Carte de condoleanțe – Ion Caramitru

Un prinț al Teatrului contemporan.
Astăzi, când atâta lume joacă teatru, când școlile pregătesc artiști în televiziunile lor de buzunar, când împung atâția profesori care predau cursuri de actorie prin facultăți județene, e mai greu să-ți închipui că studenția la Teatru a fost cândva un vis care de cele mai multe ori se stingea în zorile adolescenței. Grila, furcile caudine pe sub care trebuia să treci în fața monștrilor sacri ai Teatrului Național, Artiști ai poporului și Emeriți ce ședeau mărmuriți, stane de piatră, fără zâmbet și fără să clipească, te dezarmau și-ți secau bruma de talent anatomic și idealul din vis!
Încerc după atâția ani să-mi amintesc, da-mi vine greu să descriu emoțiile ce mă încercau atunci, în toamna anului de grație 1959 când treceam pragul pentru prima dată în monumentala clădire Liga Culturală, la Podul Izvor, pe Schitu Măgureanu nr. 1, în Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”. Îmi începeam atunci aventura pe calea ce-o visam în adolescență. Venisem în Capitală și intram într-o lume străină mie, fecior de țăran din nordul Moldovei, de sub codrii Ibăneștilor, sat cu istorie în cronica lui Ion Neculce. Eram hotărât să nu dau cu piciorul norocului întâlnit pe cale, să descopăr taina gândului inimii ce mă silea să urmez raza visului înaripat.
Între feți-frumoși trecuți prin sita deasă a examenului de admitere, aleși pe sprânceană, unul câte unul… nu mă regăseam… mă simțeam stingher și nu eram în măsură să deslușesc taina acelor expresivi, chipeși, ritmici și muzicali, la mare căutare atunci în „fabrica de actori”, cum ironic o numeau studenții de la Universitate.
Odată admis și ajuns pe val, te ia valul și te adaptezi, te-nveți. Și, fără să-mi dau seama când s-a produs osmoza am căpătat trăsăturile studentului de la Teatru! Oleacă mândru, oleacă arogant cu ifose de-artist… ce-i drept mai puțin ca la cei ce le-aveau din naștere dar… oricum nu mă mai simțeam străinel. Mă adaptasem sistemului, îmi dispăruse timiditate, frica paralizantă în fața maeștrilor și exigenței profesorilor care, se deosebeau mult de cei pe care i-am avut în liceu. Mă mai feream din calea unora care privindu-ne atent ne descopereau „defectele”, mai cu seamă cele de dicție și-aveau nedelicatul obicei de a ne spune cu glas tare că… sunt alte meserii frumoase, mai frumoase decât actoria… frizeria, cizmăria, zidăria… și ziceau fără perdea să audă toți cei din holul Facultății. Mă simțeam cu musca pe căciulă. Aveau ceva cu moldovenii. Mă feream și evitam s-o întâlnesc pe Doamna Beate Fredanov, Artista emerită, Directoare adjunctă la Teatrul Bulandra, profesoară mai multor generații de artiști, frumoasă, elegantă, severă și nu atât de rea cât se străduia să pară. Severitatea ei se manifesta față de studenții altor clase, ale altor maeștri, fapt ce ne provoca teamă și, o ocoleam. Ne trezea însă curiozitatea să vedem examenele ei de actorie, ne interesa repertoriul, valoarea studenților și modul-metoda de lucru. Trăgeam adesea cu ochiul în grădina dumneaei unde se răsfățau niște fete foarte frumoase și talentate dar mai ales băieții, artiști din naștere mai talentați ca noi după aspect – o grupă orgolioasă și arogantă lăudându-se cu Profesoara lor!
În împrejurările acelea, eu aveam motiv s-o ocolesc pe Doamna Beate. La examenul de admitere fusese în Comisie și nu m-a plăcut! Când Doamnei Beate Fredanov nu-i plăcea un candidat, trebuia să-și caute altă meserie! Era condamnat. Aflasem din… surse că nu mă agrea… dar, n-a putut trece peste cuvântul lui „moș” Costache Antoniu, profesor și Rectorul IATC, căruia i-a sunat plăcut rostirea cuvintelor mele și timbrul sunetului în dulcele grai moldovenesc… Și, cu umor senin a zis… băetul ista are o țâră de talent… și-a fost de-ajuns. Doamna nu și-a mai clătinat capul de la stânga la dreapta ci de sus în jos.
Și, cum spuneam mai sus, mă feream din calea ei, nu cumva să-și aducă aminte de examen, să-mi zică… dacă nu scapi de moldovenisme știi… Mă înșelam, Doamna Beate Fredanov era o Lady. O interesa numai clasa studenților ei. Se călăuzea după principiul lui Aristotel „Cel mai bun este acela care face ca virtutea să folosească nu numai lui însuși ci și altora.” O interesa ca studenții ei să fie cei mai buni, și chiar erau!
Artiștii Teatrului Municipal, printre care Doamna Beate Fredanov era Emerită, aveau un statut aparte în teatrul românesc și erau renumiți nu numai prin talentul lor unic ci și prin rostirea și emiterea textului dramatic nuanțat plastic și mai ales limpede „mușcat”, ascultat și înțeles de spectatori în ultimul rând de la balconul doi. Cultul rostirii textului nuanțat melodios, expresiv și logic era lege în arta teatrală, în anii școlii marilor actori peste care numai celor geniali, cu talent ieșit din comun ca Radu Beligan, li se treceau cu vederea „licențele”, îngălarea unor cuvinte, socotindu-se că prin plastică, gesturi corporale și prin „lucrarea” mâinilor s-a înțeles ce a vrut să spună, ce a vrut să zică.
Era seară de teatru superbă. Se juca o dramă sovietică gravă în care cei mai buni artiști ai Municipalului străluceau în duelul replicilor și tensiunea creștea la maximum, când un șput de lumină descoperi chipul frumos de tragediană al Doamnei Beate Fredanov ce se ridicase din fotoliu și cu brațele desfăcute a zis clar „mușcat” și melodios… „am f…t ce-am putut!”. Replica corectă era „am făcut ce-am putut!”. Colegii în scenă au privit-o îngrozoți, numai Ben Dabija a clătinat din cap, încuviințând-o a zis „vă cred, Doamnă!”. Un hohot de râs a boncăluit de la balcon provocând sala să aplaude cu reținere! Nu s-a aflat niciodată dacă aplauzele au fost pentru Doamna Beate, pentru Dabija sau pentru cel de la balcon.
Erau pe atunci în clasa Doamnei Beate Fredanov, la Catedra de actorie, în staful ei colaboratori Zoe Stanca-Anghel, Mihai Dimiu… minunați artiști pedagogi și, între studenții foarte talentați câțiva care au ajuns nume celebre și-au deveni valori naționale. Între cei unsprezece băieți, din seria care venea în urma noastră, întâlneam mereu și întotdeauna unul care se deosebea prin ținuta de atlet, jucător de tenis sau aruncător de suliță, mi se părea că-l știu de undeva, că l-am mai văzut, dar îl văzusem pe un desen într-o carte de istorie sau în Odiseea, sau… știu eu… suplu, elegant în mișcări, deosebit, mai altfel decât colegii lui de clasă, și ei supli și eleganți dar nu ca tânărul despre care vreau să povestesc. Afișa totdeauna un zâmbet prietenos de parcă el știa ceva ce noi nu știam. Prietenos însă rezervat cu distanțare ce se putea înțelege, percepe ca aroganță, dar nu era arogant. Când sta la sfat, de vorbă cu cineva „îl citea”, cu ochii lui senini, ironici și jucăuși. Era în firea lui să studieze „caractere”, o temă dată la clasele de actorie de maeștrii noștri, în mod deosebit de Ion Cojar. Cele șase studente din clasa Doamnei Beate au fost îndrăgostite de Prinț, toate deodată sau… pe rând, numai că el n-a mușcat din măr. O bucovineancă dintr-o clasă paralelă, frumoasă ca un surâs era cât p-aci… dar știi… cât p-aci…! n-a fost să fie, însă… machedonul avea alt plan. Se purta frumos și elegant cu toată lumea de ambele sexe… dar, nu știu câți s-au putut împrieteni cu el și pe câți i-a cultivat ca prieteni. Știa să discearnă lucrurile ca nimeni altul și să aleagă… oare pe cine a acceptat să-i stea aproape? Era mereu preocupat, neliniștit în liniștea lui aparentă, sobru și degajat, ironic-subtil, practica un umor senin, respingea bravura agresivă obișnuită între actori, era distins și generos, conciliator își păstra totdeauna o „rezervă” pentru altceva. Purta ceva din istețimea lui Ulise în rădăcinile lui de aromân. Nu respingea nimic brutal. Avea carismă în tot ce făcea. Așa l-am cunoscut eu pe marele Artist român, Prinț al Teatrului nostru contemporan, atunci în studenție și m-am bucurat dezinteresat de prietenia lui Ion Caramitru-Pino. Studios, muncitor și atent la tot ce se petrecea în școala de teatru, s-a afirmat repede și-a devenit reprezentantul generației sale. Se vedea clar că e cineva și că va deveni ceva! Doamna Beate l-a prețuit în mod deosebit, apreciindu-i talentul și inteligența, în vederea reținerii lui la Catedră. A fost onorat cu bursă republicană și cu premii, și-a avut un debut strălucit la absolvire cu Hamlet în regia Profesorului Ion Cojar. Când toți absolvenții erau obligați să-și facă stagiul de trei ani în teatrele din provincie, Pino Caramitru a fost chemat la Teatrul Național să-i dea viață scenică poetului nostru național Mihai Eminescu. Intra în celebra trupă a lui Sică Alexandrescu, se bucura de aprecierea lui Zaharia Stancu, Directorul Naționalului și avea să joace roluri importante în regia lui Moni Ghelerter – Romeo, Mircea Basarab… dar Pino dorea altceva, nu l-a entuziasmat nici trupa „academică”, nici oferta. Își făcuse un plan și-avea alte gânduri.
