de Uniter luni, 20 martie 2023
Referitor la controversele iscate în jurul nominalizărilor din acest an la Premiile UNITER, consider inacceptabilă ideea retragerii nominalizării lui Andriy Zholdak de către juriu la premiul pentru regie, în urma petiției unui grup activisto-ideologic, bazată pe o narativă mincinoasă, exagerată, deformată și umflată de către presa din România, în contextul spectacolului „Rosmersholm” de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, de la premiera căruia au trecut exact 6 ani! Pe vremea aceea au apărut titluri bombastice și șocante, de gen „actriță bătută de regizorul ucrainean”, care s-au dovedit a fi cu totul neadevărate în urma anchetei și investigării pe care am întreprins-o imediat după eveniment. Menționez că de atunci spectacolul a luat numeroase premii la festivaluri internaționale, inclusiv Cel Mai Bun Spectacol, Cea Mai Bună Actriță, Cel Mai Bun Decor la Festivalul Național de Teatru, POSZT, de la Pécs, și a fost invitat la Olimpiada de Teatru de la St.Petersburg, precum și la Festivalurile Ibsen de la Oslo și Tokyo. E adevărat că au fost și atunci activiste și activiști, urmași demni ai cenzorilor din epoca comunistă, care au cerut retragerea premiilor și autocritica(!!) juriului. Exact ca în cazul „Proștilor sub clar de lună” regizat de Lucian Pintilie la Teatrul Bulandra în 1962, unde în urma directivelor tovarășului Dumitru Popescu „Dumnezeu”, criticii au declarat că „au văzut greșit spectacolul”!!!
Am convingerea că acest tip de activism neobolșevist, influențat de ideologia „woke” și „cancel culture”, este deosebit de nociv și pune în pericol creațiile artistice de mare valoare. Ca director general al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj și, în special, ca președinte al Uniunii Teatrelor din Europa protestez împotriva unor asemenea demersuri care amestecă ideologii extremiste în judecățile de valoare estetică. Totodată atrag atenția că persecutarea continuă a unui regizor ucrainean de excepție prin repetate presiuni ideologice transmite un mesaj extrem de negativ și poate avea consecințe nefaste în contextul evenimentelor politice tragice din zilele noastre.
Tompa Gabor
20.03.2023
Scrisoarea (în original) poate fi consultată aici.