IN MEMORIAM CARMEN STĂNESCU (29 iulie 1925 – 12 aprilie 2018)

UNITER – Uniunea Teatrală din România se întristează astăzi la aflarea veștii că Doamna CARMEN STĂNESCU a plecat dintre noi. Ne despărțim cu durere de una dintre actrițele de seamă ale Teatrului Românesc.

IN MEMORIAM  CARMEN STĂNESCU (29 iulie 1925 – 12 aprilie 2018)

Debutul din 1945 cu rolul Ecaterina Ivanovna din „Fraţii Karamazov” după Fiodor Mihailovici Dostoievski, examen condus de profesoara Marioara Voiculescu i-a adus un real succes care i-a oferit cadrul propice de a întruchipa, iar și iar, roluri memorabile alături de cei mai mari artiști ai teatrului românesc. A lucrat îndeaproape cu renumiți regizori, Felix Alexa, Andreea Vulpe, Lucian Giurchescu, Mihai Manolescu, Radu Beligan, Petre Bokor, Horea Popescu, Mihai Berechet, Ion Finteşteanu, Cornel Todea, Sică Alexandrescu, Alexandru Finţi, Ion Aurel Maican, Camil Petrescu. Cele peste 30 de roluri jucate pe scena Naționalului bucureștean i-au scos la iveală profesionalismul desăvârșit.

A făcut filme, a lucrat cu regizorii Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis, Ion Popescu Gopo, Mihai Constantinescu, Mircea Drăgan, Elisabeta Bostan, Geo Saizescu, Gheorghe Naghi, Vladimir Popescu Doreanu, Sică Alexandrescu.

În 1964 este declarată artistă emerită.

Ca recunoaștere a valorii sale, doamna Carmen Stănescu a primit în anul 2000 Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer. Tot în același an, UNITER îi oferă Premiul pentru întreaga activitate în cadrul Galei, pe scena Teatrului Național din București, teatrul care i-a fost casă.

Teatrul românesc a mai pierdut o personalitate. Un om frumos!

Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu o pot face sâmbătă 14 aprilie a.c., între orele 10:00 – 13:00 în foaierul Sălii Mari a TNB. Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Reînvierea.

Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace!

UNITER