Sunt unii actori care se văd din culise, și când intră luminează decorul și umplu scena. Ion Caramitru era unul dintre acești actori și în sinea lui știa, era conștient. A refuzat Naționalul cu toate ofertele de perspectivă și s-a integrat în trupa Municipalului hotărât s-o ia de la capăt sub îndrumarea lui Liviu Ciulei pe care-l admira.
Harnic și conștiincios și-a continuat studiile și a obținut licență în regie de teatru și operă. În atmosfera de la „Bulandra” și-a găsit locul și marii regizori de lângă Liviu Ciulei pe care-i căuta: Moisescu, Penciulescu, Tocilescu… Critica de specialitate i-a apreciat realizările artistice de cele mai multe ori la superlativ. Paralel cu activitatea din teatru a făcut film, televiziune și superbe spectacole-recitaluri de poezie. Pino era un artist desăvârșit în rostirea versului, n-a avut rival și nu l-a întrecut niciun „spuitor de versuri” pentru că era poet al poeților mari. Însăși prezența sa pe scenă garanta valoarea spectacolului și încă o dată spun, știa asta.
Evenimentele din decembrie `89 l-au scos din scenă și l-au chemat în mijlocul mulțimii, în stradă. Pino reprezenta un simbol, era un element catalizator. Momentul istoric de la Televiziunea română, atunci a fost o explozie de entuziasm revoluționar ce a trezit Țara. Un grup de manifestanți au năvălit în studioul de unde se transmiteau știrile… se striga victorie, victorie… am învins! Chipurile manifestanților erau răvășite, speriate… Doi dintre ei erau mai cunoscuți… întâi Pino Caramitru și… poetul Mircea Dinescu… După un timp s-au găsit „comentatori” care banalizează mereu momentul istoric. A devenit ținta săgeților, unor glumeți cu câlți în cap, replica lui Pino… Mircea,… arăți că lucrezi… unii au auzit Mircea, fă-te că lucrezi! În teatru, noi vorbim de „momente limită”. Atunci la Televiziune era un moment limită de-adevăratelea, nu teatral. Pino, văzându-i fața poetului, în transă cu ochii îngroziți… de ceea ce ar fi putut urma dacă… , de consecințele copleșitoarei responsabilități pe care și-o asumaseră în fața unui popor care-i privea cu speranță și încredere…, obișnuit cu spectacolul teatral ar fi vrut ca Victoria să fie citită altfel pe chipul poetului și,… regizorul trezit în artist a dorit alt „cadru”! Victoria cerea seninătate, lumină, certitudine… care, nu se vedeau pe fața poetului, nici nu se putea… și, Pino a găsit soluția care ar fi salvat scena, redând încrederea de care un popor întreg avea nevoie atunci… dar, Mircea nu s-a făcut că scrie, nici că lucrează… nefiind actor, n-a înțeles. Curajul lor însă, nu poate fi prizonierul unei replici răstălmăcite.
Revoluția din decembrie `89 ne-a schimbat viața și marele artist Ion Caramitru a rămas în istorie ca luptătorul care a stat pe baricade în acele zile și nopți, când lumea urmărea, transmisă în direct la Televiziunea română, prăbușirea ultimului regim dictatorial din Europa.
N-a părăsit teatrul în noile condiții, intrând în politică. A apelat la toți marii artiști rătăciți prin lume să se întoarcă acasă, a înființat Uniunea Teatrală, a condus un timp Teatrul Municipal și l-a înfrățit cu marile ansambluri Teatrale din Europa, a intrat în Guvernul României ca Ministru al Culturii dar nu și-a abandonat nicio clipă vocația sa de Artist de teatru. A înființat Premiile și a fost amfitrionul carismatic al Galelor UNITER, a obținut sediul Uniunii de la Primăria Capitalei, s-a îngrijit de ajutoare pentru artiștii bătrâni, singuri și suferinzi. Ca Director general al Teatrului Național s-a îngrijit printre altele de refacerea clădirii Teatrului așa cum a proiectat-o inițial arhitectul.
Cunoscător al câtorva limbi străine, în mod deosebit engleza și franceza, i-a fost ușor și la îndemână să construiască relații cu oameni de Teatru de pe toate continentele. A pus în scenă spectacole de teatru și de operă și-a fost apreciat cu onoruri din partea unor mari personalități. Era mereu prezent în viața Teatrului românesc și cunoștea în amănunt ce se petrece în teatrele noastre.
Cu toate necazurile și vicisitudinile prin care a trecut familia lui Pino, viața Artistului a fost aureolată de bucuria trăirii prin arta teatrală. A fost iubit de multă lume, lume subțire și aleasă. Dar l-au și invidiat mulți, mai cu seamă pentru funcțiile de pe scara socială, bănuit de unii că se folosea de meritul de a influența. Fals. Era talentat, cinstit, drept și integru. Știa, cunoștea bine că pentru unii „gloria e ca râia, de ce-o scarpini de ce te mănâncă!” și-i evita, nu-i lua în seamă. Dar cine n-are spirit înjură și Pino n-a fost cruțat de loaze și nulități elitiste care au încercat să-l îmbrace în zoaie chiar în mahalaua politică, prin grăire aluzivă și prețioase sclifoseli atacându-i familia. Pino nu s-a manifestat, le-a primit și privit pe toate cu un surâs amar. L-au apărat condierii de prestigiu în Revistele Teatrul azi, România literară… argumentând cu dovezi cinstea marelui Artist.
Am urmărit ultima Gală UNITER la postul național de televiziune și mi s-a părut că Președintele Pino, Ion Caramitru, ascunde tristețea unei oboseli. I-am citit pe chip o suferință pe care o lumina din când în când cu un zâmbet trist. Am vrut să-i telefonez după spectacol dar… am renunțat. Nu știu de ce… am amânat. Aveam o relație apropiată, chiar de prietenie dar nu abuzam. Am citit cartea cu interviul, „De la Hamlet la Hamlet”, a cărui autor este cunoscutul cronicar al vieții noastre teatrale Mircea Morariu și m-au impresionat profund viața zbuciumată a părinților săi, creațiile din teatru și cinematografie, întâlnirile internaționale, relatările legate de Revoluția română și atâtea și atâtea momente trăite de Pino.
De la un timp atacurile la adresa persoanei Directorului Teatrului Național s-au întețit și trepădușii stradali îi contestau fără rușine artistului vârsta și mai cu seamă drepturile. Cine oare ar fi trebuit să-i învețe că artiștii adevărați nu au vârstă… Or fi simțit ei ceva… și se grăbeau… poate… cine știe? Azi, „când atâta lume face teatru, ce-nseamnă un actor în plus?”… Scârbit de toate… le-a refuzat ultima-ntâlnire…
Prin zestrea lăsată de Ion Caramitru teatrului românesc, cinematografiei, radioului și televiziunii, prin contribuția personalității sale adusă Culturii române la imaginea internațională a țării noastre, Artistul și-a încrustat numele cu litere de aur în Cartea de Onoare a acestui Neam pe care l-a iubit.
Pino Caramitru merită pioasa noastră recunoștință, a breslei artiștilor de astăzi din Teatrul românesc și ca omagiu, să-i ridicăm monument pentru a-l respecta generațiile viitoare.
(Dionisie Vitcu. Iași, octombrie 2021)

A căzut peste noi incredibila veste: ”Pino nu mai e…” Întuneric, se sting luminile scenei, și publicul …și lumea toată este în întuneric, încă sub hipnoza spectacolului… Și cu ochii minții îl revăd pe Pino în ”Vicarul”, …în Actorul din Azilul de noapte, Hamlet, Ferdinand, apoi Prospero… cât de bogați am fost…
Ion Caramitru a redat demnitatea profesiunii de actor, creând UNITER-ul și Galele lui. Nu vom putea vreodată să-i fim recunoscători pe de-a-ntregul, pentru gestul făcut, ca proaspăt Ministru al culturii, de a readuce marii regizori români din diasporă, încredințându-le direcția câte unui teatru…Adâncă plecăciune!
”Ion Caramitru a trăit pentru TEATRU și pentru BREASLĂ: proiecte, planuri, viziune, strategii, …
Acum a plecat puțin să șoptească cu Eminescu despre Luceafărul, cu Dumnezeu despre Glossă….
Condoleanțe UNITER, Condoleanțe TNB, Condoleanțe familiei, Condoleanțe nouă tuturor, ne-a murit Ion Caramitru…(Liana Ceterchi) (Ceterchi Liana)

L- am cunoscut pe Pino cind a jucat Eminescu. Pina in 1976 cind am plecat din Romania am fost de zeci de ori la fiecare spectacol in care juca. Pentru mine ramine cel mai mare actor si om de teatru a generatiei noastre.
Nu numai talentul, dar dragostea de teatru si tot ceea ce a realizat inainte si dupa 1989 este, a fost si ramine incredibil. Chapeau!
Sa odihneasca in pace! (Anka Meadu)

Tristețea cea mare vine la pachet cu dispariția reperelor din mediul socio-cultural… un alt print al scenei românești a dispărut….
Pe curând…
Condoleanțe familiei! (Marius B.)

