de Andrei Crăciun miercuri, 7 iunie 2017
ACTRIȚA RECOMANDĂ
În ce spectacole joci/ ai jucat în această stagiune?
Artificii de Irina Dobriță, regie Elena Morar, la Teatrul de Comedie, Sala Nouă; Alice de Yann Verburgh, regie Eugen Jebeleanu, la Teatrul Gong; Dragoste și informație de Caryl Churchill, regie Irina Crăiță-Mândră, la Teatrul Național, Sala Mică.
Un spectacol pe care îl recomanzi (deși nu joci în el).
Refracție. O perspectivă asupra autismului. Se „joacă” la MNAC , deși e impropriu spus, pentru că este mai mult de atât, iar echipa spectacolului este formată din Nicoleta Lefter, Silvia Călin, Velica Panduru, Andrei Ostrowski, Mihai Păcurar.
Un actor tânăr, din țara noastră, care îți place.
Paul Bondane.
O actriță tânără, din țara noastră, care îți place.
Adela Bengescu.
Un regizor tânăr, de urmărit, din țara noastră.
Iris Spiridon.
Un motiv pentru care să meargă spectatorii la teatru.
Am mai multe motive: e live, te scoate din casă, poate să te amuze, să te emoționeze, să te pună pe gânduri și oferta pe piață de teatru românească e din ce în ce mai variată. Recomand cu încredere spectacolele din teatrul independent .
CELE MAI…
Cel mai bun sfat primit în cariera dumitale.
Să am încredere.
Cea mai neobișnuită întâmplare trăită pe scenă.
Într-un spectacol, acum ceva timp, am intrat în scenă când nu trebuia și am cam încurcat treaba, pentru că era esențial ca eu să nu fiu acolo; deși colegii îmi făceau semne să ies și băgau și replici ca să mă scoată, eu nu m-am lăsat dusă. Mi-am dat seama doar la sfârșitul spectacolului.
Cel mai provocator spectacol de până acum pentru dumneata.
Toate au fost provocatoare, dar din perspective diferite. De exemplu, Artificii, care se joacă la Teatrul de Comedie, a fost o provocare pentru mine pentru că a însemnat o întoarcere la realismul psihologic, fără «artificii». Dacă mă gândesc la «dificultate», a existat totuși un spectacol care se lăsa cu transpirații și palpitații: Aggressive mediocrity de Catinca Drăgănescu, la Teatrul Luni de la Green Hours. A doua parte a spectacolului consta într-un debate care era improvizat, în care noi, actorii, țineam pledoarii (păstrând personajele), ne acuzam între noi, dar eram acuzați și de public; uneori o mai luai și personal; și subiectul era spinos, sinuciderea unui adolescent genial și găsirea vinovatului moral. Eu jucam mama copilului.
Cel mai dificil moment din viața dumitale în teatru.
Nu a fost un moment marcant, au fost mici căderi.
Cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat de când ești actriță.
Că sunt actriță.
Cea mai interesantă întâlnire pe care ai avut-o până acum în teatru, și de ce aceea.
O să vorbesc de perioada de formare, deși, na, ești mereu în formare. În primul rând, Cătălin Naum, mentorul de la Teatrul Studențesc Podul. M-am dus la Pod (pe-atunci eram studentă la o altă facultate), mi-a zis să învăț o poezie și să revin. Și așa am făcut; când mi-a zis „ai talent, fă, ai talent”, am început să cred puțin câte puțin în mine, pentru că eram destul de nesigură și timidă. Și i-am rămas prin preajmă și am învățat ce înseamnă disciplina și dăruirea. O altă întâlnire profesională care m-a făcut să cresc a fost cea cu Eugen Jebeleanu, care are nebunie, creativitate și o super-intuiție. În preajma lui simt multă libertate creativă, ca să mă exprim pompos. Și, desigur, colaborarea cu Catinca Drăgănescu a contribuit la dezvoltarea mea. Am experimentat mult, ne-am lovit de obstacole, ne-au învins, le-am învins, ne-am călit.
„O altă întâlnire profesională care m-a făcut să cresc a fost cea cu Eugen Jebeleanu, care are nebunie, creativitate și o super-intuiție.”
Cristina Drăghici, actriță
Foto: TNB
