de Alina Vîlcan miercuri, 10 august 2016
Dumitru Georgescu este numele pe care, în 1886, îl primea la naștere cel care avea să devină actorul legendar Gheorghe Timică. Dar nu despre cel care dă și numele unui premiu special la Gala de la Costinești este vorba aici, ci despre actorul născut 101 ani mai târziu, în 1987, și care a studiat teatrul la Iași, unde s-a specializat în arta actorului mânuitor de păpuşi şi marionete. Spune că nu ar schimba nimic. Azi, îl vedem pe scenele de la ARCUB, Green Hours sau Teatrul Excelsior.
În 2013, câștigai la Costinești premiul pentru cel mai bun actor în cadrul secțiunii Individual a Galei HOP, pentru rolul din „Gabriel” de Dumitru Georgescu, precum şi pentru întruchiparea lui Elvis Presley. Cum a fost să participi, cum a fost să câștigi? Ce ți-a plăcut cel mai mult, ce ți s-a părut cel mai dificil?
Eram destul de nesigur când m-am înscris. Faptul că am intrat în finală şi am câştigat cu un text scris de mine, gândit şi interpretat aşa cum am simţit eu, mi-a dat un avânt de încredere şi o platformă foarte bună pe care să încep să construiesc. Îmi amintesc că zâmbeam tot timpul, ca un copil inconştient şi fermecat de toţi oamenii din jurul lui. Cel mai mult mi-a plăcut proba impusă, deşi cred că a fost cea mai dificilă. Trebuia să ne alegem un artist, eu l-am ales pe Elvis, un artist pe care să îl analizăm şi să îl prezentăm în cele mai mici detalii în maxim trei minute.
Ce amintiri ai de atunci, de la Costinești?
Mulţi oameni, multe emoţii.
Ce a însemnat acest premiu pentru tine? Ce ți s-a oferit? Ce porți ți s-au deschis? Cât și cum a contat?
În comparaţie cu Gala HOP din 2010, unde câştigam la secţiunea grup cu spectacolul „Dincolo de umbre”, premiul din 2013 chiar a însemnat foarte mult. M-am angajat la Teatrul Luceafărul din Iaşi, după aproape cinci ani de colaborare. Textul „Gabriel”, pe care l-am scris pentru Gala HOP, a devenit un spectacol one man show preluat de Teatrul Naţional din Iaşi, după care au urmat câteva spectacole de suflet: „Prinţul Fericit” – regia: Radu Nica; „A murit Tarelkin” – regia: Ovidiu Lazăr, „Kajtus, vrăjitorul” – regia: Konrad Dworakowski etc.
Ce sfaturi le-ai da tinerilor actori care se vor întrece la Gala HOP 2016?
Să se bucure din plin de oamenii din jurul lor, de zilele de concurs. Să fie sinceri ei cu ei şi să se implice total, pentru că merită.
Câtă distracție îți amintești să încapă pe plaja de la Costinești în timpul Galei? La ce atmosferă să se aștepte concurenții? Cum v-ați distrat acolo voi, în 2013?
Gala HOP e practic o întâlnire cu oameni pasionaţi de aceleaşi lucruri ca şi tine, deci e cam imposibil să nu te simţi bine acolo. Noi ne-am distrat lucrând la spectacolul „Hai iu iu nu hey you you”.
Cum te vezi azi pe tine de atunci, din urmă cu trei ani?
Mai sigur pe mine, mai împăcat cu mine, un pic mai matur în alegerile pe care le fac şi la fel de optimist.
Cum ai rezuma acești trei ani care au urmat după câștigarea Galei HOP?
Nebunie, explozie de fericire, panică, lacrimi, explozie de fericire, nebunie.
Întorcându-ne în timp, cum ai ales actoria și, mai ales, specializarea în arta actorului mânuitor de păpuşi şi marionete?
Pentru mine, nu era important dacă intru la actorie sau la păpuşi, eu voiam doar să fac parte din lumea aceasta. Veneam de la un liceu teologic şi eram fascinat de tot ce înseamnă teatru. Am avut noroc că am intrat. Acum, privind înapoi, sunt atât de fericit că am intrat la „arta actorului mânuitor de păpuşi şi marionete”, încât chiar dacă aş putea să schimb ceva nu aş schimba absolut nimic. A fost locul perfect pentru mine, şcoala care m-a ajutat să cresc şi care mi-a dat timp să mă descopăr.
Ai făcut facultatea la Iași (Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, Facultatea de Teatru, promoția 2010). Cum ți-ai rememora, pe scurt, anii de stundeție? Care ar fi avantajele și dezavantajele de a fi student în Iași?
Aş retrăi oricând acea perioadă. La facultatea de teatru din Iaşi, o clasă are în jur de 18 studenţi. De exemplu, în promoţia mea din 2010, am absolvit zece. Profesorii sunt acolo pentru tine. Mereu. Clasele de studenţi mi se par mai unite. Sunt rare cazurile de vedetism în facultate, iar dacă apar, dispar foarte repede.
Dezavantaje? În Iaşi, acum, sunt puţine spaţii de teatru independent, Teatru Fix şi cam atât, şi dacă nu ai norocul să prinzi câteva colaborări cu cele două teatre existente în Iaşi trebuie să pleci.
În ce spectacole poți fi văzut acum și în toamna care se apropie?
„Bucureşti. Instalaţie umană”, regia Radu Nica, la ARCUB; „Bambi”, regia Attila Vizauer, la Teatrul Excelsior; alături de trupa de teatru independent Frilensăr, la Teatrul Luni de la Green Hours în spectacolele „Mioritza” şi „Mălăieş în călcăieş”, ambele în regia lui Daniel Chirilă, iar acum repet la un nou spectacol, „O călătorie cu Urmuz”, ce va avea premiera în septembrie, în regia lui Radu Popescu.
„Pentru mine, nu era important dacă intru la actorie sau la păpuşi, eu voiam doar să fac parte din lumea aceasta. Veneam de la un liceu teologic şi eram fascinat de tot ce înseamnă teatru.”
Dumitru Georgescu