E mai gol și trist acum…Mângâiere tuturor. Lux perpetua.
Mulțumesc, Ion Caramitru! Plecăciune. (Rodica Popescu-Moisa, Cluj)

L-am aplaudat ca actor, dar am admirat foarte tare si pe excelentul Ministru al Culturii. Cel mai bun pe care l-a avut Romania pana azi. Sincere condoleante familiei si culturii romane! (Anca Dumitrescu)

Consternarea, șocul, mirarea dureroasă care m-au cuprins la aflarea veștii că Ion Caramitru a plecat de tot, mă îneacă…! Alaltăieri noapte am visat că îl vegheam, stând lângă patul pe care era așezat, și dumnealui învia sub ochii mei, neștiind ce i se întâmplase și de ce era atâta lume în jur, îmbrăcată în negru. Săracii, săracii de noi… Nu pot exprima prin cuvinte profunda mea compasiune, dragă UNITER, dar te îmbrățișez tare, cum l-aș îmbrățișa pe Ion Caramitru, daca l-aș mai vedea o data! Dumnezeu sa-l ierte si să-l odihnească! (Gabriela Codrea)

Nu credeam, dar învățăm a muri dintr-odată…
Îl evoc pe Ion Caramitru din iulie 2005, la Santa Severina, Italia: evenimentul cultural „Cetăţeni de Onoare ai Poeziei Românești la Santa Severina”, proiect destinat promovării fondului cultural național în Italia. Spectacolul-recital, regizat de Ion Caramitru, cuprindea poezii reprezentative ale scriitorilor români laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie (Opera Omnia): Ana Blandiana, Ştefan Augustin Doinaş, Gellu Naum, Emil Brumaru, Ilie Constantin, Cezar Baltag, Petre Stoica, Ileana Mălăncioiu, Mircea Ivănescu, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi, Constanţa Buzea, Angela Marinescu, Șerban Foarță.
Cea mai frumoasă limbă română literară a răsunat în Piazza Campo, la castel.
Mulți dintre tinerii actori de atunci sunt acum nume consacrate ale scenei românești.
Pentru mine, rămâne cel mai frumos program cultural realizat: limba română a fost primită în Italia, la Santa Severina, ca la ea acasă.
Drum lin, Ion Caramitru! Să reciți Eminescu!
Silvana Cojocărașu
Post-Scriptum:
„Oamenii de carton trag de liniștea albă
din toate părțile
și o sfâșie ca pe o coală de hârtie
pe care nu îi interesează ce scrie.
Mii de gânduri zac pe marginea drumului
și putrezesc neștiute și tăcute
până când pulbere se spulberă în zare,
mor încet, se sting sub lovituri de picioare,
uitarea cade nepăsătoare
și lovește greu tăcerea duioasă
a plânsului. ”
(din „Celălalt țărm”) (Silvana Cojocărașu)

Regret enorm! Imensă personalitate a teatrului, cu viziune, cu strategii, cu dragoste nemărginită pentru scenă și artiști!
Dumnezeu să îi îndrepte sufletul către Lumina Divină! (Anda Tabacaru)

Dragului nostru ION CARAMITRU, UN OM BOGAT IN DARURI DIVINE, îi mulțumim din suflet pentru tot ce a lăsat în sufletele noastre.
Îngerii ni l-au luat să-l așeze într-un loc foarte aproape de Dumnezeu. Odihnească-se în pace!
Nu te vom uita niciodată, minunatule domn Ion Caramitru! (Aneta Christu)

Sunt și eu dintre cei foarte mulți pentru care Ion Caramitru a însemnat foarte mult. Sunt și eu printre cei consternați de vestea morții lui. Voi mai tăcea o vreme, voi mai privi fragmente de spectacole sau interviuri, voi mai rumega unele (mari) regrete profesionale. Vă mulțumesc, cu foarte multă tristețe. (Ozana Oancea)

Dumnezeu să-l odihnească în pace pe marele nostru actor Ion Caramitru! Prin toate eforturile pe care le-a depus, acesta a reprezentat un reper luminos pentru spațiul artistic românesc. Într-o perioadă în care cultura a fost lăsată de izbeliște de către niste conducători lipsiți de viziune, el a reușit, prin inteligența, viziunea și devotamentul său, să clădească lucruri semnificative, atât în plan cultural, cât și în plan civic. Îi voi rămâne profund recunoscător pentru tot binele pe care i l-a făcut României prin existența lui! (Papuc Rareș)

Îl așteptam nerăbdători la Chișinău. La Reuniunea Teatrelor Naționale românești ediția a VI-a, proiect inițiat prin cuvântul și implicarea lui Ion Caramitru. Ne bucuram că o să-l vedem pe Ion Caramitru în scena noastră, în Neguțătorul din Veneția și în Jurnal de România. Îl așteptam la festivitatea de 100 de ani de la înființarea teatrului nostru. N-am crezut că această toamnă ne poate aduce atâta durere. Pentru mine și pentru românii de la est de Prut, care simt și gândesc ca mine, pentru comunitatea teatrală, pentru intelectualii de la Chișinău Ion Caramitru rămâne un artist purtător de legendă și la rândul său creator de legendă – umană și artistică.
Ion Caramitru ni l-a adus pe Eminescu la Moscova în 1981, și deși era deja celebru, după spectacol a ieșit cu noi, un grup de studenți basarabeni de la școala vahtangoviană „Boris Șciukin”, și am recitat, și am cântat din Eminescu și din marii poeți români. Ceea ce ni s-a picurat în suflet în acea noapte, acea rază de lumină și de înțelegere a rosturilor și a rădăcinilor noastre nu mai putea fi luat, nu mai putea fi smuls, era al nostru și a început să crească în noi. Atunci am înțeles că forța unui artist se află nu doar în talentul său, dar și în știința de carte, în cultura care îl alimentează și îl fortifică. Nu sunt cuvinte mari – așa este pentru noi, românii de la est de Prut. Ion Caramitru a fost stimat și iubit la Chișinău. Ne va fi tare dor de Eminescu, de Nichita Stănescu, de Shakespeare așa cum știa să ni-i aducă în scenă numai Ion Caramitru. Îi mulțumesc că mi-a acordat onoarea și bucuria de a sta la o masă, că a găsit întotdeauna timp să mă primească în biroul său, că am discutat despre teatru, despre artă, despre noi și despre lume, îi mulțumesc în numele colegilor mei de la Teatrul Național Mihai Eminescu că ne-a găzduit de atâtea ori în turnee, ne-a acordat o șansă să ne simțim și noi artiști români europeni. Îi mulțumim că și-a deschis inima și pentru noi, că nu ne-a abandonat în momentele dificile când oamenii politici încercau să refacă sârma de pe Prut, unul din liderii comuniști actuali chiar l-a declarat persona non-grata. Îi mulțumim că ne-a înțeles zbuciumul, lupta și sentimentele de a fi artist român la este de Prut. A fost un suflet al nostru pereche aici la București. Nu pot să cred că acesta e finalul, nu pot să cred că se trage cortina pentru totdeauna.
Grigore Vieru plângea și spunea:
Eu nu am moarte cu tine nimic – Eu nici măcar nu te urăsc,
Dar ce ai face tu și cum ar fi de ai avea mamă și ar muri…
Dar ce ai face tu și cum ar fi de ai avea un suflet pereche și ar muri…
Drum lin, Ion Caramatiru. Iertați-ne. Dumnezeu să vă odihnească în lumina sa.
Sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au iubit, admirat și stimat.
Petru Hadârcă, actor, regizor, director general Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Chișinău. (Hadârcă Petru, actor, regizor, director general Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Chișinău.)

