Adunarea Generală

ART.6. (Statut UNITER) Adunarea Generală este organul suprem de conducere a Asociației UNITER şi se convoacă anual de către Preşedinte sau Consiliul director. Hotărârile Adunării Generale se adoptă cu majoritatea simplă a membrilor prezenţi, în lipsă de stipulație contrară. Adunarea Generală se convoacă în sesiune specială o dată la 4 (patru) ani pentru alegerea organelor de conducere.

ART.7.
(1) Adunarea Generală este statutar întrunită în prezenţa/cu reprezentarea a cel puţin jumătate plus 1 din numărul total al membrilor cu drept de vot prezenți, considerați prezenți prin votul transmis sau reprezentați şi ia hotărâri cu majoritatea simplă (50+1), a celor prezenţi/reprezentaţi, dacă statutul nu prevede altfel. Prin reprezentare se înţelege exprimarea voinţei (votului) prin reprezentant/delegat, precum şi manifestarea de voinţă (votul) în legătură cu ordinea de zi a Adunării Generale exprimată şi de la distanţă şi comunicată în orice modalitate care asigură dovada, inclusiv prin poştă electronică.

(2) Dacă la prima convocare nu se întruneşte cvorumul menţionat la aliniatul 1, o nouă Adunare Generală, care poate fi convocată chiar pentru aceeași zi, va putea delibera şi hotărî pe baza a cel puţin 50+1 din numărul membrilor prezenţi. Poate fi realizată și o singură convocare, arătându-se menţiunile de mai sus.

(3) Votul poate fi exprimat și prin delegat cu mandat scris. Mandatul se consideră valabil acordat sub semnatură privată, până la proba contrară. Delegaţii trebuie să fie membri ai Asociației UNITER şi vor fi desemnați, de regulă, din cadrul colectivelor teatrale.

(4) Membrii Asociației UNITER care nu fac parte din colective teatrale, pot de asemenea să desemneze delegaţi.

(5) Votul poate fi exprimat și prin corespondenţă. Persoana care îşi exprimă votul expres prin corespondenţă (poştă, poştă electronică) sau prin delegat, se consideră prezentă în Adunarea Generală.

(6) Convocarea Adunării Generale se realizează cu cel puţin 30 de zile înainte, prin publicarea într-un ziar de largă circulaţie şi/sau prin afişare pe site-ul Asociației UNITER.

(7) Hotărârile luate de Adunarea Generală în limitele legii, a actului constitutiv şi Statutului sunt obligatorii pentru membri, chiar dacă nu au luat parte la Adunarea Generală şi chiar dacă ar fi votat împotrivă.

(8) Bilanțul se publică pe site-ul Asociației UNITER și se comunică membrilor în extras. Aprobarea bilanțului și a rapoartelor conexe și descarcarea de gestiune este valabil aprobată de Adunarea Generala prin votul a jumătate plus unu din numărul membrilor cu drept de vot care își exprimă votul până la data limită de aprobare arătată pe site și/sau prin comunicările transmise. Prevederile art. 7 alin. (7) sunt aplicabile.

ART.8.
(1) Adunarea Generală are următoarele atribuţii:
a) dezbate şi hotărăşte asupra activităţii Asociației UNITER şi adoptă linii directoare privind activitatea acesteia;
b) stabileşte strategia şi obiectivele principale ale activităţii Asociației UNITER pentru perioada următoare;
c) face propuneri autorităţilor în drept în vederea reglementării unor probleme legate de activitatea Asociației UNITER;
d) modifică Statutul;
e) numai Adunarea Generală poate proceda la desfiinţarea Asociației UNITER prin votul a 2/3 din membrii Asociației UNITER;
f) aprobă Situaţiile financiare anuale, Bilanţul contabil, Bugetul de venituri şi cheltuieli, etc.;
g) alege prin vot, cu majoritatea simplă a celor prezenţi, pe o perioadă de 4 ani, dintre membrii Asociației UNITER – Preşedintele, Vicepreşedintele executiv (propus de Preşedinte) şi ceilalţi 13 membri titulari ai Consiliului director, împreună cu un număr de 4 membri supleanţi, în ordinea numărului de voturi dobândite, precum şi cei 2 membri ai Comisiei de Cenzori. Preşedintele şi Vicepreşedintele executiv fac de drept parte din Consiliul director.
Alegerea Preşedintelui se face pe bază de candidatură, dintre membrii marcanți ai Asociației UNITER, implicând prezentarea unui Program propriu de dezvoltare a Asociației UNITER şi propuneri concrete pentru aplicarea sa în practică. Candidaturile şi Programele candidaţilor vor fi depuse cu 2 luni înainte de Adunarea Generală de Alegeri, la secretariatul Asociației UNITER.
Numărul de mandate al preşedintelui şi vicepreşedintelui executiv nu este limitat.
Preşedintele trebuie să fie membru al Asociației UNITER, să fie o personalitate marcantă a lumii teatrale cu o vechime de minim 10 ani ca membru al Asociației UNITER şi să fi îndeplinit o funcţie de conducere în structurile sau proiectele Asociației UNITER.
h) orice alte atribuţii prevăzute în lege sau în statut.