START ÎNSCRIERILOR LA PRESELECŢIA PENTRU „GALA TÂNĂRULUI ACTOR – HOP!”, 2014

(Română) UNITER organizează preselecţia pentru „GALA TÂNĂRULUI ACTOR – HOP!”, ediţia a XVII-a, în zilele de 15 şi 16 iulie 2014, la Bucureşti.

START ÎNSCRIERILOR LA PRESELECŢIA PENTRU „GALA TÂNĂRULUI ACTOR – HOP!”, 2014

UNITER organizează preselecţia pentru „GALA TÂNĂRULUI ACTOR – HOP!”, ediţia a XVII-a, în zilele de 15 şi 16 iulie 2014, la Bucureşti.

Tema galei este „Joacă-te cu mine! Sunt om. Nu personaj.”

Pentru secţiunea Individual concurenţii pot alege una dintre următoarele două teme:

1.Luaţi o piesă. De preferinţă celebră. Căutaţi acolo un om despre care se spune că este trist. Chiar tragic. Fă-l să râdă! Fă-ne să râdem cu el! Nu de el (adică nu-l parodia. Pe cât posibil). Schimbă-i perspectiva asupra propriului destin. Poate-l pui sub o altă zodie. Nu-i lua însă vorbele (dacă vrei să vorbească!). Lasă-i-le, dar rescrie-l pe el. Dinăuntru înspre afară. Dacă el era cel trist dintre cei fericiţi, fă-l măcar cel mai happy dintre cei trişti . Motivaţia o găseşti tu!

2. ACESTA NU E UN SELFIE. Alege una dintre fotografii. (ataşate, postate pe https://www.facebook.com/UNITERoficial şi

https://www.facebook.com/GalaHopGalaTanaruluiActor). Intră în povestea ei. Eşti acolo, în ea. Sau eşti martor. Timpul şi locul îl alegi tu. Scrie un monolog la persoana întâi, scrie o situaţie sau roagă un amic dramaturg s-o facă, roagă-l pe Cehov să rescrie povestea fotografiei cu tine acolo. Imaginează-ţi ce s-a întâmplat înainte şi după, descurcă-te!

Se pot înscrie actori care au absolvit facultatea începând cu promoţia 2010. Cei care întrunesc aceste condiţii se pot înscrie la secţiunea Individual cu un moment (la alegere dintre cele două teme expuse) de maximum 15 minute sau la secţiunea Grup ca interpreţi în cadrul unor spectacole cu piese scurtemaximum 45 de minute, care să nu depăşească 10 personaje.

Candidaţii trebuie să se prezinte la înscriere cu un curriculum vitae, o fotografie (portret, rezoluţie 300 dpi) şi titlul textului ales. Înscrierea se poate face şi prin e-mail. Pentru concurenţii la secţiunea Grup este obligatorie şi fişa tehnică a piesei înscrise în concurs.

Data limită de înscriere este de 1 iulie 2014. Înscrierile se vor face la UNITER, strada George Enescu nr.2-4, Bucureşti, tel: 021 315 36 36/ 021 313 42 78/ 021 311 32 14; fax: 021 315 00 48;   e-mail: doina@uniter.ro.

UNITER 

* FOTOGRAFII:

Gregory Crewdson – Penitent Daughter

Arthur Tress – Flood Dream

Chris Killip  – Crabs, Skinningrove

Erwin Olaf – Hope, The Hallway