de Andrei Crăciun vineri, 25 mai 2018
Codrin, premiu UNITER pentru debut, felicitări! Ce gânduri te-au animat când ai văzut că ai triumfat și cum te simți acum, după ce primii aburi ai euforiei pesemne că s-au dus?
E o mare onoare pentru mine să primesc această distincție. Ce mă bucură cel mai mult însă este fericirea pe care am adus-o în casă. Familia mea s-a bucurat enorm și continuă să o facă, iar pentru mine asta e cel mai frumos premiu.
Cum ai făcut rolul pentru care ai fost premiat, Laertes din spectacolul Hamlet de la Metropolis? Ai avut vreun ingredient secret? Împărtășește-ne.
Cred că ingredientul secret (dacă există așa ceva) în acest caz ar fi frica pe care un tânăr o resimte în momentul în care se trezește singur pe lume. Frica cea mai mare este atunci când în chipul familiarului se ascunde străinul absolut, indescifrabilul. Exact așa resimte Laertes. Frica paralizează, iar un om terorizat este un om supus, pe care îl poți manipula și utiliza în funcție de nevoile pe care le ai.
Ce ai vrea tu să știe publicul despre tine? Cine ești și încotro te îndrepți, Codrin Boldea?
Sunt un tânăr actor, la început de drum, care vrea să muncească. Cât mai mult. Pe lângă asta am câteva pasiuni pentru care încerc să îmi fac timp. Sunt toboșar și aspirant la titlul de jucător de biliard. Nu știu sigur unde mă îndrept. Cert e că în momentul de față mă simt bine.
Cu ce rămâi la sfârșitul acestei stagiuni? Și, mai ales, ce urmează pentru stagiunea viitoare? Unde să ne trecem în agendă să venim să te vedem? Ce planuri ai cu viața ta în teatru?
Această stagiune mi-a adus, evident, bucurii mari. Cea mai frumoasă este faptul că am avut ocazia să lucrez cu niște profesioniști care propagă în jurul lor această rigoare în lucru și care involuntar devine molipsitoare. Cât despre stagiunea următoare, sper să am șansa și puterea de muncă să lucrez din nou.
Recomandă-ne niște tineri actori pe care să îi urmărim. Haide să încercăm să depășim un pic momentul acela în care nu mai avem noi actori ca în generațiile de aur. Ia zi-ne, avem? Pe cine? Și unde să îi căutăm?
Acum, mai mult ca niciodată avem actori capabili să facă această meserie cu stil. Momentul cred că e depășit de ceva timp. Sunt o grămadă de actori coerenți, polivalenți și talentați. Dacă numărul de absolvenți a crescut vertiginos în ultimii ani, asta nu înseamnă că nu avem valori. Dimpotrivă. E absurd dacă stăm să ne gândim puțin. Acum avem de unde să alegem. Printre mulți alții, i-aș enumera pe Oana Pușcatu și Constantin Dogioiu.
Ce înseamnă pentru tine publicul spectacolelor de teatru? Ce însemnătate are publicul în arta ta?
Fără public această artă nu există. El este cel care dă viață sau nu muncii tale. Între public și actor există un val de energie care trebuie întreținut. Fiecare are rolul său. Actorul incită și întreabă, iar publicul preia, înțelege și dă mai departe la rândul lui atenție și validare.
Ce vrei să faci în prima zi de vacanță? Ai vacanță? Când? Unde? Cum?
În prima zi de vacanță aș vrea să mă duc la Pleașa. Este un loc micuț, lângă orașul Moreni. Acolo avem o casă, printre dealuri. M-aș duce acolo. M-aș plimba prin pădure și m-aș întinde sub un nuc vechi, pe islaz.
„Sunt un tânăr actor, la început de drum, care vrea să muncească. Cât mai mult. Pe lângă asta am câteva pasiuni pentru care încerc să îmi fac timp. Sunt toboșar și aspirant la titlul de jucător de biliard. Nu știu sigur unde mă îndrept. Cert e că în momentul de față mă simt bine.”
Codrin Boldea, actor