TOBELIA, o coproducţie NETA multi-premiată, vine la Bucureşti, în 31 august! Scrisă de un muntenegrean - Liubomir Giurkovici, unul din cei mai proeminenţi scriitori din ţara sa, adusă în scenă de un sloven, renumit actor şi regizor - Nick Upper, desemnată cel mai bun spectacol, în Macedonia, la Festivalul „Actor of Europe”, coproducţia NETA de mare succes TOBELIA, piesa despre femeia care iubea prea mult, a cărei premieră a avut loc anul trecut într-un teatru bulgar, vă aşteaptă pentru o singură reprezentaţie la Bucureşti, în 31 august, ora 18.00, la Sala Pictura a Teatrului Naţional, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru NETA 2015!
Citește mai multDosar despre Radu Penciulescu, în noul număr al revistei CONCEPT
Revista CONCEPT – editată de Departamentului de Cercetare din cadrul UNATC – a ajuns la numărul 10 (vol. 9-10 – nr. 2/2014 şi nr. 1/2015). Zece volume acoperind cinci ani de spectacole, cercetări teatrale, conferinţe, oaspeţi şi evenimente care s-au întâmplat la adresa din strada Matei Voievod 75-77 sau în spaţii partenere.
Gabriel Bebeșelea, dirijor: „West Side Story este un spectacol special“
Gabriel Bebeșelea, dirijorul Orchestrei Naţionale de Tineret, vorbește despre „West Side Story“, spectacolul regizat de Răzvan Mazilu, prezentat în actuala ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Laureații Galei Absolvenților UNATC 2015 – Master
La Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” - Facultatea de Teatru, jurii formate din personalități ale lumii teatrului și artelor spectacolului au decernat premiile laureaților.
Răzvan Mazilu explică de ce este „West Side Story“ manifestul unei generații
Coregraful Răzvan Mazilu, regizorul spectacolului „West Side Story“, prezentat aseară în Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), a explicat într-o conferință de presă de ce este producția „manifestul unei generații“.
VIDEO Un strop de exuberanță din „West Side Story“
„West Side Story“, spectacolul lui Răzvan Mazilu, produs de FNT 2014 - Festivalul Național de Teatru și UNITER, este una dintre cele mai așteptate producții în programul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. uniter.ro vă prezintă câteva momente din acest spectacol, prezentate la Gala Premiilor UNITER, în Sala Mare a Teatrului Național din București.
„West Side Story“ se joacă luni și marți în Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu
Spectacolul „West Side Story“ se joacă luni, 15 iunie, și marți, 16 iunie, de la ora 22.00, la Scena 9 BRD, în cadrul celei de-a 22-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Producătorii spectacolului semnat de Răzvan Mazilu sunt Festivalul Național de Teatru (2014) și UNITER.
Fotopasiunea pentru teatru a lui Adi Bulboacă
Fotograful Adi Bulboacă prezintă până pe 21 iunie, la Lobby Continental Forum din Sibiu, expoziția „Fotopasiune pentru teatru“, care cuprinde imagini din mai multe spectacole jucate în teatre din București, Sibiu, Timișoara, Târgu Mureș, Ploiești, Craiova, Turda sau Iași.
Festivalul Internațional de Teatru NETA 2015. 10 ţări din Europa aduc spectacole la Teatrul Naţional din Bucureşti
Începând din 28 august 2015, sub pălăria cea nouă a Teatrului Naţional din Bucureşti, iniţiator, organizator şi gazdă, se va desfăşura Festivalul Internațional de Teatru NETA 2015, amplu eveniment teatral ce urmează să reunească la Bucureşti 13 producţii teatrale din 10 ţări membre ale reţelei NETA.
Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele închid stagiunea la Sala Mare, cu spectacolul „Dineu cu proști“
În săptămâna 8-14 iunie, Teatrul Naţional I.L.Caragiale din Bucureşti prezintă la ultimele spectacole ale stagiunii 2014-2015.