de Andrei Crăciun luni, 29 februarie 2016
Cu puţin timp înaintea spectacolului pe care UNITER îl organizează în fiecare primăvară, în beneficiul artiştilor vârstnici aflaţi în dificultate, site-ul uniter.ro vă prezintă o serie de interviuri cu actori, regizori, scenografi, oameni din breaslă, pe o temă importantă: modelele (în viaţă şi în carieră).
Am întâlnit-o pe Maia Morgenstern în biroul dumneai de la Teatru (aflat în exil, căci clădirea Teatrul Evreiesc de Stat este în plin proces de refacere), la începutul lunii februarie. Am vrut să vorbim despre modelele sale în viaţă şi în teatru. Am sfârşit prin a vorbi despre părinţii Maiei Morgenstern. Ei, doi absolvenţi ai Facultăţii de Matematică, evrei supravieţuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial, i-au fost cele mai importante modele. Lor le datorează Maia Morgenstern caracterul, deci totul.
Când era adolescentă, frumoasa Maia a primit un bileţel. Credea, nădăjduia că e de dragoste. Era primul bileţel pe care îl primea. Pe acea hârtie scria: “Miroşi a usturoi ca un jidan!”.
Tot pe atunci, în inima Maiei încolţise deja gândul că se va face actriţă. Voia să devină Charlie Chaplin, ceea ce probabil că s-a şi întâmplat. Maia Morgenstern este singurul om pe care l-am întâlnit în faţa unui reportofon care a plâns şi a râs în mai puţin de un minut, în corpul interviului, chaplinizând dialogul la un nivel extrem, încântător. Dacă nu ar fi fost marea actriţă care este, Maia Morgenstern ar fi devenit medic pediatru.
Scumpă doamnă, mă aflu aici pentru că vreau să fac un interviu cu dumneavoastră pentru site-ul www.uniter.ro. UNITER desfăşoară de mai mult timp campania aceasta, „Artiştii pentru artişti”, şi am primit o listă de actori care au fost şi sunt aproape de campanie, de-a lungul timpului, iar numele dumneavoastră figura pe acea listă. Prima mea întrebare este: de ce sunteţi dumneavoastră pe lista aceea?
Am fost invitată, în primul rând, şi îmi fac un titlu de onoare din această invitaţie.
Vorbim despre tradiţie deja. Nu sunteţi prima oară în această ipostază.
Da, particip în fiecare an; de când mi-au propus din partea UNITER, de când m-au chemat şi mi-au explicat scopul campaniei „Artiştii pentru artişti”, de ce şi pentru ce, nici nu s-a mai pus problema să nu particip! Nici nu s-a mai discutat când?, unde? – la Sala Radio, în altă parte – , întotdeauna am spus “da” înainte să se încheie invitaţia.
De ce?
Întrebarea e simplă şi cred că răspunsul este şi mai simplu; ar putea să sune convenţional şi îmi pare rău că sună aşa, dar nu înţeleg să găsesc altul: mi-e aşa de jale şi de drag şi o adâncă plecăciune fac în faţa artiştilor de acum la zenit, de acum la apus, poate, ce nu mai sunt atât de mult în bătaia reflectoarelor, în lumina şi atenţia publicului… Am fost dintotdeauna alături de oamenii care au într-adevăr greutăţi, necazuri, nevoi şi, în primul rând, sentimentul abandonului, al părăsirii. Aţi ridicat sprânceana, văd, căci asta este treaba mea, meseria mea de actriţă, să observ detaliul într-un dialog…
Am ridicat sprânceana, da. Vă preocupă tema asta a abandonului?
Oh, da! Da! Mă preocupă abandonul bătrânilor, în general. Cred că sună destul de dureros sau de patetic, îmi asum total lucrul ăsta – sunt un om patetic! Aşa sunt eu!
MAIA MORGENSTERN ŞI O MARE FRACTURĂ SUFLETEASCĂ
Nu e neapărat ceva rău.
