de Andrei Crăciun marţi, 31 ianuarie 2017
Sorana Coroamă-Stanca s-a născut la 24 ianuarie 1921, la Chișinău, ca Sorana-Iosefina-Caterina Plăcințeanu. Dar a fost o simplă întâmplare nașterea sa în Basarabia. Viața sa a început la Iași.
A venit pe lume în familia reputatului doctor obstretician Gheorghe Plăcințeanu (profesor universitar), om care a înființat șapte spitale de la zero, și a Clemansei (Mansi) Barberis (reputată compozitoare, soprană și violonistă, o somitate în muzica românească).
Iar Sorana Coroamă-Stanca a onorat remarcabil această descendență aleasă. Și ce fantastic carusel de întâmplări de viață a cunoscut Sorana!
Tânără și, conform tuturor mărturiilor, deosebit de frumoasă, domnișoara Sorana s-a căsătorit pe 15 noiembrie 1942, la Iași, în plin război, cu economistul și doctorul în drept Sextil Coroamă, cu care a avut un fiu, Radu Coroamă, istoric.
Sorana Coroamă a absolvit Facultatea de Chimie. Este inginer chimist la bază, da. A învățat însă la Cernăuți, acolo se adăpostiseră universitarii de la Politehnica Gheorghe Asachi din Iași.
Au trecut anii și Sorana Coroamă s-a îndreptat către teatru, domeniu în care avea să cunoască gloria. S-a recăsătorit cu Dominic Stanca, poet, prozator, dramaturg, actor clujean.
Sorana Coroamă a primit Premiul de Stat în 1953 și Ordinul Meritul Cultural în 1967, și multe alte distincții.
A funcționat la Teatrul Nottara din București și la Teatrul Mic din Capitală și la Naționalul din Iași și nu numai. A fost cadru universitar la Institutul de Teatru “I.L.Caragiale” din București, dar și la Facultatea de Filosofie a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj, și nu numai, nu numai.
O sângeroasă tragedie medievală
Dar nu a fost o promenadă destinul acestei femei. În anul 1959, este scoasă din teatru, după ce fratele ei, reputat medic și el, medic ortoped la Spitalul Brâncovenesc fusese arestat chiar în ziua în care realizase una dintre cele mai complicate operații pe coloana vertebrală care se efectuase până atunci în România. Avea să moară, ucis, în închisoare.
Istoria ne spune că toate acestea s-au întâmplat pentru că era dușmănit personal de Gheorghe Gheorghiu-Dej, în urma unor complicații într-o poveste de amor între medic și prima dintre fiicele dictatorului, Lica. Fratele Soranei avea doar treizeci și șase de ani. Dominic Stanca avea să numească această poveste o sângeroasă tragedie medievală.
Și necazurile abia începeau! Soroana Coroamă-Stanca (se măritase déjà cu omul de teatru) a fost alungată din mediul artistic în 1959. A trăit muncind într-o cooperativă, confecționând nasturi. Pe mama ei au alungat-o din Uniunea Compozitorilor. Întreaga familie i-a fost prigonită. A îndurat mai bine de jumătate de deceniu de coșmar! Interdicția i-a fost ridicată doar după moartea lui Dej, în circumstanțe asupra cărora vom reveni.
Flaut, pian, chitară și un strop de Eminescu
Toate acestea au fost evocate luni, începând cu orele 18, pe strada George Enescu din București, într-un salon culutral, cum obișnuia să țină Sorana Coroamă-Stanca, despre care s-a afirmat cândva că era cea mai deșteaptă femeie din România. Nu suntem în măsură să combatem această afirmație.
S-a cântat la flaut, dar s-a cântat și la pian, precum și la chitară. S-au evocat amintri tandre (cele mai multe s-au sfârșit în lacrimile vorbitorilor), dar și comice (Victor Rebengiuc, care a avut-o ca profesor asistent pe Sorana Coroamă la Institutul de Teatru, a povestit cum tinerii, imberbii, studenți erau copleșiți de frumsețea profesoarei, iar duminica, atunci când erau invitați, la dumneaei acasă, să lucreze împreună asupra unor poezii, iar Sorana Coroamă-Stanca le deschidea ușa în capotul ei alb… ; dar a povestit și cum la o premieră la care i-a dus Sorana Coroamă-Stanca un pompier s-a năpustit pe scenă să stingă aparența unui incendiu, care făcea parte din regie, pompierul făcându-și, astfel, cu supra de măsură datoria față de o țară tot mai absurdă).
S-au spus poezii (îi plăceau mult Soranei Coroamă-Stanca poeziile). S-a adus chiar și un prinos de recunoștință și profesorului universitar Ilie Grămadă, care a funcționat ca director al Naționalului ieșean, cel care a intervenit pe lângă Emil Bodnăraș pentru reprimirea Soranei Coroamă-Stanca în mediul artistic (după o cerere curajoasă a unui fost student al regizoarei, ajuns venerabilul actor Constantin Dinulescu).
S-au amintit piesele de teatru scrise de Sorana Coroamă-Stanca și la toate acestea s-a adăugat și un strop de Eminescu, așa cum îi plăcea mult celei trecute la Domnul în urmă cu un deceniu. S-a interpretat Codrule, Măria Ta.
Corina Chiriac a deschis balul amintirilor, citind, în memoria Soranei Coroamă-Stanca, o poezie din lirica personală: Serenadă pentru Carul Mare.
Peste toate, a fost o seară minunată dedicată memoriei unui om care a marcat o generație binecuvântată, iată, de contemporaneitatea sa.
Sorana Coroamă-Stanca ar fi fost, fără doar și poate, fericită să vadă cele întâmplate la un deceniu de la despărțirea ei de lume și la nouăzeci și șase de ani și o săptămână de la nașterea sa…
Organizatorul evenimentului: Asociația „Memorie și Speranță” – www.memoriesisperanta.ro
Foto: Nicu Ristea