Pios omagiu – Adâncă recunoștință…
Condoleanțe, familiei și prietenilor…
„Nici marmură, nici monumente-n aur
Nu vor trăi cât rima viguroasă;
Ci tu vei străluci-n acest tezaur
Mai mult ca piatra pulbere rămasă.
Devastator război statui răstoarne,
Şi smulgă din ţâţâni şi zidărie,
Nici Marte, spada-i, focu-i, n-o să darme
Dovada amintirii tale, vie.
Potrivnic morţii şi adversităţii
Înaintezi; şi lăudat vei fi
În ochii ei, chiar ai posterităţii
Întregi, când lumea-n urmă va pieri.
Pân’ să te-nalţi în ceas final ceresc,
Eşti viu în vers şi-n ochii ce iubesc.”
(Shakespeare, Sonetul LV) (Violeta Popa)

Eminescu nu a existat pentru mine pana nu l- am auzit recitat de Ion Caramitru. Lent, cantat, uneori apasat, auzeam ceva ce pana atunci nu banuisem in versurile sale.
Nici Hamlet nu a existat pana nu l- a jucat el. Puternic, furios, uneori fragil, un personaj ce intruchipa deopotriva forta si toate temerile noastre.
“ The rest in silence” and “good night, sweet prince” (Simona Rednic)

Sincere condoleanțe (Ruxandra Baciu)

Pino ne-a parasit prea repede, atunci cand stiam ça .mai are multe proiecte de creatie artistica si cand noi aveam nevoie de spiritul lui activ si puternic, de generozitatea lui fara margini. Caramitru ramane pentru totdeauna in amintirea noastra ca un simbol al teatrului romanesc, o personalitate unica, de neegalat dédicata culturii si societatii in care a trait cu demnitate, cinste si abnegatie. Suntem alaturi de familia lui draga si marturisim ca in aceste grele momente cat am fi de tari, nu putem opri lacrimile care se scurg pe obrajii nostri. Gabi si Mircea PATRICHI. (Patrichi Mircea)

Azi, Teatrul este in doliu! Isi ia ramas bun de la unul din cei mai vrednici, infocati si dedicati slujitori ai sai! Cuvintele se golesc de sens, gesturile isi pierd semnificatia, „aici si acum” devine eternitate…
Nu ramane decat sunetul trist al tichiei de bufon si vesnica recunostinta a unei bresle.
O ultima, adanca reverenta domnule Ion Caramitru!
Iarta-ne si mantuieste-ne, Doamne! (Miklós Bács)

Fie ca ingerii sa va conduca in regatul unde veti intalni pe toti marii artisti care dand pe scena o parte din sufletul lor ne-au adus clipe sublime de incantare.
Daca trupul nu mai vietuieste amintirea clipelor in care, de pe scaunele noastre, in intunericul salii va vedeam si ascultam ne va ramane atata timp cat vom mai trai si noi.
Cu multumiri pentru toate darurile pe care ni le-ati dat
Un spectator (Dan Bordea)

Asa cum spunea Peter O’Toole in autobiografia sa ca actorii sant ingeri trimisi de Dumnezeu pe pamant ca oamenii sa-si uite necazurile in acele doua trei ore in care se bucura de jocul actorilo, ingerul Ion Caramitru s-a intors la Creatorul sau si acum va juca pentru El in eternitate! Dumnezeu sa-l odihneasca si sa aiba grija de familia lui! (Corina Grigorescu)

Mulțumesc pentru tot ce ,cu generozitate și bunavoință, ați împărtășit cu mine în cele două binecuvântate întâlniri din viața mea artistică! Fie-vă amintirea veșnica in sufletele noastre! Drum lin în lumină! Vă iubesc! (Cristina Gheorghe)

Bunul Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească de-a dreapta Sa! (Gavriil Pinte)

Cu adânc regret și profundă durere….
Suntem profund marcați, simțim și noi o mare absență!
Maestrul să se odihnească în pace!
Condoleanțe tuturor! (Adriana, Anamaria și Gheorghe Marinca)

O cortină grea coboară peste sufletul meu ridicând la Cer unul din oamenii cu care mai bine de patru decenii am împărtășit bucuriile și durerile timpului trăit și mărturisit! Da, Pino, da…. ”Ar fi trebuit să ne naștem bătrâni”… ca să putem suporta tot ceea ce e de nesuportat!
O pierdere imensă pentru cultura română, pentru întreaga societate românească. Dincolo de extraordinarul talent actoricesc, de finețea intelectuală, de omul cu o vastă cultură, de creația pe multiple planuri artistice, Ion Caramitru, vocea poeziei și, în special a lui Eminescu timp de 60 de ani, a clădit edificii, instituții. A creat Uniunea Teatrală din România (UNITER), Festivalul Național de Teatru (FNT), a condus din 2005 prima scenă a țării, Teatrul Național „I.L. Caragiale” (TNB) din București. Ca Ministru al Culturii a restaurat Palatul Regal (Muzeul Național de Artă al României) avariat în evenimentele din decembrie 1989 și o serie de monumente importante și piese de patrimoniu. S-a bătut până în pragul demisiei pentru bugetul Culturii. Peste 40 de ani am colaborat la emisiuni culturale de televiziune, la Centenarul Cella Delavrancea, la spectacolul de 101 ani al doamnei Cella Delavrancea și la alte 15 spectacole de muzică și poezie pe scena radio, la Ateneu și în Aula Universității. Nu voi uita niciodată cuvintele lui la lansarea DVD-ului ”Cuvântul Regelui” la Banca Națională a României! Fiecare colaborare era o bucurie și o lecție de învățătură! Era un permanent spirit creativ!
Dumnezeu să-l odihnească între cei drepți în Impărăția Sa!
Condoleanțe familiei și prietenilor!
Marilena Rotaru (Marilena Rotaru)

Cuvintele sunt goale, sufletele pustii…
Am mai pierdut o STEA, o STEA umblatoare, pe pamant…
Dumnezeu sa va odihneasca, in Pace si Lumina, sufletul Ales, iubitule, genial artist si prieten, Ion Horia Leonida Caramitru!
La multi ani, in Eternitate, ” unde nu este durere, nici intristare, nici suspin,/ Ci Viata fara de Sfarsit!”
Mișu, Arina si Co. (Mihaela Bartha Lazăr)

