de Uniter marţi, 3 mai 2011
La Propunerea preşedintelui UNITER, domnul Ion Caramitru, Senatul UNITER a votat ca pentru ediţia a XIX-a a Galei Premiilor UNITER, Juriul de nominalizari să fie desemnat de către Biroul Secţiei Române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru
Biroul Secţiei Române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru a decis ca juriul de nominalizări pentru ediţia din 2011 a Galei Premiilor UNITER să fie format din criticii de teatru: Ludmila Patlanjoglu, Doina Modola şi Andreea Dumitru.
De asemenea, după analiza şi dezbaterile privind ultimele ediţii ale Festivalului Naţional de Teatru, Senatul UNITER a pus în discuţie mai multe variante şi idei privind structura şi modalitatea de funcţionare a Festivalului Naţional de Teatru. În urma acestor discuţii, s-a hotărât ca pentru anul 2011, selecţionerul unic şi directorul artistic să deţină un singur mandat, să gireze o singură ediţie.
În consecinţă, Senatul UNITER a hotărât prin vot ca pentru această ediţie, selecţionerul unic şi directorul artistic să fie doamna Alice Georgescu, critic şi Preşedintele Secţiei Române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru.