de Florina Tecuceanu marţi, 23 ianuarie 2018
Campania „Hai la teatru!” continuă cu Ionel Barac, „actorul cu chitara” din „Twelve Moments”, spectacol ce se joacă la Copper’s Pub, pe Bd. Hristo Botev nr. 25.
„Twelve Moments” este o poveste savuroasă care încearcă să demonstreze că dragostea mai poate dura în timp, prin experiențele trăite de Cristi (Ionel Barac) și Ania (Doina Antohi), doi tineri îndrăgostiți care au o relație supusă la multe încercări.
Textul scris de Ionel Barac este acompaniat de chitara care construiește un perpetuum mobile printre diverse genuri muzicale, jazz, blues și pop. La scrierea dialogurilor a contribuit și Doina Antohi, actriță, regizoare, profesoară și interpretă vocală, care a exersat până acum prin a traduce din limba engleză, a adapta și crea colaje de texte pentru spectacolele ei.
Clara Pop, scenograf şi artist vizual, a venit cu o soluție minimalistă, o construcție multifuncțională. Artistul vizual Alexandru Micloș, care se ocupă de luminile din spectacol, lucrează acum să îmbogățească povestea cu o proiecție care va apărea în următoarele reprezentații.
De la câteva idei legate de muzică la un spectacol închegat
„Prima dată, recunosc, voiam doar să cântăm. Apoi am zis că nu am putea noi, doi actori, să aducem ceva nou în zona muzicală, unde există deja foarte mulți muzicieni talentați. Și atunci a apărut ideea de a scrie un text în jurul muzicii pe care deja o aveam. Melodiile vorbind despre dragoste și povestea s-a conturat tot așa. După ce a fost gata, n-aveam nume. Am convenit împreună cu Doina să-i zicem Twelve Moments, fiindcă e compus din douăsprezece momente.”
Ionel Barac a luat primele lecții de chitară la Casa de Cultură din Brăila, orașul său natal.
„Am lucrat cu Mitică Popescu, așa îl chemă pe domn profesor, care mi-a arătat primele noțiuni de chitară. Voiam să vin în București să dau la Teatru și căutam pe cineva să mă sfătuiască despre cum să abordez examenul. La UNATC nu se intra ușor. La momentul acela deja picasem o dată. Bujor Macrin era actor la Teatrul Maria Filotti, iar eu m-am dus să-i povestesc că am picat și că vreau să mă pregătesc mai bine pentru următorul an. Mi-a zis că ar fi un atu să știu să cânt la un instrument, iar eu aveam o chitară abandonată pe acasă. Așa am început. Apoi am intrat la Teatru și m-am împrietenit cu Marin Grigore, care-mi era coleg și care știa să cânte mai bine decât mine. Încă știe! Și cântam mult împreună, în pauze, la petreceri, la cursuri. Există în piesa noastră un moment în care Cristi, personajul pe care îl joc eu, povestește despre acest lucru. Pentru că am construit personajele plecând și de la experiențele noastre personale.”
Primul contact cu teatrul
„M-am născut și am crescut aproape de Brăila, într-o mică localitate, Albina se numește. Iar contactul cu teatrul a venit târzior, prin liceu. Mergeam la toate spectacolele de la Teatrul Maria Filotti. Îi admiram pe actorii Bujor Macrin, primul care m-a îndrumat pe drumul acesta, pe mentorul meu de atunci, Florin Chirpac, pe Cornel Cimpoaie, George Țoropoc, Mihaela Trofimov, Jarcu Zane.”
Ionel Barac este un actor freelancer care a învățat să treacă cu bine peste perioadele „seci”
„După zece ani de freelancing, începi să intuiești perioadele seci. A fost mai greu la început. Trebuia să cauți proiecte noi. Să mergi la castinguri care mi-au consumat mult din energie și din elan. Așa s-a născut dorința de a face eu însumi ceva. Nu puteam să stau degeaba și să aștept. Acum am în minte niște idei pe care aș vrea să le construiesc. Cred că asta voi face când vor apărea perioadele acelea. Nu știu dacă aș vrea să mai fiu angajat la un teatru de stat. Prefer să-mi văd de treabă. Tata cred că ar vrea să fiu angajat.”
Dacă-i artă, cu plăcere!
„Fac această meserie cu plăcere și cu multă dragoste. E mai mult decât meserie și încerc să explic asta. Actorul se hrănește din aprecierile publicului. Dar există un mecanism: nu poți să primești aprecieri decât atunci când ceea ce faci tu pe scenă e adevărat, când te costă, când muncești mult! Tot acest proces consumă mult timp, iar dacă nu te compromiți în el, nu merită. Iar eu mă compromit de multe ori și pentru asta simt nevoia să-mi cer scuze familiei mele și prietenilor, pentru că uneori îi trec pe planul doi.”
A depăși frustrările și a învăța ceva din asta
„Am acumulat niște frustrări de-al lungul vremii, recunosc! Am făcut proiecte în care mă simțeam folosit la 20% din cât cred eu că aș putea. Ei, toate frustrările astea au fost un motor bun să mă facă să vreau să construiesc spectacolul. Acum pot spune că știu cum se face și aș vrea să mai fac încă vreo câteva, dar nu mă grăbesc, aștept se așeze în mintea mea întâi.”
