IN MEMORIAM – Irina Petrescu

Reprezentanţii Uniunii Teatrale din România îşi exprimă profunda tristeţe faţă de dispariţia celei care ne-aîncântat sufletul şi mintea atât de pe scenă cât şi de pe pânza cinematografului, una dintre cele mai importante actriţe românce de teatru şi film – Irina Petrescu.

IN MEMORIAM – Irina Petrescu

 

Născută la 19 iunie 1941, a absolvit în 1963 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, la clasa profesorilor Ion Şahighian şi David Esrig. Descoperită încă din anul 1960 de către regizorul Savel Ştiopul, a debutat în film – „Valurile Dunării” (1960), sub bagheta lui Liviu Ciulei.

La Teatrul Bulandra – care i-a fost a doua casă vreme de peste 4 decenii – a întruchipat personaje caLena în „Leonce şi Lena” de Georg Buchner, Cecil în „Elisabeta l” de Paul Foster, Jennifer în „Ferma” de David Storey, Cecilia în „Casa cea nouă” de Carlo Goldoni, Cristina în „Judecată în noapte” de Buero Vallejo, Ines în „Cu uşile închise” de Jean Paul Sartre, Ea în „O, ce zile frumoase!” de Samuel Beckett, Margot în „Dimineaţa pierdută” de Gabriela Adameşteanu, Milordino în „Uriaşii munţilor” de Luigi Pirandello, Celimene în „Mizantropul” de Molière, Beatrice în „Teatrul comic” de Carlo Goldoni, Caesonia în „Caligula”, Doamna Diderot în „Libertinul” de E. E. Schmitt, Regina mamă în „Thomas a Becket” de Jean Anouilh, Maria Vasilievna Voiniţkaia în „Unchiul Vanea” de A.P. Cehov, Maria Mihailovna în „Oblomov”, după I. A. Goncearov, Arina Panteleimonovna în „Căsătoria” de Gogol.

De-a lungul carierei sale, Irina Petrescu a primit numeroase distincţii şi premii. Astfel, în decembrie 2011, a primit premiul „Aristizza Romanescu” în domeniul artelor spectacolului, acordat de Academia Română pentru „creaţia teatrală şi cinematografică”.
În 2007, Irina Petrescu a primit premiul pentru întreaga carieră la cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

De asemenea, în anul 2003, Irina Petrescu a primit premiul Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru întreaga activitate.

În anul 2000, actriţa Irina Petrescu a fost decorată cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Ofiţer, de către Preşedinţia României.

Trupul neînsufleţit va fi depus la Teatrul Bulandra, sala Liviu Ciulei, joi, 21 martie începând cu ora 12.00. Înmormântarea va avea loc vineri, 22 martie ora 13.00 la Cimitirul Reînvierea (Str. Reinvierii nr. 4, sector 2, zona Lizeanu – Colentina)

Să-i fie veşnicia uşoară!

UNITER