Alianța Națională a Uniunilor de Creatori împlinește douăzeci de ani de la recunoașterea în instanță a personalității juridice, la finele anului 1995. Este un certificat de naștere dobândit după o coagulare de interese, idei, mecanisme organizaționale care au debutat în toamna anului 1994, într-un climat politic care părea că răstoarnă cîștigurile societății românești din decembrie 1989.
Citește mai multIon Caramitru cântă la TNB, în spectacolul de Crăciun „MAGIC NAŢIONAL“
Spectacolul MAGIC NAŢIONAL are loc în 19 şi 29 decembrie 2015, de la ora 20.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti.
Câştigătorii Galei 5 licee – 5 teatre
Săptămâna aceasta, Teatrul Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti a găzduit Gala 5 licee - 5 teatre. Proiectul a fost iniţiat de către Fundaţia ECDL ROMANIA şi a ajuns acum la ediţia specială cu numărul 5.
Invitaţie la Teatru. Gala 5 licee – 5 teatre
Marţi, 8 decembrie 2015, începând cu ora 17:00, la Sala Studio a Teatrului Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti va avea loc Gala şi concursul proiectului “5 licee - 5 teatre”, aflat anul acesta la ediţia specială cu numărul 5.
ANTISOCIAL. Manifestul pentru dialog revine la Bucureşti
Criza sistemului educaţional şi conflictul dintre generaţii au luat amploare în mediul online şi, odată cu spectacolul ANTISOCIAL, au câştigat un nou spaţiu de dezbatere: sala de teatru. ANTISOCIAL este inspirat dintr-un caz real, petrecut la Cluj-Napoca, în primăvara anului 2015. Spectacolul semnat de Bogdan Georgescu redă din triplă perspectivă – elevi, părinţi, profesori – debusolarea şi tensiunea din învăţământul românesc al ultimilor ani.
„VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ“, de Shakespeare, un fabulos vis erotic pe Scena Mare a TNB
Cea mai erotică dintre piesele shakespeariene, aşa cum ne-o înfăţişează, tot mai des, viziunile regizorale contemporane, Visul unei nopţi de vară este următoarea premieră pe Scena Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti.
Punct de vedere al UNITER cu privire la declarațiile doamnei Aimée Iacobescu
COMUNICAT DE PRESĂ Venim cu câteva precizări ca răspuns la declaraţiile doamnei Aimée Iacobescu, apărute în articolul publicat în Ziarul Ring în data de 25.11.2015, autor Tudor Andrei şi în dezbaterea de la Antena 1 din data de 26 noiembrie.
„Apă de mină“, în premieră la Teatrul Act
Joi, 26 noiembrie, de la ora 19.00 şi vineri, 27 noiembrie, de la ora 19.00, va avea loc premiera naţională a spectacolului „Apă de mină“, de Csaba Székely, un proiect coordonat de Oana Stoica, produs de Teatrul Act şi Scena 9, sponsorizat de BRD şi care a beneficiat de sprijinul UNITER.
„Telefonul din colțul străzii“, un spectacol creat de Oana Răsuceanu
Textele lui Cristian Popescu au ajuns în liceele din București prin Telefonul din colțul străzii - spectacol de teatru și modul educațional dedicate adolescenților.
Teatrul de Stat al Greciei de Nord aduce Apărarea lui Socrate“ la TNB
Joi, 3 decembrie 2015, la ora 20.00, la Sala Atelier a Teatrului Naţional din Bucureşti se va juca, într-o unică reprezentaţie, Apărarea lui Socrate de Platon, spectacolul Teatrului de Stat al Greciei de Nord, în regia lui Dimos Avdeliodis.