de Andrei Crăciun joi, 16 februarie 2017
Astăzi, ne răspunde minunata Maria Obretin.
ACTRIȚA RECOMANDĂ
Maria, în ce spectacole joci în această stagiune, unde și de ce să le vedem?
Joc în Carousel – Teatrul Bulandra, Noi 4 – Godot Cafe-Teatru, 7 dintr-o lovitură – Teatrul Metropolis, Sâmbătă: Averse! – Godot Cafe-Teatru. Puteți veni la toate cu încredere, sunt făcute cu bucurie și respect pentru public, de către oameni talentați și pricepuți. Colegii mei sunt dăruiți și responsabili, ne facem cât putem de bine treaba. Nu am multe spectacole, prefer să joc în contexte și cu oameni de la care am ce învăța, cu care pot dezvolta personaje și proiecte frumoase. Mai bine nu joc, decât să mă arunc în lucruri în care nu cred.
Un actor coleg care îți place?
Mă pui în dificultate! E nedrept! În teatru, Marius Manole, constanta iubirilor mele scenice! Am și jucat împreună în trei spectacole. Două dintre cele de mai sus plus Ivanov (la Bulandra, regia Andrei Șerban). E un partener atent, cald, generos, are o energie foarte bună și ai siguranța că te poți duce până la capătul lumii (lumea noastră e scena), el o să te țină de mână.
O actriță colegă care îți place?
Actriță colegă – iar e greu. Nu îndrăznesc să spun colege, dar am avut norocul să joc alături de Mariana Mihuț în Lear, regizat de domnul Andrei Șerban. Am învățat imens din acea experiență. Doamna Mariana Mihuț era regele Lear, eu – Goneril, fiica cea mare. Aveam multe scene împreună, îmi plăcea teribil. Să exiști alături de dumneaei în scenă te responsabilizează, te obligă să respiri brusc alt aer, să îți depășești limitele. O simțeam cum se concentrează, cum vibrează, cum vine cu forța aceea incredibilă. A fost o experiență uluitoare să repet și apoi să joc în acel spectacol.
Un regizor de urmărit. De ce?
Nu am văzut prea multe spectacole regizate de colegii mei mai tineri, nu pot da nume, ar fi nedrept. Mi se pare important că au apărut mai multe tipuri de proiecte, mai multe spații, decât aveam noi când am terminat. E important să simtă măcar puțin sprijin, să aibă acces la resurse, pe măsura elanului și inventivității lor. Cred că există pericolul să pierdem generații de regizori, scenografi, actori. E greu să faci mereu teatru din sărăcie, te obligă la inventivitate, e adevărat, dar e foarte greu. Ar fi frumos să existe mai multe teatre de proiecte.
Un motiv pentru care să mergem la teatru?
Teatrul e viu, e de la suflet la suflet. Nu avem alte instrumente, decât trupul și sufletul nostru. Și orice ai juca, trist sau vesel, există o bucurie care crește în tine și care îl cuprinde și pe spectator, bucuria asta a experienței, a trăirii. Te rupi de cotidianul tău, și pentru o oră-două intri într-o altă realitate. Și trăirea aceasta este de mână cu spectatorul, accesul se face doar când suntem împreună. Teatrul nu există fără spectator. Deci, veniți la teatru, avem nevoie de voi!
CELE MAI…
Cel mai bun sfat primit în carieră?
Cred că am primit cel mai bun sfat de la doamna Sanda Manu, profesoara mea de actorie. Să fac să merite și pentru mine, și pentru spectator fiecare secundă trăită pe scenă! Să respect spectatorul care și-a cumpărat în acea seară bilet la spectacolul în care joc și îmi dă o oră și jumătate din viața lui. Sfatul ăsta m-a responsabilizat teribil.
Cea mai neobișnuită întâmplare trăită pe scenă?
