Dario Fo, născut la 24 martie 1926, este un dramaturg, satirist, director de teatru, actor şi compositor Italian, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1997. Opera sa dramatică foloseşte metodele comice specifice commediei dell’arte, un stil dramatic foarte popular printre clasele muncitoare de odinioară. Opera lui Fo se caracterizează prin critică la adresa crimei organizate, corupţiei şi asasinatelor politice, doctrinei catolice şi conflictelor din Orientul Mijlociu.
Prima experienţă teatrală a lui Fo a constat în colaborarea cu teatre minore de cabaret şi de revistă. Împreună cu soţia sa, actriţa Franca Rame, Fo a pus bazele companiei Dario Fo–Franca Rame în 1959, şi schiţele lor umoristice prezentate în cadrul emisiunii televizate Canzonissima i-au făcut recunoscuţi ca şi persoane publice importante. Treptate cei doi au evoluat spre teatrul politic, adesea blasfemic şi scatologic, dar cu aceleaşi rădăcini în tradiţia commedia dell’arte şi amestecat cu ceea ce Fo a numit „politică de stânga neoficială”. In 1968 Fo şi Rame au înfiinţat un alt grup teatral, Nuova Scena, cu legături cu Partidul Comunist italian, iar în 1970 au pus bazele Colectivului Teatral La Comune şi au început să meargă în turnee prin fabrici, parcuri şi săli de sport.
Fo a scris aproximativ 70 de piese de teatru, unele dintre ele împreună cu Rame. Printre cele mai renumite piese se numără Morte accidentale di un anarchico (1974; Moartea accidentală a unui anarhist) şi Non si paga, non si paga! (1974; Nu putem plăti? Nu vom plăti!). Ca actor, Fo este faimos pentru Mistero Buffo (1973; Mister comic), un adevărat tur de forţă solo bazat pe misterele medievale dar atât de ancorat în realitate încât spectacolele se schimbau odată cu publicul. Printre operele sale mai recente, unele scrise împreună cu Rame, se numără Tutta casa, letto e chiesa (1978; Toată casa, patul şi biserica; Orgasm adult scapă de la zoo), Clacson, trombette, e pernacchi (1981; Trompete şi zmeură), Female Parts (1981), Coppia aperta (1983; Cuplul deschis—Larg deschis chiar), L’uomo nudo e l’uomo in frak (1985; Cel nud şi cel în frac), and Il papa e la strega (1989; Papa şi vrăjitoarea).
Piesele sale, mai ales Mistero Buffo, au fost traduse în 30 de limbi şi sunt adesea modificate ca să corespundă realităţilor locale când sunt puse în scenă în afara Italiei. Fo îi încurajează pe regizori şi traducători să modifice piesele sale după cum cred ei de cuviinţă, considerând acest lucru ca fiind în concordanţă cu reguliele improvizaţiei scenice în cadrul commedia dell’arte .
Fo este directorul şi regizorul unei companii de teatru, împreună cu Franca Rame.
La acordarea premiului Nobel pentru literatură în 1997, comisia de jurizare l-a cracterizat pe Fo drept un scriitor „care imită bufonii epocii medievale, subminând autoritatea şi menţinând demnitatea celor călcaţi în picioare.”