Mă rog, mă rog, îmi asum patetismul! Orice încercare de a efasa latura mea patetică duce la o mare fractură sufletească. Da, sunt un om patetic şi îmi asum lucrul ăsta, şi atunci abandonul bătrânilor e un lucru care îmi frânge sufletul, mă preocupă, mă sperie. Am şi sentimentul vinovăţiei, vai de mine! Am şi sentimentul vinovăţiei, că nu mă preocupă destul, că nu fac destul. În calitate de conducător vremelnic al acestei instituţii, Teatrul Evreiesc de Stat, o atenţie deosebită o acord programelor, proiectelor adresate în special persoanelor în vârstă, indiferent dacă sunt artişti sau nu.
Să ştiţi, am învăţat: un program este un mănunchi de proiecte. Iar eu împreună cu alţi actori, colegi, colegi de-ai noştri, am format un batalion, o echipă de şoc care, dacă nu în fiecare săptămână, cel puţin o dată la două săptămâni, gândim proiecte mai mari, mai mici: două-trei cântece, şapte recitări, două poveşti. Şi ne ducem cu ele la centre pentru bătrâni, acolo unde sunt vârstnicii. Eu ştiu că astfel le aducem multă bucurie! Şi eu am fost invitată, deseori, la căminul unde sunt vârstnicii noştri (n.m. – din comunitatea evreilor), cu spectacole…
La „Moses Rosen”?
Da. Au fost spectacole – şi nu întâmplător am pus pluralul – realizate de David Schwartz şi echipa sa, forme de spectacol, performances create cu seniorii noştri. Poate că aceste spectacole au acţionat pe fondul emotivităţii mele, dar m-au tulburat până în străfunduri. Puţine lucruri m-au mai tulburat aşa.
Vreau să vă întreb: care au fost modelele cele mai importante pentru dumneavoastră?
Părinţii mei, în primul rând. Tatăl meu (n.m. – Usher Morgenstern), care m-a copleşit cu personalitatea, cultura, demnitatea, sinceritatea… M-a strivit, m-a copleşit!
Mai aveţi fraţi?
Nu (n.m. – Maia Morgenstern izbucneşte în lacrimi; se opreşte). Sunt patetică, v-am spus!
Nicio problemă. Toţi suntem.
Luaţi-vă alta, găsiţi-vă alta mai puţin patetică pentru acest interviu, îmi pare rău, îmi pare, îmi pare rău.
Mă tem că e cam târziu.
(zâmbeşte şi apoi râde îngăduitor) Şi mama mea (n.m. – Sara Rapapor) mi-a fost model.
Mama dumneavoastră era din Dorohoi, nu?
Da, şi tata din Basarabia.
Şi unde s-au cunoscut dumnealor?
Dumnealor s-au cunoscut la Facultatea de Matematică. Tata venea din lagăr, imediat după terminarea războiului…
Erau studenţi acolo amândoi?
Da. Mama era progenitură de capitalişti. Tatăl ei, bunicul meu, a avut o fabrică de pălării cu şase angajaţi!
Asta nu dădea bine la “dosar”.
A fost ceva îngrozitor.
Deci sunteţi fiică a doi absolvenţi de matematică.
Da, fiică a doi absolvenţi de matematică.
Vă fac destăinuirea că şi eu am crescut în exact aceeaşi situaţie ingrată.
(râde) Greu. Tata a fost dat afară. Ar fi urmat treptele carierei universitare – asistent, lector, dar a fost dat afară. Eh, asta a făcut să se rupă, cumva – pe moment – firul logicii şi al minţii sale. Venind din lagăr, absolvind facultatea (intrase direct în anul II la Matematică)… Faptul că l-au dat afară din învăţământ… L-au zdrobit. Dar s-a încăpăţânat să supravieţuiască. Tata a trăit nouăzeci şi doi de ani.
Şi ce-a făcut după ce a fost dat afară? Ce-a muncit ca să trăiască?
A fost de profesie înţelept. Mama a fost cea care punea pâinea pe masă.
MAIA MORGENSTERN A AVUT “GOOGLE” ACASĂ CU TREIZECI DE ANI ÎNAINTEA RESTULUI LUMII
Cât de înţelept era tatăl dumneavoastră? Ştia totul?
Eu am avut Google în casă de la cinci ani. Apăsai un buton, ieşea informaţia. Şi când nu ştia, tata spunea: „Asta nu ştiu”.
Se întâmpla, totuşi, rar să spună că nu ştie?
Se întâmpla cu maximă sinceritate. Erau lucruri pe care nu le ştia, dar se informa. Citea, şi citea din mai multe surse. Ai mei vorbeau şi multe limbi străine…
Ce vorbeaţi în casă?
