De la repetiții generale, la Gala Premiilor UNITER, în această seară (4 iulie 2022)

Repetițiile pentru cea de-a 30-a ediție a Galei Premiilor UNITER curg, nesfârșite ca un weekend de iulie, peste o Bistriță văratică. Covorul roșu se desfășoară pe scările Palatului Culturii din Bistrița (Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc”), în întâmpinarea artiștilor invitați, astăzi, 4 iulie 2022, începând cu ora 20.00. Iar în aer începe să se simtă un parfum de emoție și anticipare pentru clipele care vor urma.

De la repetiții generale, la Gala Premiilor UNITER, în această seară (4 iulie 2022)

O infuzie de culori primare se pregătește să contureze seara, cu frenezie eclectică, sub amprenta regizorului Galei de acest an, Radu Afrim, în colaborare cu scenografa Irina Moscu și cu Les Ateliers Nomad.  Numai câteva ore îi despart pe spectatorii și telespectatorii Galei – creatorii și iubitorii de teatru – de deznodământul mult așteptat. Însăși Gala citează din pop art, într-un melanj al clasicului cu proaspătul, deopotrivă un omagiu pentru trecut, o declarație de dragoste dulce-acrișoară pentru prezent și o promisiune pentru ceea ce va veni.

Totul – de la jocul de lumini, la sonoritatea aerului condiționat – este negociat, testat, reglat cu grijă și preocupare pentru oaspeții Galei din sală și din fața micilor ecrane. Exuberanța caracteristică a lui Radu Afrim face evenimentul să arate mai plastic și mai expresiv ca niciodată, alternând secvențe ale trecutului și premii care elogiază cariere de zeci de ani în teatru, cu speranța și energia viitorului și a tinerilor artiști. În fapt, împletirea dintre astăzi și ieri este întocmai conceptul propus pentru acest an, într-un colaj care împodobește consacratul cu noile fețe ale scenei românești. Toate acestea ne poziționează într-un peisaj teatral actual, în ansamblu; o emoționantă fotografie de grup care nu exclude nicio generație.

 

 

Totodată, cea de-a 30-a ediție a Galei marchează un punct de cotitură, înregistrând primul an fără actorul și anteriorul Președinte UNITER, Ion Caramitru. Momentele din această seară, dar și Premiul de Excelență acordat acestuia in memoriam, punctează pierderea imensă și prețuiesc încă o dată amintirea artistului.

În acest spirit, o serie de momente artistice, presărate între decernările de premii, stau ca dovadă a varietății și a expresiei personale de la o generație la cealaltă. Astfel, seara Galei promite dans contemporan în interpretarea Flaviei Giurgiu, a lui Alice Veliche și a Oanei Mureșan, un acompaniament la vioară al actorului și muzicianului Cezar Antal, momente muzicale de handpan asigurate de Arthur Pasecinic și de vocea Zeylăi Tomlyn, un mic concert în interpretarea Adei Milea trupa bistrițeană Iarba Fiarelor, și o demonstrație la granița dintre dans și cântec, cu Mihai Smarandache, Lucian Ionescu și Ana Bianca Popescu. Iar de prezentarea Galei se ocupă actorii Raluca Aprodu și Emilian Oprea, într-un duo carismatic și complementar.

 

 

Puteți consulta lista nominalizărilor și a premiilor speciale, aici.

Mai multe imagini din repetițiile din zilele de sâmbătă, 2 iulie și duminică, 3 iulie, de la Palatul Culturii Bistrița, aici.

 

Foto: Andrei Gîndac

Text: Raluca Cîrciumaru