Pe la mijlocul studenţiei mele, într-o zi de vară, colegul meu Miki Bács m-a luat pe sus şi m-a dus cu el la Bucureşti. A rezolvat cu biletele şi am ajuns pentru prima dată în viaţa mea într-un teatru european numit Bulandra, despre care ştiam multe, dar din auzite. Pe scenă, „Hamlet“, regizat de Tocilescu şi interpretat de Ion Caramitru. Mă simţeam ca răţuşca cea urâtă la finalul povestirii lui Andersen: îmi descoperisem identitatea teatrală. Cu toate că nu prea înţelegeam limba română, m-a fermecat intonaţia actorului care a jucat rolul principal. Rectific: nu a jucat, ci a fost personajul.
Au trecut 35 de ani de atunci şi, la orice întâlnire cu actorul, preşedintele PNŢCD, preşedintele-fondator al UNITER, ministrul, directorul, colegul Ion Caramitru, îl aveam în faţă pe Hamlet. La o carieră atât de vastă a unui actor total e greu să spui lucruri noi, dar totuşi simt că trebuie să adaug ceva. Noi, actorii maghiari din România, nu ne-am simţit artişti de rangul doi. Participăm alături de colegii noştri vorbitori de limbă română la cele mai importante festivaluri teatrale, la acelaşi nivel. Nu cred că mai există transmisiune culturală la care maghiarii să se uite în număr atât de mare precum la Gala Premiilor UNITER. Elementul cel mai important al acestei colaborări profesionale – unde nu ne-am simţit niciodată minoritari, fie că eram din Gheorgheni sau Oradea, din Timişoara sau Cluj – a fost Ion Caramitru. În breasla artiştilor de limbă maghiară din România predomină în aceste zile un sentiment de mare tristeţe, dar totodată şi o mândrie că am avut un asemenea coleg, care discuta pe marginea rezultatelor noastre, care ne-a îndemnat să ne simţim acasă şi să nu ne fie ruşine că trăim şi într-o altă cultură. Da, trebuie să spunem, teatrul maghiar din România are trăsături şi elemente absolut specifice, care provin din două culturi şi din care s-a născut un stil particular. Dragă Ion Caramitru – nu ţi-am spus niciodată Pino –, va fi foarte greu fără tine. Ai fost un punct stabil (şi de stabilitate) în viaţa teatrală, de care ne puteam ancora în orice situaţie. Drum lin spre stele, prieten drag! Restul e tăcere… (Attila Gasparik, directorul Teatrului Național Tg.Mureș)

Aceasta veste ne-a intristat profund! Nu ne-am asteptat, am ramas consternati!…
Dumnezeu sa il odihneasca in pace, somn lin!…
Condoleante familiei indurerate…. Condoleante tuturor colaboratorilor si membrilor UNITER pentru imensa pierdere…. (Ion Siminie si Simina Siminie (fiica))

`Nu credeam sa-nvat a muri vrodata,
Pururi tanar, infasurat in manta-mi,
Ochii mei naltam visatori la steaua Singuratatii.
Ramas bun, Ion Caramitru! (Lotreanu Monica)

Dumnezeu să-l odihnească în multă pace. Este o mare tristețe. Condoleanțe familiei și mângâiere celor care l-au apreciat și îndrăgit. (Ana Calciu)

Neașteptata dispariție fizică a acestui OM special , – deosebit – mult iubitor de semeni, de frumos, de adevăr, de excelență, de România, de teatru si de tot ce înseamnă valoare – ne-a întristat sufletele. Regretele dispariției Domnului Ion Caramitru nu-l vor aduce înapoi, printre noi – dar sperăm ca spiritul său să dăinuie măcar în această lume a creației, a celor ce își doresc să construiască o lume a valorilor și al frumosului pentru România. Drum lin printre stele – Domnule Ion Caramitru! (Gabriela Dobrescu, actriță)

NOBLEȚEA PRINCIARĂ A TEATRULUI ROMÂNESC S-A RIDICAT LA CER …DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ! (Alexa Visarion)

Cuvintele-mi sunt prea putine pentru a- mi exprima regretul în fața providenței, a acestei neașteptate dispariții
din viața artistică a cetății Bucureștiului și a tuturor meridianelor pe unde a ajuns aripile unui suflet atât de mare și de talentat.
Drum lin în lumina lui Dumnezeu, flori și aplauze, Maestre Ion Caramitru! (George V Grigore)

La fel ca la moartea marelui sau prieten, Cornel Todea, senzația este ca Ion Caramitru nu a murit, nu poate muri. Moștenirea sa rămâne vie în tot ce a creat. Senzația ca este de neînlocuit in peisajul teatral romanesc s-a instalat deja. De fiecare data când am avut șansa de a juca în preajma dansului, am învățat ceva. La fel cum, în anul 4 de facultate, am avut bucuria de a lucra un curs de poezie cu dumnealui, invitat în Unatc la invitația doamnei profesor Adriana Marina Popovici.
Mulțumim, domnule profesor!
Condoleanțe doamnei Mihaela Caracas și familiei!
Dumnezeu sa-l ierte! (Mihaela Bețiu)

Ne veti lipsi… V-am cunoscut pe cand erati Francis Bacon si Leonce,am crescut vazandu-va ca Tanar Casatorit cautand camera,ca indragostit Ferdinand, am studiat pe cand erati Hamlet, am absolvit pe cand erati Cotrone, m-am maturizat pe cand dumneavoastra erati Eduard al III-lea si Macbeth si v-am vazut in Sorry, apoi am inceput sa-mbatranesc in timp ce erati Prospero si nu-mi vine sa cred ca nu voi avea ocazia sa va revad in Negutatorul din Venetia.Intr-un fel m-ati insotit toata viata…Ne veti lipsi… (IRINA POPESCU-BOIERU)

Multumesc… este primul gând, multumesc pentru puterea și rafinamentul pe care le.a dăruit lumii teatrale pe care a iubit.o ca pe cel mai frumos sonet de Shakespeare sau vers de Nichita… multumesc pentru sansa de a fi contemporani… multumesc, Ion Caramitru. (Anca Bica)

Regret imens dispariția unuia dintre putinii mari constructori pe care i-a avut nu doar teatrul romanesc, ci și întreaga România. Condoleanțe familiei! (Mircea Morariu)

Se spune că moartea nu este moarte ci uitare..”.Se spune că moartea este un somn fără vise, o trecere din această lume intr-alta, e locul de intâlnire al tuturor celor care au viețuit pe pământ.Se poate inchipui un bine mai mare? Cât nu ar da cineva să vorbească cu Orfeu, Hesiod ,Homer? Dacă aceasta ar fi adevărat ,doresc să mor nu o dată ,ci de mai multe ori „
Sunt sigură că lui Caramitru i-ar fi plăcut aceste rânduri ale lui Socrate si s-ar fi bucurat să stie că i le dedic in acest moment.
Să nu il uităm pentru tot ce a făcut bun si frumos, pentru farmecul si talentul lui , pentru faptul că nu de puține ori a fost un deschizător de drumuri. Lui II datorăm Uniunea ,Teatrală din România!
Dumnezeu să- l apere,să-l ierte și să- l primească in lumină! (Iarina Demian)

