de Alina Vîlcan joi, 19 decembrie 2019
Semnați felicitarea UNITER din acest an. Cum a apărut această felicitare?
Am fost rugat și m-am executat. Felicitarea este o autobiografie a slăbiciunilor mele: Teatrul și zăpada. De altfel, fac anual o felicitare pentru prieteni și colaboratori, pe care o trimit demodat cu poșta. Pentru cine nu o primește cu poșta, o trimit atașată acestui mail ca să o puteți publica pe site-ul dumneavoastră, pentru iubitorii de teatru.
2019. Cum a fost anul 2019 pentru dumneavoastră, care sunt principalele satisfacții cu care rămâneți la finalul acestui an?
A fost un an amestecat. Ce mi-a reușit bine a fost decorul pentru „Tosca”, la Opera din Regensburg. Dar nici decorul pentru „Lulu”, la Teatrul Maghiar din Cluj, nu a fost rău. Satisfacțiile mele țin în primul rând de scenă.
SCENOGRAFIE ÎN TEATRUL AUTOHTON. Cum vedeți scenografia în teatrul românesc al mileniului III, cum stăm la acest capitol?
Tinere talente în scenografia românească nu lipsesc. Doar banii pentru producția decorurilor sunt din ce în ce mai puțini, ceea ce poate frâna îngrijorător imaginația creatoare a scenografilor. Mai lipsește, din păcate, și competența criticilor de teatru în ce privește importanța scenografiei în concepția estetică și dramatică a unui spectacol. Dragi critici de teatru, uitați-vă mai atent la tinerii scenografi, merită!
MOMENTE DE COLECȚIE. Ați semnat scenografiile unor importante spectacole din România, dar și din Europa. Dacă ar fi să alegeți cel mai drag moment din întreaga dumneavoastră carieră de până acum, care ar fi acela?
Aleg trei: „Hamletul” lui Vlad Mugur la Teatrul national din Cluj. Opera barocă „Artaserse”, compusă de Leonardo Vinci cu Silviu Purcărete la Opera din Nancy și, evident, „Faustul” lui Silviu, la Sibiu.
CREAȚIE. Ce i-ați spune unui tânăr scenograf aflat în căutarea originalității? Ce l-ați sfătui să aibă în vedere pentru a deveni un mare scenograf?
Unui tânăr scenograf nu pot decât să-i urez noroc în privința regizorilor cu care va lucra. De fapt, fiecare tânăr scenograf trebuie obligatoriu să fie și un tânăr regizor. Vizibil sau mai ascuns. În privința originalității, nicio indicație. Originalitatea o ai sau nu o ai. Căutarea în internet nu ajută.
COTIDIAN. Locuiți, din 1977, în Germania. Cum arată cotidianul dumneavoastră?
Când sunt acasă, destul de banal. Mă scol dimineața, fac puțină gimnastică, îmi beau cafeaua, mă duc la atelier, la prânz mă întorc acasă, mănânc, mă odihnesc un pic, plec la atelier sau câteodată să văd o expoziție sau mă duc la cinema, mă întorc din nou acasă, dorm, mă scol, fac un pic de gimnastică…
PLANURI. Ce pregătiți pentru anul 2020? Știți deja ce noi spectacole cu scenografii de Helmut Stürmer vom putea vedea (oriunde în lume)?
La început de martie, voi avea o premieră la Teatrul Național din Timișoara cu „Rinocerii”, în regia lui Gábor Tompa. Apoi, în vară, voi colabora probabil la un proiect cu o operă barocă mai puțin cunoscută. Regia o va face Max Emanuel Cenčić (contratenor de renume mondial). În toamnă, o înscenare cu „Frații Karamazov”, la Vigszinhàz, în Budapesta, cu regizoarea și directoarea teatrului, Enikö Eszenyi.
UN DECOR MEMORABIL. Ați putea alege un decor, dintre toate cele pe care le-ați creat, de care sunteți mai legat decât de altele?
Sunt iarăși trei. Decorul pentru „Livada de vișini”, cu Vlad Mugur, la Teatrul Maghiar din Cluj, iar apoi două producții total diferite cu „Troilus și Cressida”. Odată la Schauspielhaus, în Hamburg, cu regizorul Leander Haußmann, și apoi, mult mai târziu, cu Silviu Purcărete la Teatrul Katona József din Budapesta.
UN NUME. Sunteți scenograful pe care îl admiră atât publicul, cât și scenografii autohtoni, dar v-aș întreba cine este scenograful pe care dumneavoastră l-ați admirat mereu, de la care considerați că ați avut de învățat?
Fără nicio ezitare: Profesorul meu, Paul Bortnowski. Expoziția lui retrospectivă din vara asta, la Teatrul Național din București, a fost pentru mine din nou o revelație și o lecție.
UN ALTFEL DE DECOR. Aveți un decor preferat pentru sărbătorile de iarnă, un spațiu anume?
Ca în fiecare an, o mică pensiune în Tirol și speranța că vom avea zăpadă pentru schi și oase bătrâne rezistente.
UN GÂND. V-aș propune să încheiem cu un gând pentru iubitorii de teatru din România, la începutul unui an nou…
Nu vă pierdeți speranța. Credința în minuni a salvat religii. Și Teatrul este un fel de religie pentru noi, iubitorii de teatru. Iar minunile se bazează pe trucuri și efecte teatrale, așa că…
„Fac anual o felicitare pentru prieteni și colaboratori, pe care o trimit demodat cu poșta.”
Helmut Stürmer
Fotografii: Radu Afrim (pentru portretul scenografului), desene (felicitări) de Helmut Stürmer