Numai limba română.
Dar între ei vorbeau idiş sau ebraică?
Tata ştia ebraica. Nu vorbeau idiş, de teamă să nu preiau eu un accent… O spaimă era, o cicatrice, o tară a războiului pe care îl trecuseră cu atâta suferinţă.
Dar o cunoşteau, ar fi putut să…
Bineînţeles. V-am spus, le era teamă să nu cumva să fie afectată pronunţia mea, să devină o vorbire cântată, să prind vreun accent… Unul dintre marile clişee ale antisemitismului, de care s-au izbit: că evreii vorbesc cântat. Tata a fost o persoană… Nu ştiu dacă interesează asta…
Interesează.
Tata a fost unul dintre oamenii care au refuzat să aplice către statul german în anii ’70-’80, atunci când se ofereau recompense victimelor sau celor care au suferit în timpul Holocaustului.
MAIA MORGENSTERN ŞI PREŢUL VIEŢII BUNICULUI EI
De ce? V-a explicat de ce a refuzat?
Da, sigur. Cât costă viaţa tatălui meu?, spunea tata despre tatăl său. Bunicul meu a fost ucis la Auschwitz, acolo a dispărut. I-am găsit numele pe lista celor ucişi, când am filmat în Polonia. Numele bunicului meu…
Cum îl chema pe bunicul dumneavoastră?
Aaron Morgenstern. Aaron este al doilea nume al fiului meu, Tudor Aaron Istodor. Eu ştiu prieteni buni, oameni cu care comunica într-adevăr tata; îi întreba: Ce-i prostia asta? Cât costă viaţa tatălui meu? Cât să cer pentru viaţa tatălui meu? Sau: Timpul meu în lagăr, cam cât costă? Sigur că era o ironie cumplit de amară. Tata, când se punea pe răcnit, o dată spărgea toate geamurile – tehnică vocală!
Dar cum v-au crescut părinţii dumneavoastră? Au fost nişte părinţi stricţi sau v-au dat o libertate totală?
E foarte interesant. Cred că erau buni cunoscători de pedagogie, deţineau arta, ştiinţa de a creşte un copil după nişte rigori şi într-o filosofie avansată, după cât văd, cunosc, înţeleg acum. Exista o zonă a libertăţii şi o zonă a stricteţii, ambele bine delimitate.
În ce erau stricţi?
La trei greşeli la tema de limba română se rupea pagina şi o luam de la început. Limba română a trebuit să o învăţ! Şi la geografie, la istorie. Sufereau groaznic când vedeau câtă minte n-am pentru matematică, pe mama era o disperare cumplită…
MAIA MORGENSTERN NU AVEA MINTEA STRUCTURATĂ PENTRU MATEMATICĂ
Nu aveaţi mintea structurată pentru matematică?
Cred că nu! Sau mi-era lene să învăţ, sau nu mă ducea mintea… Sau eu ştiu? Sunt şi alte explicaţii. Dar la limba română nu se discuta! La limba română era o stricteţe! „Vei învăţa!”, îmi spunea tata. „Vei învăţa limba română, vei zbârnâi!”, „Dar de ce?!”, „Pentru că te cheamă Morgenstern! Pentru că noi avem unsprezece porunci!” – tata fiind ateu, hai să ne înţelegem! O da bine, n-o da bine pentru interviu, spun asta. Eu am devenit religioasă… „Religioasă” e şi ăsta un fel de a spune… Am devenit credincioasă târziu.
După ce aţi plecat din familie.
Da. După optsprezece ani. Îmi trebuia ceva în care să cred. Şi tata îmi spunea: „Noi avem cele zece porunci; şi avem o a unsprezecea, care e: «Respectă legea locului unde trăieşti, unde mănânci pâine!»”. „Şi de-asta trebuie să scriu încă o dată tema la gramatică şi compuneri? – că pe vremea aia erau compuneri, nu eseuri…”, „Da! Scrie despre Sburătorul!”.
“Tata a hotărât că ’Dictatorul’ e filmul meu preferat, dar cred că «Puştiul» mi-a rupt inima!”
