de Andrei Crăciun miercuri, 13 iunie 2018
Domnule Iacoban, am ajuns, iată, la sfârșitul unei noi stagiuni. Cu ce gânduri priviți în urmă către cele întâmplate în ultimele luni în teatrul nostru, românesc? Cum v-a mers? Cum a fost această stagiune pentru actorul Iacoban? Dar pentru regizorul Iacoban? Un bilanț?
Statistica ne omoară pe ăștia din teatru. Dacă am fi toți ca Molière și ne-am ține de raportul de activitate, am ajunge departe. La mine stagiunea a fost cât se poate de intensă și productivă. Am muncit de mi-au sărit capacele la trei spectacole cu care mă mândresc și care au ieșit tare fain: “Viața și Moartea lui Richard al II-lea” la Teatrul Mic, “Constelații” la Teatrul Act și “Tatăl” la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad. La toate trei am fost regizor, la cel de la Act am și jucat. Deci, ca să citez un mare clasic în viață: “Viața merge mai departe”. Adică mi-a plăcut, m-am bucurat de repetiții și acum e rândul publicului, actorilor și personalului tehnic să se bucure de cele trei spectacole. Ce poate să fie mai frumos?
Pentru la toamnă: ne pregătiți ceva, unde să vă căutăm, unde să ne uităm după un nou Iacoban? Se renunță la unele dintre spectacolele de acum, apar altele? Ce-o să fie?
Renunțatul e un sport pe care nu-mi prea place să-l practic. O singură dată am renunțat atunci când o duamnă conducătoare de spațiu cultural m-a informat pe mail că i s-a năzărit să-și schimbe strategia și renunță la spectacolul meu. Amuzant a fost că între timp a renunțat la toate spectacolele și acum, la capitolul teatru – în afară de un spectacol cu Florin Piersic Jr. – care ar vinde și la Mega Image-ul din Tineretului dacă și-ar programa spectacol, – duamna nu a mai rămas cu nimic. Acu’, nici măcar nu știu dacă să facem publicitate locului pronunțându-i numele, că, la modul cum s-a produs comunicarea, nu știu dacă merită. Revenind, Iacoban se pregătește să monteze un spectacol la Teatrul „Maria Fillotti” din Braila, un alt spectacol la Apollo111 în București și să joace ca actor la Teatrul Mic. Bonus: nesimțitul s-a apucat să scrie un scurtmetraj. Deci, păzea!
Cum merge cariera în cinema? Iese soarele pe această stradă pentru Radu Iacoban? Există consacrare internațională post-Charleston (acum în cinematografele din țara noastră)? Cum stăm?
Cariera cinematografică este foarte complexă. Se pare că am iubit prea mult rolul din Charleston pentru că altfel nu-mi explic de ce după aia mi s-au oferit aproape doi ani de pauză de film. Abia în vara asta am jucat – din nou cu drag – într-un film regizat de Dan Chișu. Pentu mine repetițiile, documentarea rolului și jucatul personajului din filmul Charlestone au fost o experiență extraordinară. Nu sunt ipocrit și îmi dau seama că o să mai treacă timp până când treaba asta o să se repete, dar, dacă zeii ajută, mi-aș dori să fie tot în familia mișto condusă de Andrei Crețulescu. Dacă joc și cu Pavlu, chiar că m-am scos.
Vacanța de vară. Există vacanță de vară pentru Radu Iacoban? Sau are de gând să o muncească și pe aceasta? Sunteți workaholic, domnule Iacoban?
Sunt workaholic și știu că asta e calea spre depresie sigură. Dar e singura depresie care mă face fericit. Totodată, sunt conștient că am nevoie de vacanță. O veni ea, nu-mi fac griji.
Fericire. Care a fost cel mai fericit moment pentru dumneavoastră în teatru în stagiunea care se încheie acum? De ce tocmai acela? Vă mulțumim!
Fericirea se întâmplă când văd că spectacolele mele nu primesc un feed-back călduț. Varietatea de păreri și zona de risc mă atrag din ce în ce mai tare. Fericirea e când îmi dau seama că, odată cu fiecare spectacol realizat, conștientizez sincer că am mai progresat puțin. Fericirea maximă e când înveți ceva despre tine.
„Sunt workaholic și știu că asta e calea spre depresie sigură. Dar e singura depresie care mă face fericit. Totodată, sunt conștient că am nevoie de vacanță. O veni ea, nu-mi fac griji.”
Radu Iacoban, actor și regizor
Foto: Facebook/Radu Iacoban