Predă lecții de actorie copiilor
„Multe din noțiunile de arta teatrului se bazează pe joc, deci teatrul e pe limba lor. Iar când vine vorba de creativitate, nimeni nu poate întrece mintea unui copil. O fetiță zicea o poveste despre o prințesa care avea rochia făcută din frunze din copaci. Și bunica a intervenit: Unde ai văzut tu așa ceva, vreodată?. La care fetița a răspuns: În visele mele, bunico!. La cursuri se întâmplă un soi de schimb între noi. Eu îi ajut pe ei să se împace cu disciplina și concentrarea și să fie atenți, iar ei mă învață cum să nu uit să visez și să mă bucur.”
Despre idoli și repere pe vremea când era un adolescent care mergea la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila
„Am iubit treaba asta cu actoria, de mic. Scriam poezii cu tentă umoristică; aveam niște casete audio cu înregistrări de spectacole de revistă pe care le ascultasem de atât de multe ori încât le învățasem pe de rost. Erau înregistrări cu actori mari pe care îi iubesc: Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Jean Constantin, Cristina Stamate. Pasaje îmi aduc aminte și acum. Apoi, eram bun la serbări, îmi dădeau rolul principal. Uneori reușeam să-i fac pe spectatori și să râdă și să plângă. La un moment dat, am avut de zis un pasaj din Amintiri din copilărie, despre mamă. La final, m-am uitat în sală și am văzut câteva mame care plângeau… Nu m-am așteptat!”
„Știam că Dem Rădulescu este în comisia de admitere la UNATC. Pentru el m-am dus acolo”
„În perioada liceului, am văzut la televizor un interviu cu Dem Rădulescu, pe care îl divinizam. Ceva din ce a povestit el acolo m-a făcut să zic: eu vreau mă duc dau la Teatru. Știam că e în comisia de admitere. Era profesor la UNATC și pentru el m-am dus acolo. Iar regretul vieții mele este că nu știu nici acum dacă m-a văzut sau nu la prima mea admitere, la care eu am picat cu brio. Am intrat sală cu niște emoții pe care nu cred că le-am mai trăit vreodată, de atunci. Erau niște reflectoare puternice care îți băteau în ochi, care te făceau să te simți mic și neînsemnat, mai ales că știai că ești în fața unor uriași actori și pedagogi. Știu doar că m-am încurcat teribil, iar Adriana Popovici, care urma să-mi fie profesoară, m-a certat că am venit cam nepregătit. În anul acela, în 2000, în septembrie, Dem Rădulescu murea, iar eu trăiesc cu regretul că nu l-am întâlnit niciodată.”
Șansa de a-l întâlni pe Dan Puric
„Am avut norocul să-l întâlnesc pe Dan Puric, care este cel mai mare mentor pentru mine, care la rândul lui e discipol al lui Dem Rădulescu. Experiența cu Dan Puric durează de mai bine de șapte ani. Pot să zic că el m-a format in școala lui ca și actor profesionist, motiv pentru care îi sunt profund recunoscător.”
Următoarele spectacole în care joacă sunt…
„Avem Înșir’-te Mărgărite (regia Dan Puric), pe 28 ianuarie, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Național și Twelve Moments, pe 31 ianuarie, de la ora 20.00, la Copper’s Pub, pe Bd. Hristo Botev nr. 25. Avem și o pagină de Facebook care se numește 12 momente. Acolo găsiți programul spectacolelor următoare.
Un alt spectacol pe care îl recomandă, deși nu joacă în el
„Am văzut recent un spectacol de coregrafie pe care aș vrea să îl recomand. Se numește Nesomn, în regia lui Arcadie Rusu. Se joacă la Linotip.”
Un coleg actor care îi place
„Îmi place Beatrice Rubică, o actriță din tânăra generație. Am văzut-o jucând, am lucrat un pic împreună și mi se pare o actriță talentată și tenace. De viitor.”
Un regizor de urmărit
„Paul Cimpoieru. Pentru că este un creator imprevizibil, foarte proaspăt și foarte adevărat cu ce vrea să spună. Eu sunt cu ochii pe el.”
Un motiv pentru care oamenii ar trebui să meargă la teatru
„Mi-a rămas în minte o replică din Shadowlands, un film cu Anthony Hopkins: Citim ca să știm că nu suntem singuri. Oamenii au și vor avea nevoie de povești ca să se regăsească pe ei înșiși, să li se confirme că ceea ce simt ei e adevărat și frumos și rău și bun pe lumea asta, chiar așa. Eu pentru asta merg la teatru sau la un film sau citesc o carte. Dar teatrul, spre deosebire de celelalte, e cel mai viu și încă nu s-a găsit nimic care să-l înlocuiască. Deci, haideți la teatru!”
„Am iubit treaba asta cu actoria, de mic. Scriam poezii cu tentă umoristică; aveam niște casete audio cu înregistrări de spectacole de revistă pe care le ascultasem de atât de multe ori încât le învățasem pe de rost.”
Ionel Barac, actor