Maia Morgenstern, actriţă
V-a folosit, până la urmă. Şi libertatea în ce direcţie mergea? Unde aveaţi mai multă libertate decât ceilalţi copii?
A alege ce-mi place să citesc, am fost lăsată să aleg.
V-au antrenat liberul arbitru, ca să spunem aşa.
Absolut. Şi m-au şi încurajat în acest sens, să vezi exact ce îţi place şi ce nu-ţi place. Aveau dimensiunea sincerităţii.
Şi n-au intervenit niciodată în deciziile dumneavoastră? Nu au încercat să le influenţeze?
Au intervenit, când am zis că vreau să fac liceul la „seral”…
Dar de ce voiaţi să faceţi liceul la „seral”?
Să fiu liberă! Să fiu liberă, să muncesc şi să fac liceul la „seral”! Ah! Ce vis!
Unde trăiaţi?
În Bucureşti.
Unde?
Pe Bulevardul 1 Mai – „Mihalache”, acum. Într-un bloc, într-un apartament de două camere.
Şi spre ce libertate tânjeaţi?
Tânjeam spre libertatea să mă duc la cenaclul „Flacăra”. A închis tata uşa cu cheia când i-am mărturist planul meu! Mai târziu, apoi, am aflat şi noi – pe ce căi am aflat, cum am aflat – ce orori s-au întâmplat acolo, la cenaclu… A fost chiar când a avut loc necazul ăsta…
… la Ploieşti?
Da, un necaz mare, mare (n.m. – s-a luat curentul pe stadion, în timpul unei furtuni violente, şi în urma busculadei create, cinci tineri şi-au pierdut viaţa). „Mă duc şi eu! Că toţi copiii, toţi adolescenţii merg!” – rebeliune, chestii…
V-au obligat, deci, să daţi la liceu la „zi”. Ce liceu aţi făcut, doamnă?
„Zoia Kosmodemianskaia”.
“Şcoala Centrală”, astăzi.
„Şcoala Centrală”, astăzi. Deşi era un nume frumos – Zoia Kosmodemianskaia, nu crezi?
Un liceu bun.
Da!
Printre profesori aţi avut modele?
Sigur! Profesoara de română, profesoara de engleză, profesoara de rusă. Fiica mea Cabiria (n.m. – Maia Morgenstern are un băiat – actorul Tudor Aaron Istodor -, şi două fete, mai mici, adolescente: Cabiria şi Isadora), din proprie iniţiativă a început să înveţe limba rusă!
E o decizie bună pentru viitor, în actualul context geopolitic.
Îi place!
E frumoasă limba rusă, şi eu m-am apucat acum, la treizeci şi doi de ani, să o învăţ. Credeaţi că o să vină vremuri în care copiii vor învăţa de bunăvoie limba rusă, la Bucureşti?
Cred că e bine să înveţi toată viaţa.
Părinţii dumneavoastră v-au educat într-un spirit antigerman sau antirusesc?
Nu. Părinţii mei nu numai că nu m-au crescut în spirit revanşard, dar m-au educat, explicit şi implicit, în spiritul bunăvoinţei, al deschiderii, al cunoaşterii, al toleranţei… Toleranţa, câteodată, poate să aibă o conotaţie peiorativă şi n-aş vrea asta.
În spiritul înţelegerii între oameni.
Da, m-au educat, m-au învăţat, mi-au inspirat, mi-au insuflat acest spirit: „N-ai dreptul să zgândări răni şi cicatrici – care nici măcar nu sunt ale tale – în scopul apărării sau al obţinerii unor avantaje, şi nici măcar pentru a te proteja!”.
MAIA MORGENSTERN ŞI PRIMUL BILET DE AMOR
Dar aţi căpătat şi multe cicatrici personale?
M-am lovit de antisemitism foarte, foarte, foarte devreme, când nici măcar nu ştia ce e aia semitism, darămite antisemitism! Am primit un bileţel – credeam că e primul bilet de amor – din partea unui băiat…
Câţi ani aveaţi?
Nu mai ştiu, vreo doişpe ani. Deja se trimiteau mesaje; să primeşti un bileţel din banca din spate! Oh!
V-a copleşit imberbul cu biletul!
