de Andrei Crăciun vineri, 23 februarie 2018
Astăzi ne răspunde îndrăgitul tânăr actor Ionuț Grama (36 de ani).
ACTORUL RECOMANDĂ
Ionuț, în ce spectacole joci în această stagiune, unde și de ce să le vedem?
Joc la Unteatru în „Frig” de Lars Noren, „Îngrijitorul” de Harold Pinter, spectacolul pentru copii „Hansel și Gretel” după Frații Grimm și recent am avut premiera cu „Poveste de iarnă” de Shakespeare; la Act se joacă în continuare „Omul Pernă” de Martin McDonagh; la Teatrul de Comedie, Sala Nouă, am „Reguli de viață” de Sam Holcroft, iar la Odeon joc în „Refugiul” de Jennifer Haley. „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de la Godot a luat momentan o bine-meritată pauză, dar – cine știe?
Un alt spectacol pe care îl recomanzi, dar în care nu joci.
N-am mai avut timp să merg la spectacolele colegilor de ceva timp, deși mi le notez mereu și îmi propun să o fac. Ultimul care m-a impresionat a fost „Deșteptarea primăverii” în regia lui Vlad Cristache, la Teatrul Mic. Dar recomand „pe neve” ultimele premiere ale lui Radu Iacoban de la Act și de la Mic, „Regele moare” regizat de Andreea și Andrei Grosu la TNB (e pe listă pentru săptămâna asta) și orice spectacol semnat de Mariana Cămărășan.
Un actor, coleg cu dumneata, care îți place.
Adrian Titieni. Mi-a fost profesor, de zece ani îmi este coleg, dar n-am jucat niciodată împreună. Mi-aș dori să se întâmple.
O actriță, colegă cu dumneata, care îți place.
Valentina Zaharia, cu care am lucrat anul trecut la „Poveste de iarnă”; un amestec fantastic de inocență, feminitate și maturitate.
Un regizor de urmărit. De ce?
Alexandra Penciuc. Pentru că vede în spatele oricărei piese o lume întreagă, diferită de propunerea dramaturgică, pentru că e un regizor foarte subtil, cu o atenție aproape filmică la fiecare detaliu și nuanță. Și pentru că îmi doresc să-mi propună să mai lucrăm împreună.
CELE MAI…
Cel mai bun sfat primit în cariera ta.
Culmea, în zece ani de „carieră” n-am primit foarte multe sfaturi memorabile. Sau nu am fost eu destul de receptiv, atunci când le-am primit. În schimb, am citit la un moment dat un interviu cu un actor străin în care vorbea despre asta. Spunea că sfatul cel mai bun pe care l-a primit a fost să nu rămână ancorat mental în norocul celorlalți; dacă n-a fost chemat la probă, dacă nu a luat un casting, dacă are o carieră mai puțin spectaculoasă decât a unui alt coleg – toate astea țin de norocul celuilalt. E un lucru de care încerc mereu să-mi amintesc, într-o meserie în care suntem mereu priviți comparativ, iar respingerea și dezamăgirea sunt de regulă însoțite de întrebarea „Dar de ce el și nu eu?”. Atitudinea asta nu-ți aduce decât frustrare.
Cea mai neobișnuită întâmplare trăită pe scenă.
La premiera cu „Omul Pernă” aveam emoții foarte, foarte mari. Personajul meu este, de la început, în stare de panică, iar anxietatea lui, combinată cu a mea, a făcut să mi se usuce gura. Complet. De la primele replici. Simțeam că am vată în gură, că nu pot pronunța niciun cuvânt, că mă străduiesc să vorbesc și că nu se înțelege nimic. Și aveam munți de text de spus. N-aveam cum sa ies din scenă să beau apă, așa că… i-am dat înainte. Sâsâindu-mă cu prune-n gură. Am reușit să mă calmez și să beau un pahar cu apă după aproape o oră jumate. A fost infernal. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Dar spectatorii au spus că nu și-au dat seama. A, și anul trecut, în același spectacol, de data asta într-un festival, am fost pălit în cap cu un fierăstrău de către un coleg, din greșeală. Acum mi se pare amuzant. Era la începutul spectacolului. Mi-a spart arcada, a început să-mi curgă sânge și m-a luat cu amețeală, dar n-am știut ce să fac, n-a oprit nimeni reprezentația, așa că eu, conștiincios, am jucat în continuare două ore de spectacol. Publicul era înmărmurit. Spectacolul a luat premiu.
Cel mai provocator spectacol de până acum, pentru tine.
„Frig” de Lars Noren, regizat de Alex Bogdan la Unteatru, în care joc un personaj pe care l-am urât instinctiv de la prima lectură. Tocmai de asta am acceptat rolul. Acum îl iubesc.
Cel mai dificil moment din experiența ta în teatru.
N-am avut parte de momente cu adevărat dificile. Sau am știut să mă repliez, de fiecare dată. Dar o primă mare dezamăgire și un prim contact cu modul în care (nu) funcționează „industria” locală a fost în 2009, când am fost nominalizat la UNITER pentru debut. Eram foarte mândru și naiv, credeam că momentul ăla avea să fie o rampă de lansare. N-a fost. Au urmat șase luni în care nu am jucat absolut nimic și m-am angajat ca PR.
Cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat de când ești actor.
Faptul că încă sunt actor, faptul că am ce juca și că, de bine, de rău, trăiesc din meserie. Puțini dintre foștii mei colegi de facultate se pot lăuda cu asta, din păcate.
Cea mai interesantă întâlnire pe care ai avut-o în teatru. De ce aceea?
Fiecare întâlnire cu o echipă și un proiect nou a fost interesantă și importantă într-un fel. Sincer. De fiecare dată am avut parte de cel puțin o surpriză plăcută – de un coleg actor, de un regizor cu care nu mai lucrasem, de un scenograf. Indiferent dacă a fost vorba de un spectacol la sală mare sau de o licență de regie la UNATC.
„Și anul trecut, în același spectacol (n.r. – Omul Pernă), am fost pălit în cap cu un fierăstrău de către un coleg, din greșeală. Acum mi se pare amuzant. Era la începutul spectacolului. Mi-a spart arcada, a început să-mi curgă sânge și m-a luat cu amețeală, dar n-am știut ce să fac, n-a oprit nimeni reprezentația, așa că eu, conștiincios, am jucat în continuare două ore de spectacol.”
Ionuț Grama, actor
