cadrul unui eveniment special realizat pentru aceștia, cu sprijinul Asociației.
Unde puteți aduce donațiile?
Toți cei care doresc să facă fapte bune sunt așteptați la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă (Str. Biserica Amzei nr. 21-23), aflată în vecinătatea Sălii Mari din Piața Amzei. Cu această ocazie, Sala Mică se va transforma într-un Laborator magic, unde se vor colecta și împacheta donații de luni până vineri, între orele 16:00 – 20:00, iar sâmbătă, 2 decembrie, în ultima zi a campaniei, Laboratorul va fi deschis între orele 11:00 – 14:00 și 17:00 – 20:00.
Și pentru că faptele bune nu se opresc aici, micuții spiriduși care aduc donații sunt invitați să se bucure de un program complementar de activități.
Aceștia vor avea ocazia să pregătească decorațiuni de sărbători, în cadrul unor ateliere coordonate de talentați artiști plastici, dar și să povestească, alături de actorii Teatrului Ion Creangă, despre cât de important este să ne străduim să fim buni – buni copii, buni frați, buni colegi și buni spiriduși pentru toți cei care au nevoie de ajutorul nostru.
Fiecare lectură va aduce în atenția celor mici o nouă aventură din „Cartea curajului”, de Adina Rosetti, din volumul „A fost odată… 24 de povești terapeutice”, de Gilles Diederichs, dar și delicate bijuterii narative pentru spiriduși de vârstă preșcolară, cum ar fi „Cadou de ziua ta”, de Paul Stewart și Chris Riddell sau „Cutiuța misterioasă” de Helena Kraljic.
Program
Luni, 27 noiembrie
16:00 – 20:00, Colectare donații & Atelier de origami (decorațiuni pentru pachete și daruri)
19:00 – 20:00, Lectură de povești, cu actrița Andra Mirescu
Marți, 28 noiembrie
16:00 – 20:00, Colectare donații & Atelier de decorațiuni pentru pomul de Crăciun
19:00 – 20:00, Lectură de povești, cu actrița Oana Bănuță
Miercuri, 29 noiembrie
16:00 – 20:00, Colectare donații & Atelier de felicitări
19:00 – 20:00, Lectură de povești, cu actorul Voicu Hetel
Joi, 30 noiembrie
16:00 – 20:00, Colectare donații & Atelier de confecționat semne de carte
(cu tematică de Crăciun)
19:00 – 20:00, Lectură de povești, cu actrița Cerasela Popescu
Vineri, 1 decembrie
16:00 – 20:00, Colectare donații & Atelier de origami (decorațiuni pentru pachete și daruri)
19:00 – 20:00, Lectură de povești, cu actrița Monica Florescu
Sâmbătă, 2 decembrie
11:00 – 14:00, Colectare donații & Atelier de felicitări
11:00 – 12:00, Lectură de povești, cu actrița Alexandrina Halic
17:00 – 20:00, Colectare donații & Atelier de felicitări
19:00 – 20:00, Lectură de povești, cu actorul Gabriel Coveșeanu
Aflați mai multe despre Campania de donații și fapte bune pe www.teatrulioncreanga.ro și pe Facebook.com/TeatrulIonCreanga.
Persoană de contact: Anca Scurtu/Coordonator PR Teatrul Ion Creangă (anca.scurtu@teatrulioncreanga.ro; telefon: 0723 513 338)