Cu un zbor mai inalt peste toti, Dumnezeu sa-ti dea odihna si lumina. Si daca sunt adevarate cele ce se spun, ca acolo unde te inalti se intilnesc toti cei plecati pe calea cerului, atunci ce bine ar putea fi mai mare pentru tine, Pino, decit sa stai de vorba cu Eminescu, cu Caragiale, cu Arghezi, cu Grigore Manolescu, cu Pintilie, cu prietenul tau Tomita…sa fii mereu cu dinsii, sa-i intrebi, sa-i asculti, sa te bucuri….
Pino, om intelept, in drmul sau spre Dumnezeu. (Mihai Pruteanu)

Ion Caramitru
Duminică seara, eram în sala Teatrului Național la un spectacol la finalul căruia un actor a anunțat trista, incredibila și insuportabila veste. A fost un șoc teribil. Nu numai eu dar întreaga sala a înmărmurit. Mai toți îl credeam aproape fără vârstă, veșnic tânăr și încărcat de glorie, străbătând deceniile cu glasul lui melodios. Vestea a părut atât de incredibilă că la un moment dat am crezut că n-am înțeles bine ce s-a întâmplat sau că este o glumă proastă sau o greșeală de exprimare. Numai când sala, înțelegând bine momementul s-a ridicat în picioare și a tinut un minut de reculegere am înțeles pe deplin că s-a întâmplat: un fapt ireparabil: Cararamitru nu mai există!. Sufletul lui a sburat spre alte zări, spre alte stele.
Caramitru a apărut la ani distanță de marii săi înaintași care au făurit gloria autentică a teatrului româmesc (Aristide Demetiad, George Vraca, N. Bălțățeanu), citez la întâmplare, ca un produs autentic al scolii românești de teatru pe care spirtul ideologiei comuniste, caz rar, nu l-a atins, nu l-a devorat cum s-a întâmplat cu o întreagă generație. A interpretat cele mai împortante roluri pe care și le-ar fi dorit orice actor de talent. A fost Romeo, a fost Eminescu, a fost Hamlet, iar la senectute a fost Prospero. Dar ce n-a fost? A fost chiar revoluționar autentic într-o piesă la care a participat întreaga țară și într-o vreme a jucat pe „adevăratelea” rolul de al doilea om în stat…..A fost și ministru și director de teatre și regizor, dar ce n-a fost…A purtat versul eminescian în zeci de recitaluri, a adus pe scenă prima piesă anti comunistă (Comedie Roșie), dar marile lui realizări sunt extrateatrale: A înființat Uniter-ul strângând laolaltă breasla LUMII TEATRALE încercând să-i ajute pe cei mai nevoiași și a reabilitat clădirea Teatrului Național făcând din ea un edificiu remarcabil de cultură, de fapt un imperiu al domeniului teatral pe care l-a păstorit cu înțelepciune, după cum au fost timpurile, după cum au ”bătut vânturile” și MAI ALES după posibilități. Moștenirea lui este încă o „ladă” necunoscută pe care generațiile viitoare au datoria de a o aduce la lumină. Pentru toată lumea însă e vie silueta lui în balconul defunctului Comitete Central strigând: NU MAI TRAGEȚI! VĂ VORBEȘTE ION CARAMITRU! Când o națiune a reuși să nască un asemenea exemplar înseamnă că are viitor. Dumnezeu să-i odihnească sufletul. (Candid Stoica)

Sunt momente în viață când cuvintele se nasc greu, când te descoperi incapabil să exprimi doliul.
Suntem profund mâhniți de dispariția lui Ion Caramitru, o pierdere pentru întreaga breaslă și pentru cultura noastră.
Condoleanțe tuturor celor pentru care Ion Caramitru a fost mai mult decât președintele UNITER și directorul TNB. Suntem alături de colegele noastre de la UNITER. (Oana Cristea Grigorescu, Cristina Rusiecki, Claudiu Groza)

„Vreau să încep cu niște aduceri aminte personale. Eu am avut marele privilegiu de a vedea emisiunile Televiziunii Române, fiind dintr-un sat de pe malul Prutului, și pentru mine Caramitru a însemnat foarte mult. Era pentru noi ca un far, ca o lumină călăuzitoare. L-am văzut în „Liceenii”, era un serial extraordinar la televiziune, Caramitru îl interpreta pe Socrate și juca împreună cu extraordinara actriță basarabeană Tamara Buciuceanu, care o făcea pe Isoscel. Și sunt sigură că nu doar pentru mine a însemnat foarte mult acest lucru, dar și pentru mulți alții.
Mai apoi l-am văzut în rolul lui Ștefan Luchian într-un film care la fel a luminat junețea și adolescența mea. Sunt oarecum înrudită prin emoție cu Ștefan Luchian, născut într-un sat care era vizavi de satul bunicilor mei, născut la Ștefănești și numele meu, care nu a fost acceptat să fie înscris în cartea de la Sovietul sătesc, inițial era Lorica și venea anume de la Ștefan Luchian.
Și în ultimul timp, Ion Caramitru a fost foarte aproape de noi. Să nu trecem cu uitarea peste acel episod când i-a fost interzisă intrarea în Basarabia. Eram la Varșovia și lucrul acesta m-a cutremurat. Era în decembrie 2006. Nu știu prin ce marele artist Ion Caramitru, care ne-a considerat întotdeauna frați, a provocat, de fapt, un scandal diplomatic printr-o frază absolut inocentă, dar istoria i-a dat dreptate, el a fost întotdeauna împreună cu noi.
Arhiva sonoră a Europei Libere. Ion Caramitru despre decembrie 1989 (2003):
Îmi amintesc, împreună cu Teatrul „Eugene Ionesco” am participat la primul Festival de Teatru de la București, Festivalul Național de Teatru, care era inițiat de Ion Caramitru, cel care a condus, a diriguit Uniunea Teatrală din România din februarie 1990. L-am admirat în extraordinarul „Hamlet” și de câte ori îmi este greu reiau de pe YouTube „Glossa”, interpretată de Ion Caramitru, unde tăcerile sunt foarte sugestive și aceste tăceri deschid, de fapt, perspective uluitoare în sinele nostru, în conștiința noastră.
Arhiva sonoră a Europei Libere. Ion Caramitru despre Asociația revoluționarilor fără privilegii (2003):
EMBED RĂSPÂNDEȘTE
Ion Caramitru este cel care a stat la originea unor proiecte fabuloase ale Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, care în zilele acestea își sărbătorește centenarul, a fost cel care a susținut întotdeauna proiectul turneelor comune București-Iași-Chișinău. Au început aceste proiecte în 2014 și s-au transformat în Reuniunea Teatrelor Naționale care debutează peste o săptămână și, din păcate, e o mare durere că Ion Caramitru care ne-a trimis mesajul său de salut și pe care îl așteptam în distribuția a două spectacole extraordinare – „Neguțătorul de Veneția”, „Jurnal de România” – nu va fi.
Arhiva sonoră a Europei Libere. Ion Caramitru despre acuzația de comportament sfidător la adresa R.Moldova (2006):
Ne pare foarte rău, sper că cel puțin reuniunea va trece sub zodii mai bune și că ne vom aminti în aceste zile de el. Și pentru mine personal Ion Caramitru a însemnat mult mai mult, mi-a făcut onoarea de a juca rolul prezentatorului, de a interpreta extraordinar prezentatorul în cele două spectacole radiofonice girate de Magda Duțu la Teatrul Național Radiofonic de la București după „Cartea foametei”.
Anume Ion Caramitru, cu vocea sa extraordinară, o voce de neuitat, a prezentat acele mici nuvele din 1946-47 și era întotdeauna foarte atent la ce se întâmplă la noi, n-a avut niciodată nici cea mai mică umbră de complezență sau de superioritate față de noi, dimpotrivă de câte ori mergeam în turneu la București era foarte atent. Și la reuniune, probabil va fi prima reuniune fără geniul spiritual și atât de cald al lui Ion Caramitru. Sperăm să ne vegheze de acolo dintre stele.” (larisa turea, critic de teatru și film, eseist, secretar literar, Teatrul Național Mihai Eminescu, Chișinău)

