de Andrei Crăciun miercuri, 5 decembrie 2018
ACTRIȚA RECOMANDĂ:
În ce spectacole joci în această stagiune?
În spectacolul de disertație al generației mele, „Pescărușul”, găzduit de Teatrul Mic, în regia Taniei Filip, care doar ce a încolțit luna aceasta. În „Coriolanus”, la Teatrul Bulandra, în regia lui Ducu Darie, pe care ar trebui să îl vadă cât mai multă lume, fiindcă este un spectacol „esențial, înfiorător de actual și devorant”. Așa l-a trăit un spectator și eu sunt întru totul de acord cu el. De curând, am primit darul să mă joc alături de colegii mei în „Frații Karamazov”, la Teatrul Elisabeta, în regia Bogdanei Darie, un spectacol care are deja cinci ani de sală plină și care începe cu replica: „Adevărul va străluci în fața lumii întregi”. Și din luna ianuarie vom continua povestea „Hamlet și noi”, în regia Antoanetei Cojocaru, plimbându-ne și plimbându-vă prin clădiri vechi de patrimoniu din București și din țară.
Un spectacol pe care îl recomanzi (dar în care nu joci)?
Un, doi, trei cel puțin. „De ce fierbe copilul în mămăligă”, în regia Danei Paraschiv, spectacol găzduit de Point, cu o actriță minunată, Edith Alibec; „Deșteptarea Primăverii”, în regia lui Vlad Cristache, la Teatrul Mic; „Arlechino moare?”, la Teatrul Bulandra, și „Oxygen” de la Teatrelli – ultimele două în regia Antoanetei Cojocaru.
Un actor tânăr din țara noastră, care îți place?
Șerban Gomoi. O bucurie în „Molière | Eréilom”, regia Roman Feodori, la Teatrul Nottara.
O actriță tânără din țara noastră, care îți place?
Sabrina Iașchevici.
Un regizor tânăr de urmărit, de la noi?
Vlad Cristache.
Un motiv pentru care să meargă spectatorii la teatru?
Emoția. Să meargă cât mai des ca nu cumva să uite să se emoționeze. Emoția face să îți pese; de tine, de ceilalți, de ce se întâmplă cu tine, cu ceilalți. Pentru mine, mersul la teatru este ca o busolă, care mă adună și mă recompune de fiecare dată când nu mai știu de unde să mă apuc. Teatrul are puterea asta fabuloasă de a face ordine în sufletul și în gândul omului.
CELE MAI…
Cel mai bun sfat primit în cariera dumitale?
„Fă să-ți placă!” Tot. Rolul, colegul, regizorul, contextul în care te afli, excluzând bineînțeles situațiile care atentează vădit la propria-ți integritate. Atunci faci să-ți placă faptul că ai mai înțeles câte ceva, chiar dacă lecția a fost una dură. Cred că este un fel de „Facă-se voia Ta!”, reformulat pentru actor, care te face mai puțin egoist, mai generos și care te îndeamnă să cauți rezolvări pornind mereu de la tine. Am și un aforism, creație personală: „Faci cumva să-ți placă și bucuria jocului nu va fi ratată!”.
Cea mai neobișnuită întâmplare trăită pe scenă?
Jucam spectacolul de licență „Idiotul”, de F. M. Dostoievski, în regia Bogdanei Darie, la Palatul Copiilor, într-o sală tip atelier, în care eram toți actorii în scenă, pe toată durata spectacolului. Într-una din seri am avut invitați, în public, pensionari de la un cămin pentru bătrâni; și la prima scenă la care s-a făcut heblu și s-a aprins doar un spot cu lumină albastră, am auzit: „S-a luat lumina! Săracii de ei!” și rând pe rând au început să-și aprindă lanternele de la telefoanele mobile pentru a ne ajuta să ducem spectacolul la bun sfârșit. Asta s-a întâmplat de fiecare dată când a fost nevoie, pe toată durata spectacolului.
Cel mai provocator spectacol de până acum?
„Hamlet și noi”, în regia Antoanetei Cojocaru. Mi-a dăruit multe nopți nedormite și asta nu doar din pricina repetițiilor, care se întâmplau târziu în noapte, fiind singurul timp în care puteam fi împreună toată distribuția, ci mai ales din cauza faptului că nu găseam cum să mă apropii de Gertrude. Eu aveam pentru ea o atracție hipnotică, o curiozitate amestecată cu foarte multă teamă, doar că nu reușeam să o înțeleg. Adică nu prea îmi apăram personajul, cum s-ar spune. Ne-am împrietenit abia când am avut eu curajul să stau față în față cu mine însămi, și să accept că de multe ori mint, mă mint și sunt îngenuncheată de propriile slăbiciuni. Asta iți dă o foarte mare libertate.
Cel mai dificil moment din viața dumitale în teatru?
E dificil de fiecare dată când simt că trebuie să aleg; fiindcă de la ceva ești nevoit să îți iei la revedere și cu altceva alegi să pornești mai departe la drum. Fie că este vorba de oameni, de proiecte sau de anumite convingeri ale mele, pe care le credeam până în acel moment piatră de temelie.
Cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat de când ești actriță?
Am întâlnit oameni alături de care clădesc vise, împărtășesc credințe și care mi-au devenit prieteni. De departe cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat!
Cea mai interesantă întâlnire pe care ai avut-o până acum în teatru; de ce aceea?
Interesante, au fost mai multe, dar două au sădit ceva foarte puternic în mine. Cred că a contat foarte mult și faptul că ne-am întâlnit într-un moment în care eram pregătită pentru ele. Ambele revelatoare și într-un fel având același efect asupra mea. Au fost oameni care au venit înspre mine cu multă încredere, generozitate și răbdare. Oameni pasionați de meseria lor, cu mult har. Sunt mulți cei care înțeleg, dar mai puțini cei care au darul de a-i face și pe ceilalți să înțeleagă. În ordine cronologică, prima este aceea cu Antoaneta Cojocaru, o prietenă, o actriță și o artistă pe care o respect, o iubesc și de la care am învățat să lupt pentru adevăr, într-atât încât să mă arunc în cușca cu lei pentru el, la nevoie. A doua binecuvântare, este întâlnirea cu regizorul Gavriil Pinte, pe care l-am descoperit la teatrul radiofonic, un om și un prieten special, cu un univers aparte, pe care îl poartă cu simț de răspundere prin toate poveștile cărora le dă viață. Are un fel de a fi și de a-ți vorbi, că parcă deodată devii un om mai bun și mai talentat.
„Am întâlnit oameni alături de care clădesc vise, împărtășesc credințe și care mi-au devenit prieteni. De departe cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat!
Marina Fluerașu, actriță
