de Andrei Crăciun luni, 25 martie 2019
ACTRIȚA RECOMANDĂ:
În ce spectacole joci în această stagiune?
În La ordin, Fuhrer! (Teatrul Evreiesc de Stat), în Visul unei nopți de vară (Teatrul Metropolis), în Vizita bătrânei doamne (Teatrul Național București) și, cel mai recent, în spectacolele proiectului educativ pentru copii Clasic e fantastic – Copilăria marilor muzicieni (Teatrul Odeon).
Un spectacol pe care îl recomanzi (deși nu joci în el).
Cel mai recent văzut – Revizorul, spectacol de disertație, jucat la UNATC.
Un actor tânăr din țara noastră, care îți place…
Sunt destul de nehotărâtă în ceea ce privește recomandările, fiindcă nu cred în „actorul cel mai bun”, ci în „actori diferiți”. Însă, colegii de generație îmi sunt cel mai la îndemână, așa că voi spune Codrin Boldea, fiindcă are (pe lângă pasiune și dedicare) câteva calități pe care le observ din ce în ce mai rar în domeniu: măsură, discreție și modestie.
O actriță tânără de la noi, care îți place.
Pe baza acelorași criterii de mai sus, pe colega Oana Predescu am văzut-o jucând recent, și am admirat-o pentru construcțiile minuțioase și atente pe care le face, dar mai ales pentru că, sub stratul maleabilității necesare unui actor (și, mai ales, celui angajat), nu se îndepărtează de ea însăși și de lucrurile în care crede.
Un regizor tânăr de urmărit, din România.
Nu am o paletă largă de opțiuni, fiindcă nu am vizionat, în ultima vreme, destule spectacole ale regizorilor tineri, astfel încât să îmi formez o părere completă. Însă se încadrează cu succes și aici spectacolul de disertație Revizorul (la UNATC), mai precis Slava Sambriș pentru regie.
Un motiv pentru care să meargă spectatorii la teatru.
Ca să interacționeze cu alți oameni și alte povești.
CELE MAI…
Cel mai bun sfat primit până acum.
Tot ce vreau să fac, să fac cu încredere maximă și curaj, fiindcă teama și nesiguranța sunt simțite imediat de către ceilalți.
Cea mai neobișnuită întâmplare trăită pe scenă…
Cu siguranță au fost foarte multe, însă cea mai recentă este din spectacolul La ordin, Fuhrer!, unde am avut o problemă cu un stativ de microfon care a avut bunăvoința să se dezmembreze exact când aveam mai mare nevoie de el. Mi-am asumat că, fiind foarte aproape de public, se va vedea absolut tot și, resemnată, i-am aplicat câteva smucituri și mini-șuturi pentru a rezolva problema.
Cel mai provocator spectacol de până acum pentru tine.
Nu pot să aleg, fiindcă mereu găsesc un motiv de îngrijorare undeva, și fiecare spectacol, la timpul lui, a fost cumva provocator. Visul unei nopți de vară de la Metropolis a apărut între anul I și anul II de facultate, când mă gândeam de zece ori înainte să fac un pas pe scenă, de teamă să nu fie nefiresc și ne-eu în situație, așa că m-am stresat chiar dacă aveam trei intrări și nicio vorbă. Apoi, spectacolele de licență (fiindcă nu mă simțeam deloc pregătită), spectacolul de disertație – Chicago – (pentru că nu am vrut, inițial, să am responsabilitatea unui rol principal într-un musical, cu tot cu jucat, cântat și dansat), La ordin, Fuhrer! – pentru că dansez o oră și 10 minute aproape încontinuu, iar coregrafia de grup e matematică –, iar în Clasic e Fantastic, odată cu preluarea rolului, am preluat și o păpușă pe care o mânuiesc, având zero experiență de păpușar. Deci… e bine.
Cel mai dificil moment din viața ta în teatru.
Când am dat de îndoială și am început să mă întreb ce drum ar fi cel mai potrivit pentru mine (n-am un răspuns definitiv, ci doar indicii).
Cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat de când ești actriță.
Am învățat să mai renunț la dorința de perfecțiune și să iau lucrurile pas cu pas, ascultându-mi intuiția și nevoile din prezent. Încă lucrez la asta.
Cea mai interesantă întâlnire pe care ai avut-o până acum în teatru; de ce aceea?
La nivel de mentori, nu simt că am găsit (încă) persoana cu care să rezonez până la capăt, care să mă fi ajutat semnificativ, definitoriu, și pe care să o pot încadra în această categorie. Însă teatrul mi-a adus în viața personală o mână de oameni care au contribuit, cu existența lor, la evoluția mea și nu pot fi altfel decât extrem de recunoscătoare pentru asta.
„La nivel de mentori, nu simt că am găsit (încă) persoana cu care să rezonez până la capăt.”
Selina Colceru, actriță
