„Aşa l-am cunoscut, stenic, luptător, hotărât. Apoi, prin emisiunea ’’Poesis’’ l-am redescoperit foarte tânăr în Arhiva de Aur a TVR în spectacole, interviuri şi recitaluri care-mi răsună şi acum în memorie. Un recitator desăvârşit, o voce răscolitoare, o trăire a versului ce poate face pe oricine, oricât de înverşunat, să iubească poezia, s-o înţeleagă, s-o caute. Îl venera pe Eminescu, era prieten bun cu Nichita Stănescu, cu Dan Grigore sau cu Johnny Răducanu care-l acompaniau într-o manieră irepetabilă. Nu o dată, Televiziunea Română a preluat aceste spectacole remarcabile.
De azi încolo ne vom bucura de el doar prin intermediul acestor înregistrări. Şi ne bucurăm că nu sunt puţine. Suntem trişti şi neconsolaţi. Exprimăm regretele noastre familiei, colaboratorilor săi, echipei de la Teatrul Naţional şi a colegilor de la UNITER. Ultimul regal al decernării premiilor Uniunii Teatrale din România le-a patronat, ca în fiecare an, cu foarte puţin timp în urmă – în iulie – pe scena Sălii Mari de la Teatrul Naţional. O revenire acasă după şase ani de peregrinări prin ţară, în teatrul pe care l-a iubit atât de mult, căruia i s-a dedicat întru totul, o ultimă reprezentaţie la scenă deschisă.” – Ileana Ploscaru Panait