Da! Şi nici nu înţelegeam bine scrisul, tremuram toată… Şi toţi văzuseră, biletul a mers din mână în mână… Toţi colegii din bănci au văzut că primesc şi eu un bileţel… Eram o fetiţă năucă, o adolescentă complicată, hăbăucă, ciumafaie, aşa cum mă vedeţi şi acum. Şi scria: „Miroşi a usturoi ca un jidan!”.
Ăsta a fost primul dumneavoastră bilet de amor.
Dar eu nu ştiam ce e aia jidan! Mai gătea mama cu usturoi, dar nu mâncasem atunci – era de dimineaţă –, n-aveam cum să miros! Dimineaţa nu puteam să mănânc, în general, eram o mofturoasă; ceva nu dădea bine!
Aţi răspuns bileţelului?
Nu. M-am dus şi i l-am arătat mamei.
Şi mama ce v-a spus?
S-a dus imediat la şcoală. Mama a fost cea mai lovită; mie nu-mi era prea clar ce vrea de la mine – îmi cere prietenia sau mă jigneşte?
Deci a fost o dezamăgire mai degrabă în dragoste.
Evident!
Posibilitatea unei iubiri se irosise.
Da, bineînţeles. Nu ştiam ce trebuie să răspund: „Da”, sau „Bine”, sau cum se răspunde la un bileţel…
„Mulţumesc, asemenea”.
Şi m-am sfătuit cu mama.
Şi ce v-a sfătuit? V-a protejat?
Mama a suferit o cădere îngrozitoare; cumplit a fost pentru mama, pentru că îşi doreau foarte, foarte mult să fiu un om, un copil, un adolescent – egal cu ceilalţi, printre ceilalţi! S-a dus la şcoală şi… Eu nu înţelegeam de ce suferă mama în halul ăsta; în primul rând că nu era biletul ei… Mai târziu am aflat…
MAIA MORGENSTERN ŞI CHARLIE CHAPLIN
Când eraţi adolescentă, ca cine aţi fi vrut să ajungeţi? Ca cine aţi fi vrut să fiţi, când urma să vă faceţi mare?
Charlie Chaplin.
Charlie Chaplin?
Da: Charlie Chaplin!
Îl vedeaţi la cinema?
La cinematecă, m-au dus ai mei acolo. Şi mai voiam să fiu ca Greta Garbo!Ah, Greta Garbo!
„Dictatorul” e filmul dumneavoastră preferat?
Tata a hotărât că „Dictatorul” e filmul meu preferat, dar cred că „Puştiul” mi-a rupt inima!
Aţi plâns?
Plâng! Nu folosiţi timpul trecut! Plâng la filmele cu Charlie Chaplin! Plâng şi la „Luminile oraşului”!
Când aţi văzut ultima oară un film cu Charlie Chaplin?
Eh, cred că sunt doi ani. Ruşine!, dar e bine să fiu sinceră…
Unde l-aţi văzut, acasă?
Acasă, da, pe DVD, aveam nevoie.
Spuneţi-mi, doamnă, pe Tudor Istodor, fiul dumneavoastră, l-aţi convins sau măcar l-aţi influenţat să se alăture unei campanii precum aceasta, de sprijinire a artiştilor aflaţi în dificultate? Se preocupă de orizontul îndepărtat al vieţii, de bătrâneţe?
Nu ştiu, trebuie să vorbiţi cu el. Ce vă pot spune: el a cultivat o relaţie cu totul specială cu bunicii săi. Cred, de aceea, că e mereu aproape de problemele oamenilor în vârstă. Aşa cred, dar sunt mamă şi nu pot fi întru totul obiectivă.
DACĂ VREI SĂ AJUŢI!
MODALITĂŢILE DE PARTICIPARE A DONATORILOR FINANCIARI LA CAMPANIA „ARTIŞTII PENTRU ARTIŞTI” SUNT:
Sponsorizări dedicate Campaniei
Donaţii în contul Campaniei
formularul de 2 % din venitul global
cumpărarea de bilete (donaţii medii sau mici) pentru vizionarea spectacolului de caritate organizat în fiecare an ca punct central al campaniei, în jurul datei de 27 martie.
Contul Campaniei „Artiştii pentru artişti
Fondul de Solidaritate Teatrală
cod IBAN RO40RZBR0000060007801286
deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei
Mai multe detalii despre Campania „Artiştii pentru artişti“, aici.
Foto: Maria Ştefănescu
