de Alina Vîlcan miercuri, 19 decembrie 2018
FELICITARE UNITER BY CRISTIAN PEPINO. Cum a apărut felicitarea UNITER din acest an, ce v-a inspirat?
A fost alegerea celor care au organizat (Doina Lupu / UNITER). E un desen mai vechi de-al meu care a fost considerat potrivit și asta m-a bucurat foarte mult.
2018. Cum a fost pentru dumneavoastră anul care tocmai se încheie, cu ce întâmplări profesionale de neuitat rămâneți?
Foarte multe: premiera spectacolului Faust Reloaded la Teatrul Țăndărică. Sânziana și Pepelea la Teatrul de Păpuşi din Alba Iulia. Apariţia albumului meu Imagini, vise, bazaconii (cu texte de Simona Preda), lansat în cadrul Festivalului Național de Teatru, pregătirea albumului Teatrul de animaţie în România, la care am lucrat cu o echipă minunată, a Dicționarului teatrelor de animație din România (care va apărea în traducere în limba engleză) şi diverse premii, cel mai important fiind, desigur, recunoaşterea activității mele de către UNITER.
SĂRBĂTORI. Care este pentru Cristian Pepino cea mai frumoasă amintire legată de sărbătorile de iarnă?
Cele mai frumoase au fost sărbătorile pe care le-am petrecut cu soţia mea. Pentru ea, cea mai mare sărbătoare din an era Crăciunul. Se bucura ca un copil când împodobea bradul, când făcea cozonac sau când gătea ceva special.
PLANURI. Ce pregătiți pentru 2019, ce noutăți să aşteptăm?
O nouă editie a cărţii Tehnica teatrului de animaţie, care sper să apară în ianuarie 2019. Mai am şi nişte proiecte de spectacole, fireşte, să vedem care o să iasă, deocamdată sunt doar discuţii cu diferiţi directori de teatru care mi-au făcut onoarea să îmi propună să colaborăm. Proiecte sunt multe, sper să fiu sănătos şi să fac măcar o parte dintre ele.
TEATRU DE ANIMAȚIE. Cum ați descrie teatrul de animație din România de acum, ce considerați că este cel mai dificil în privința acestui segment teatral sau, altfel spus, care este marea provocare în teatrul de animație de la noi, azi?
E foarte bine tot ce se petrece, au venit în teatrele de animaţie tineri actori minunați, absolvenţi ai UNATC sau ai şcolii de la Iaşi, sunt tineri scenografi care vin cu idei originale şi cu forţe proaspete, tineri regizori, compozitori, coregrafi, sunt programe foarte bune care sprijină proiectele tinerilor la Teatrul Țăndărică (programul SALT şi programul MAMA, iniţiate de Călin Mocanu). Sunt multe festivaluri la care avem de învăţat cu toţii. Rămâne să încercăm să facem să dispară prejudecata că teatrul de animaţie ar fi un gen minor. Și asta se face în primul rând prin spectacole bune.
POVESTE. Spuneți-ne o poveste: cum v-ați îndrăgostit de teatru?
Cred că aveam vreo trei ani şi una dintre bunicile mele mă ducea frecvent la slujbele de la biserică. Când ne întorceam, îi adunam pe toţi cei din casă, îi puneam să stea în genunchi în faţa mea, eu mă înfăşuram cu un prosop mare şi le cântam şi bolboroseam “popeşte” făcându-mă că citesc din cartea de telefon, adică îl imitam pe preotul care slujea la biserică. Apoi îmi puneam toată familia să se perinde prin faţa mea, şi îi împărtăşeam cu linguriţa dându-le să bea puţin vin şi câte o bucăţică de covrig. Nu scăpau de mine decât dacă mergeau în genunchi, se împărtăşeau şi îmi pupau mâinile. Aşa o fi început pasiunea mea pentru teatru.
GÂND. Vă propunem să încheiem cu un gând adresat iubitorilor de teatru, la final de 2018 și început de 2019.
Doresc tuturor spectacole frumoase, piese bune, roluri bune, distribuţii potrivite, mulţi spectatori, baftă, sănătate, fericire etc… Adică, să ne bucurăm de teatru bun.
„Cele mai frumoase au fost sărbătorile pe care le-am petrecut cu soţia mea. Pentru ea, cea mai mare sărbătoare din an era Crăciunul. Se bucura ca un copil când împodobea bradul, când făcea cozonac sau când gătea ceva special.”
Cristian Pepino
