de Uniter Sunday March 15th, 2015
EUSEBIU ȘTEFĂNESCU
3 MAI 1944 – 15 MARTIE 2015
Actorul, profesorul universitar și recitatorul Eusebiu Ștefănescu a încetat din viață.
Avea o privire fixă, dar sinceră, simplă, care te dezarma, care te făcea să-ți fie teamă de gândurile tale sumbre, o privire care alunga perfidia.
A fost o prezență de o eleganță firească, cu un zâmbet discret, dar care ascundea cea mai îmbucurătoare taină. Aceea a trăitului intens în și prin teatru și poezie.
Ca profesor a reușit să transmită, să călăuzească promoții întregi de viitori actori către perfecțiunea, către severitatea controlată a forței cuvântului bine rostit sub reflectoare.
A fost actorul la Ploiești, apoi la Teatrul Mic și din 1996 la Teatrul Național din București.
Recitator desăvârșit al lui Mihai Eminescu, Nichita Stănescu și Teodor Rapan, Eusebiu Ștefănescu s-a dedicat și scrisului. Amintim „Arhivarul clipei – Din culisele scenei”, „Magister Vitae sau Magia oralității”, „Retorica limbajului scenic – Magul captiv”.
Membru al Senatului UNITER, Eusebiu Ștefănescu primea în 2014, la Gala Premiilor UNITER, premiul președintelui pentru „contribuția sa la frumoasa rostire a poeziei”. La aproape an de la primirea acestui premiu Eusebiu Ștefănescu pleacă dintre noi și lasă un gol imens.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
UNITER
15 MARTIE 2015