de Uniter luni, 8 ianuarie 2024
Un vizionar, creatorul a peste o sută de spectacole memorabile în teatru și televiziune, deținătorul unor povești remarcabile cu și despre personalitățile teatrale cu care a lucrat și pe care a avut șansa să le cunoască.
Dinu Cernescu a colaborat cu majoritatea teatrelor din România, a fost invitat să monteze la Budapesta, Bruxelles, Copenhaga, Tel Aviv, Haga, Praga… A obținut un Premiu UNITER în 1993 pentru cel mai bun spectacol de teatru TV și premiul UNITER pentru întreaga activitate în anul 2006.
Neobosit, Dinu Cernescu nu a încetat să creeze nicio clipă. În anul 2009, editura Semne i-a publicat un volum memorialistic intitulat „Regizor”. Viața unui creator de teatru într-un volum de câteva sute de pagini…
Pentru că după noi rămân doar amintirile, redăm aici două fragmente din cartea domnului Dinu Cernescu:
Studioul Casandra a fost un vis. A fost iluzia unor studenţi absolvenţi că au «teatrul lor». Împreună cu colegii mei David Esrig, Dumitru Cihodaru şi Dan Alecsandrescu, veneam şi repetam zilnic, având senzaţia că suntem stăpânii spirituali ai Casandrei. Chiar eram. Eram prima generaţie care avea teatrul ei, cu maşinişti, electricieni, cabiniere etc. Repetam zilnic dimineaţa şi seara, câteodată şi noaptea. Aşa au apărut la public Peer Gynt, Vicleniile lui Scapin, Dezertorul şi toate celelalte.
Ţin minte o întâmplare care m-a marcat. Fascinat de personalitatea domnului Sică [Sică Alexandrescu], am uitat să plec înaintea lui la teatru şi am plecat împreună spre repetiţie. Ajunşi în Pasajul Comedia domnul Sică s-a întors spre mine: «Ce faci, unde mergi?», «Merg la repetiţia dumneavoastră», «Nu, nu cred că mergi la repetiţia mea», «De ce?» am întrebat eu stupefiat. «Domnule Cernescu, eşti asistentul meu de regie. Îţi dai seama în ce situaţie penibilă mă pui intrând odată cu mine în teatru? Dumneata trebuia să fii demult în sală, verificând dacă totul este în ordine. Nu mă interesează de ce-ai rămas cu mine. Pleacă acasă şi vino mâine. Azi ţi-am oprit o zi din salariu.»
Autor al unor spectacole legendare care au definit parcursul artistic al multor creatori de teatru, Dinu Cernescu va rămâne în amintirea noastră prin umorul, spiritul ludic și mucalit, dar și prin rafinament și eleganță.
Dumnezeu să-l odihnească!