de Andrei Crăciun vineri, 6 aprilie 2018
Jucat pentru prima dată în urmă cu opt ani, pe 30 octombrie 2010, spectacolul Naționalului bucureștean „Dineu cu proști”, în regia lui Ion Caramitru, a scris deja istorie.
Până la finalul lunii februarie a anului curent, spectacolul număra 216 reprezentații numai la TNB, jucându-se de fiecare dată cu casa închisă, ceea ce înseamnă 900 de spectatori prezenți de fiecare dată în Sala Mare. Tot până atunci, avea deja 74 de reprezentații, după estimările TNB, în orașe din țară.
De-a lungul anilor, „Dineu cu proști” a ajuns la Sibiu, Timișoara, Iași, Pitești, Ploiești, Bacău, Brașov, Constanța, Craiova, Cluj-Napoca, Râmnicu-Vâlcea, Piatra Neamț, Călărași, Oradea, Galați, Arad, Vaslui, Slobozia, Slatina… Încă nu s-a jucat dincolo de granițe.
Cu o distribuție de excepție, în care îi regăsim pe Horațiu Mălăele, Ion Caramitru, Medeea Marinescu sau Alexandru Bindea, spectacolul după piesa scrisă în 1998 de francezul Francis Veber este o comedie savuroasă, iar râsul provocat de acest vodevil este imposibil de oprit.
„Dineu cu proşti este un gen de comedie pe care nu te apuci s-o reprezinţi public dacă nu ai un actor de talia lui Horaţiu Mălăele, care să preia rolul principal şi să-l ducă cu succes atâta timp. Cred că privind retrospectiv la galeria de mari actori care s-au succedat până la el, doi dintre ei ar fi putut să joace de-a lungul timpului: Grigore Vasiliu Birlic şi Marin Moraru”, declara nu demult Ion Caramitru pentru „Adevărul”. Cât despre rolul interpretat de însuși Ion Caramitru, nu multă lume își mai amintește astăzi că inițial i-a revenit timp de un an actorului Șerban Ionescu, care după ce s-a îmbolnăvit a fost înlocuit de directorul Naționalului.
Luni, 9 martie, „Dineu cu proști” este cu totul și cu totul special, întrucât fiecare bilet cumpărat înseamnă nu doar un semn de reverenţă pentru munca actorilor seniori aflați în dificultate, ci şi un ajutor concret. Alătură-te Campaniei „Artiștii pentru Artiști”, cumpără bilete, bucură-te de teatru şi fă o faptă bună!
Dineu cu proști, de Francis Weber from TNB (Teatrul National Bucuresti) on Vimeo.