de Adina Scorţescu miercuri, 20 mai 2015
Pe Mihai Călin îl puteți vedea la Teatrul Național în „Vizita bătrânei doamne” (pe 4 iunie se reia spectacolul), „Furtuna” (pe 22 iunie), „Terorism” (noua premieră, de la Sala Atelier), „Butoiul cu pulbere”, „Nebuni din dragoste” și „Sinucigașul”. La Teatrul de Comedie joacă în „Steaua fără nume”. Caliban din spectacolul „Furtuna”, în regia lui Alexander Morfov, i-a adus nominalizarea la Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol secundar. Ca să păstrăm jocul, l-am întrebat despre „cele mai” momente din viața lui:
Cel mai emoționant moment petrecut pe scenă?
Au fost mai multe momente cu „Trilogia antică” a lui Andrei Șerban. În ’91 am fost într-un turneu la Sao Paolo, unde am jucat într-o fostă hală industrială (cum sunt prin Occident și-n Europa Centrală, multe foste spații industriale transformate în spații culturale, pentru concerte, expoziții etc.).
A fost o reacție foarte puternică a brazilienilor, extrem de călduroasă și nebunească, așa, ca pe stadion. Am jucat cinci spectacole și de fiecare dată a fost la fel. Au avut o perioadă de tăcere, de poate 1 min (am crezut că nu le-a plăcut…), apoi au început să ovaționeze infernal, să dea din picioare sacadat, ca pe stadion. Era o spectatoare – poate era actriță – care a coborât și i-a dat colierul ei de aur Ioanei Bulcă… Au fost extrem de călduroși; incredibil.
Regizorul cu care ți-ai dori cel mai mult să lucrezi?
Din cei români, n-am lucrat cu tineri regizori aproape deloc. Sunt unii interesanți. Din cei consacrați, n-am lucrat deloc cu Alexandru Dabija, dar mi-aș dori.
Cât despre regizori străini… sunt niște întâmplări. N-are niciun rost să mă gândesc. Uite, habar n-aveam că există Alexander Morfov, bulgarul ăsta cu care am făcut două spectacole care îmi plac foarte mult; sunt printre cele mai bune lucruri pe care le-am făcut în viața mea: „Vizita bătrânei doamne” și „Furtuna”. Dacă mă întrebai asta acum trei ani și ceva, nu m-aș fi gândit la Morfov, nu? Acum mă gândesc că aș mai lucra cu el…
Cel mai bun lucru pe care crezi că ți l-ar putea aduce Premiul UNITER?
Niște bani. (râde)
Cea mai dificilă situație cu care te-ai confruntat când l-ai jucat pe Caliban?
Cel mai dificil a fost în timpul repetițiilor, când nu eram convins că e drumul bun… Intuiam că ar fi pe acolo, ce încercam eu cu regizorul… Unii colegi mă aprobau, alții nu. Erau anumite reacții pe care le observam. Nu condamn pe nimeni, e normal să simți asta. Dar să simți aproape un anumit tip de energie mai puțin lucrativă… te influențează.
Însă a fost de scurtă durată, după aceea n-am mai băgat în seamă chestia asta. N-au fost momente chinuitoare. M-am înțeles bine cu Sasha (cum îi spunem noi lui Morfov); a fost o plăcere.
Cel mai frumos loc pe care l-ai vizitat, în realitate sau cu ochii minții?
Nu știu câtă imaginație am eu, cu ochii minții nu văd foarte multe. Am vizitat, din fericire, câteva locuri frumoase, în primul rând în anii ’90 datorită „Trilogiei antice” a lui Șerban, pe vremea când eram student. Atunci nu visam nici măcar cu ochii minții că aș fi putut să vizitez asemenea locuri. Pentru că sunt totuși educat în vremea comunismului; până la 22 de ani aproape, am trăit în perioada aia și sunt tarat de chestia asta. Erai atât de înlănțuit în viața aia încât nu-ți imaginai că vreodată ai putea să-ți împlinești niște visuri. Aproape că ți le extirpai, de la naștere.
Deci am ajuns la Paris, Lisabona, în Brazilia… Apoi, când mi-am permis cât de cât o vacanță, am văzut Grecia. Iubesc vara în Grecia, merg în fiecare an. Am văzut niște locuri senzaționale, cum ar fi celebra plajă Navagio din Zakynthos; e absolut fenomenală.
Cel mai util lucru pe care l-ai învățat la Facultatea de Teatru?
Primele lucruri despre meserie le-am învățat de fapt la Teatrul Podul, înainte de facultate, de la Cătălin Naum, de la a cărui dispariție dintre noi tocmai s-au împlinit doi ani. El ne-a învățat în primul rând o anumită umilință față de meserie. O umilință în sens profesionist, și chiar mai mult de atât… ca în fața unei icoane. Era și o anumită grijă față de locul de lucru. Pe vremuri, când făceam practică la liceu sau la facultate, te duceau la strungărie, la electricieni etc., trebuia să-ți cureți locul de muncă; nu trebuia să fie haos.
Cam așa ceva: să-ți cureți un pic locul de lucru și să fii mai modest. Asta ne-a învățat, în primul rând, Naum. Era destul de sever și dur cu noi, în privința meseriei. La Podul, noi trebuia să facem totul – să spălăm podelele, să cărăm… chiar dacă eu nu eram printre cei mai harnici – recunosc asta – mi-a prins foarte bine mai târziu.
Ne-a dat atitudinea asta, că nu ești tu buricul Pământului. E bine să-ți cunoști valoarea, dar să fii conștient că de foarte multe ori ești extrem de subiectiv. Actorii se cred adesea o castă specială, în fața cărora ar trebui mulți să se încline…
Cel mai important lucru din carieră?
Deocamdată – dată fiind și apropierea de eveniment -, spectacolul „Furtuna” și întâlnirea cu Alexander Morfov. N-au fost foarte mult lucruri importante pe care le-am făcut. (râde)
Cel mai bun spectacol văzut în ultimul an?
Ca spectacol al străzii, seara alegerilor prezidențiale, când toată lumea a ieșit de bucurie și ca să protesteze pentru chestia cu votul din diaspora. Am trecut și eu pe lângă coloana aia… E important ca oamenii, după ce participă la așa ceva, să urmărească ce se întâmplă într-adevăr și să-și dea seama cum să-și canalizeze bucuria sau protestul mai departe.
Pentru că toate chestiile astea sunt confiscate de niște șmecheri și nu se mai întâmplă nimic. Oamenii rămân cu bucuria acelei seri, după care totul se stinge. Se pare că e o latură a poporului – ne abandonăm repede diverse proiecte. Deci a fost un spectacol interesant, în seara aia. Și e bine că se mai întâmplă din când în când, dar nu înseamnă mare lucru, dacă nu e dublat de ceva perseverență.
Ca spectacol pe scenă, am văzut anul ăsta producția companiei Akram Khan. Mi-a plăcut și mi-aș dori să mai văd dans contemporan.
Mai nou, mă duc la meciuri de baschet, pentru că fiul meu face baschet. M-am apropiat de sportul ăsta acum, la maturitate. (râde) Îmi doresc să văd un meci de baschet într-o sală adevărată, la de ăștia nebuni, la Istanbul sau la Madrid… O sală adevărată, cu oameni care cântă, știi?
Cea mai scurtă definiție a actoriei sau actorului?
Un actor e un jucăuș.
Foto: arhiva personală, Teatrul Național București
