Deschiderea finantarii pentru anul 2010 din Fondul de Timbru Teatral

(Română) UNITER este colectorul fondurilor de timbru teatral, în conformitate cu Legea nr. 35/1994, modificată prin Ordonanţa 123/2000, Legea 121/2002 şi Ordinul nr. 2843/2003.

Deschiderea finantarii pentru anul 2010 din Fondul de Timbru Teatral

UNITER este colectorul fondurilor de timbru teatral, în conformitate cu Legea nr. 35/1994, modificată prin Ordonanţa 123/2000, Legea 121/2002 şi Ordinul nr. 2843/2003.

Senatul UNITER a decis deschiderea finanţărilor pentru anul 2010 începând cu data de 18 ianuarie 2010 şi realizarea a două sesiuni anuale de depunere şi selecţie a solicitărilor de finanţare pentru anul financiar 2010, în condiţiile în care vor mai fi fonduri disponibile şi pentru organizarea celei de-a doua sesiuni care va fi anunţată ulterior.

Dosarul de aplicaţie trebuie să conţină formularul de solicitare de finanţare completat, pe care îl puteţi descărca aici, alături de un extras / dosar de presă.

Aceste documente pot fi trimise prin email la adresa pamela@uniter.ro, pot fi depuse personal sau trimise prin poştă/curier la UNITER – Uniunea Teatrală din România, strada George Enescu, 2 – 4, sector 1, cod 010305, Bucureşti.

Data limită de depunere a dosarelor este 18 februarie 2010.

Analiza solicitărilor de finanţare şi decizia de finanţare va fi luată de către Senatul UNITER în limita sumelor disponibile din colectarea Timbru Teatral la nivelul anului 2010, iar decontarea sumelor se va realiza la finalul evenimentului cultural pe baza documentelor justificative.