Am avut niște pățanii cu Noi 4, când am jucat la Bistrița, într-o fostă sinagogă. S-a mers din pățanie în pățanie, s-a luat lumina și își mai revenea din când în când, tot felul de lucruri din astea stranii. Toate au culminat foarte concret cu faptul că mi-a luat foc părul. Jucam cu o altă masă, găsită acolo, altă înălțime, lumânarea aprinsă pe ea era în alt loc decât o așezam de obicei, și cum stăteam cu capul plecat, pe sensibilitate, pe dramă, am simțit miros de păr ars, am ridicat privirea, aveam o mini-vâlvătaie în păr. Am înfipt mâna în el, am scos niște smocuri încă arzând, și am mers mai departe cu juma’ de codiță!
Cel mai provocator spectacol de până acum?
Cel mai greu cred că rămâne Lear. Eram la început, mititică. Responsabilitatea era imensă. E primul spectacol pe care l-am lucrat cu domnul Andrei Șerban. Simțeam fiecare zi de repetiție ca pe o provocare, simțeam că ajung unde a vrut, apoi îmi cerea mai mult. E genul de experiență care te modifică pentru totdeauna.
Cel mai dificil moment din experiența ta în teatru?
Cel mai dificil moment din experiența mea în teatru a fost atunci când nu am făcut teatru! Am avut o perioadă de doi ani aproape în care nu am jucat nimic, nimic. Atunci e cel mai greu pentru toți, cred. Să ne ținem, să ne păstrăm speranța, să fim pregătiți pentru o eventuală audiție. Altfel, cât timp ai de lucru, e minunat oricât ar fi de greu, că doar ne iubim meseria, ne plac provocările.
Cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat de când faci teatru?
Din când în când, rar dar susținut totuși, am avut noroc. Și norocul e important. Am avut noroc să lucrez cu domnul Naum în Pod, înainte să dau la Teatru. Am avut noroc să mă ia doamna Sanda Manu în clasă. Am avut noroc să lucrez cu domnul Andrei Șerban. Apoi s-o întâlnesc pe Lia Bugnar, care a scris Noi 4 fix pentru că nu jucam nimic de doi ani. Da, am muncit mult și din tot sufletul, și m-am dus la multe casting-uri, a fost foarte greu, este încă. Dar, din când în când, Universul le-a potrivit frumos pentru mine.
Cea mai interesantă întâlnire pe care ai avut-o în teatru. De ce aceea?
Cred că două au fost importante. Întâlnirea cu doamna Sanda Manu, eram atât de disperată să fiu studentă la ea, că nici nu am dat examen la teatru înainte de a lua dumneaei clasă. Am făcut trei ani de limbi clasice și am dat la UNATC în anul în care știam că ia clasă. Nu o văzusem în viața mea, doar la televizor, dar aveam o credință nebună că e profesoara potrivită mie. Și a fost. A doua întâlnire, aceea cu domnul Andrei Șerban. Am continuat cumva școala de la domna Manu, am pus-o în practică, am dus lucrurile mai departe. Am fost la atelierele domnului Andrei Șerban, am lucrat patru spectacole cu dumnealui. Și în această privință am avut un sentiment că trebuie să se întâmple. L-am întâlnit prima dată la casting la Regele Lear. Erau actrițe multe la audiție, liste, disperare. Eu nu eram pe nicio listă, eram mititică, nu mă știa nimeni, nu aveam cum să exist pe listă. Și am avut așa un curaj, că m-am dus și am zis acolo la intrare: „Sunt Maria Obretin, domnul Andrei Șerban trebuie să mă vadă, mă puneți și pe mine, vă rog, pe listă, mâine de la 10!”. Nu știu de unde am avut atâta curaj, am așteptat să îmi scrie numele și am plecat repede, să nu se răzgândească fata care răspundea de programări! Mă bucur că am avut acest curaj. Domnul Andrei Șerban mi-a schimbat viața. Și tot la Regele Lear am devenit prietenă cu Lia. Iată, altă întâlnire! Am făcut două spectacole împreună și am rămas prietene pe viață.
„Cel mai dificil moment din experiența mea în teatru a fost atunci când nu am făcut teatru! Am avut o perioadă de doi ani aproape în care nu am jucat nimic, nimic.
Maria Obretin, actriță
