de Andrei Crăciun joi, 9 februarie 2017
Astăzi, ne răspunde îndrăgitul actor Liviu Topuzu.
ACTORUL RECOMANDĂ…
Liviu Topuzu, în ce spectacole jucați în această stagiune, unde și de ce să le vedem?
Acum joc doar la Teatrul Bulandra în Indianul vrea în Bronx de Israel Horowitz, în regia Iarinei Demian, alături de Anghel Damian și de Paul Ipate. Asta în București. Mai sunt prezent și în Campionatul de improvizație de la Teatrul Național din Tîrgu Mureș, un show de improvizație care a atins recent o sută de reprezentații. De anul trecut, însă, nu am mai jucat în niciun spectacol nou. După mai mult de cinci ani de colindat prin ţară (Baia Mare, Bucureşti, Tîrgu Mureş) nu mai vreau să fiu „pretutindenar”, vorba scenografului Ovidiu Pascal de la Ploieşti. M-am stabilit la Craiova și aștept rezultatele unor casting-uri pe care le-am susținut la Naționalul craiovean. Până una alta, rămân lector universitar (navetist!) la Universitatea de Arte din Tîrgu Mureş şi cadru didactic asociat la Departamentul de Artă Teatrală din Craiova. Şi îmi place. Dacă am timp, vreau să gust şi din fenomenul independent de pe aici. Teatrul independent nu te lasă în tihnă. Şi nici teatrul din provincie. Şi nici şcoala. Şi asta îmi place.
Un alt spectacol pe care îl recomadați, dar în care nu jucați?
Femei în pragul unei crize de nervi, un spectacol al lui Răzvan Mazilu, Cloaca, al lui Cristian Theodor Popescu, Şcoala Nevestelor, al lui Cristi Juncu – la Tîrgu Mureş, Columbinus la Teatrul Municipal din Baia Mare, iar la Craiova Cealaltă ţară, al lui Alexandru Istudor, Pescăruşul lui Yianis Paraskevopoulos… Cred că toate spectacolele merită văzute. Un public profesionist alege ca un profesionist: alege totul, nu doar ce-i place. Ca orice artist profesionist. Altfel toate scenele lumii ar fi pline de bezele „…şi de restul – eugenii…”, ca pe vremuri.
Un actor coleg care vă place?
Pffuuu! Ce listă mare! La repezeală, câte un nume de peste tot din ţară (am scris mult şi am şters tot, pe cuvânt! Oricum suntem trecători, iar repezeala nu e bună!)… Doamne, câte întâlniri frumoase! Îmi plac mai ales cei cu care m-am întâlnit la lucru, fie în teatru, fie în film. Fiindcă e ca o relaţie de rudenie, pe care nu o poţi alege de capul tău. Se nasc afinităţi, contradicţii, şlefuiri reciproce care se permanentizează în fiinţa fiecăruia pe nesimţite. Dar cu bun simţ! Fireşte că îmi e dor să mă întâlnesc cu mulţi dintre cei cu care nu m-am întâlnit niciodată. Cu Amza Pellea m-aş întâlni, chiar dacă ar fi doar să îi deschid uşa din decor, ca să intre la vedere pe scenă.
O actriță colegă care vă place?
Iarăşi e o listă lungă! Nici nu cred că se pot termina listele astea. Fiindcă nici teatrul nu se termină.
Un actor de urmărit. De ce?
Toţi. Fiindcă ei ne plâng lacrimile noastre, ne gândesc şi ne simt pe noi toţi spectatorii. Fiindcă sunt o prelungire firească, şi serioasă, şi jucăuşă a propriei noastre firi. Şi propriei firi nu e sănătos să nu îi dai curs. Deci fi-ne-ar să ne fie firea cât mai cuprinzătoare!
Un motiv pentru care să mergem la teatru?
Fiindcă fără teatru suntem mai săraci cu noi înşine.
CELE MAI…
Cel mai bun sfat primit în carieră?
Nu te pre-face! Fii!
Cea mai neobișnuită întâmplare trăită pe scenă?
Hm! O criză de râs chiar la intrarea în scenă. M-am sufocat pe mine însumi cu aproape toată distribuţia în scenă – şi erau mulţi acolo – care nu puteau continua fără replica mea „demascatoare”. Nu am putut spune nimic. Doar l-am arătat cu degetul pe Marius Turdeanu – Cherubin.
Cel mai provocator spectacol de până acum?
Ce greu e de răspuns la cel mai… Ultimul (n.r.: Indianul vrea în Bronx). Vorbesc într-o limbă pe care nu o înţelege publicul, iar eu nu trebuie să înţeleg ce mi se spune pe scenă.
Cel mai dificil moment din experiența dumneavoastră în teatru?
Când șase luni nu am urcat pe scenă. Şi aşa am născut o companie de teatru independent. Aveam timp. Asta e rău. Timpul e nemilos cu actorii.
Cel mai bun lucru care vi s-a întâmplat de când lucrați în teatru?
Când am avut vreme să mă gândesc şi la mine, la roluri, la oameni. Este vreme. Şi vremea e generoasă cu noi.
Cea mai interesantă întâlnire pe care ați avut-o în teatru. De ce aceea?
În 1991, când încă mă căzneam să intru la facultatea de teatru, Silviu Purcărete mi-a permis să asist la toate repetiţiile cu punerea în scenă a lui Titus Andronicus la Craiova. Mă simţeam ca un ucenic în castelul unui Mag. Iar actorii Mag-ni-fici! Mintea şi sufletul meu erau doldora.
„Cu Amza Pellea m-aş întâlni, chiar dacă ar fi doar să îi deschid uşa din decor, ca să intre la vedere pe scenă.”
Liviu Topuzu, actor