Din partea ziarului Hermannstädter Zeitung și al meu personal, transmit UNITER sincere condoleanțe la despărțirea bruscă de domnul Ion Caramitru. Un gând pios plin de respect! (Beatrice Ungar)

Sunt răvășită, nu-mi pot reveni ! A lăsat un gol imens. Dumnezeu să-l poarte pe drum luminat ! Odihnă liniștită pe câmpiile alizee!
Condoleanțe! (Elena Ziegler)

Trecerea la cele veșnice a celui care a fost Ion Caramitru, personalitate de neînlocuit în arta teatrală și a culturii române, lasă un gol imens și nesfârșită durere în inimile celor care l-au cunoscut, admirat și aplaudat.Să-i fie somnul lin! Dumnezeu să-l odihnească in pace! (Roxana Croitoru)

IN MEMORIAM ION CARAMITRU
Întregul colectiv al Teatrului Național „Lucian Blaga“ din Cluj-Napoca își exprimă regretul profund față de plecarea dintre noi a celui care a fost un mare actor, un manager experimentat, un om de teatru desăvârșit și un exemplu demn de urmat pentru toți cei care își doresc o carieră și o viață împlinită întru cultură. Căci, într-adevăr, Ion Caramitru va rămâne un reper în cultura teatrală românească, precum și în politicile culturale ale României. Rolurile sale jucate cu măiestrie, forță și umor, prezența sa carismatică și impunătoare la Galele Premiilor Uniter și la evenimentele culturale patronate, inteligența și savoarea discursului său, bucuria întâlnirilor cu colegii de breaslă din toată țara și de peste hotare, vor dăinui pentru totdeauna în mințile și inimile noastre.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace cu cei drepți! (Colectivul Teatrului Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca)

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si sa-i fie tarana usoara!!!! Intr-adevar un om deosebit si de o corectitudine rara.
În anul 1991 eram in turneu în Liban , am lucrat aproape 1an după care , am fost transferați cu un alt contract în Egipt. Am avut si acolo câteva spectacole , după care circul a fost strâns si artiștii au fost scoși afară din hotel . Pașapoartele tuturor artiștilor erau în custodia noului patron egiptean. Nu eram plătiți, nici hrana la animale, hotel nu mai aveam, ( ambasada nu stiu din ce motive nu se putea implica ),într-un cuvânt eram copii orfani. Am reușit cu multă magie ( stilul Iosefini)să intrăm în posesia a 3 sau 4 pasapoarte, cu inima strânsă si un nod în gât am plecat spre aeroport că să decolam spre casă. Într-un final am ajuns acasă, am luat legatura cu un fost director de circ ( Vlădescu Nicolae) si dansul ne-a trimis la domnul Caramitru ( pe atunci având funcția de Ministrul Culturii) am făcut referat cu toate problemele , ascunzisurile, minciunile si sechestrararea artiștilor, animalelor inclusiv a circului ambulant roman în Egipt . După aproximativ o lună datorita domnului Caramitru, artiștii si animalele au reușit să se întoarcă în glia strămoșească.
LUMINA VESNICA !!!!!!!
Condoleante familiei !! (Dermenji Luminita)

Printre Clipe.
ION CARAMITRU a făcut parte din galeria „giganților” teatrului românesc….In după-amiaza zilei de 5 septembrie 2021 mă aflam în incinta Sălii Palatului la Concertul Orchestrei Filarmonicii din Londra, avându-l la pupitru pe Jose Cura. Dirija propriile creații „Modus” , „Te Deum” , „Ecce Homo” , piese vocal-simfonice de glorificare a Omului cu jertfele și înfăptuirile sale. În pauza concertului m-am întâlnit cu o colegă de catedră pe care n-am văzut-o de ani buni și am discutat despre muzică, despre teatru, despre ION CARAMITRU, despre viață. Când la sfârșitul concertului a apărut la aplauze și autoarea imaginilor video, Carmen Lidia Vidu, îmbrăcată în negru, din senin am avut o tresărire. A fost o tresărire pasageră. Nimeni nu-și închipuia ceva. Abia mai târziu, avea să aflăm cu toții……
ION CARAMITRU a făcut parte din galeria „giganților” teatrului românesc…Ziditor de teatru și ziditor de om.
SLĂVIT SĂ-I FIE NUMELE ÎN VECI! (Nicolae Havriliuc)

Odihnă veșnică! Condoleanțe! (Manuela Zaharie)

Draga Ion
Odihna in pace , condoleanta familiei si…
La revedere (Magda Stief-Mugur)

„O mare inimă se frânge-acum.
O, noapte bună, blânde prinţ. Să cânte
Un stol de îngeri spre odihna ta.”
(Hamlet)
Drum lin, Domnule Ion Caramitru! (DARVAY NAGY Adrienne)

Pioasă reverență. Dumnezeu să-l odihnească în lumina Sa ! (Silvia Năstase (actriță pensionară TNB))

Somn lin, maestre!
Extras din Laudațio cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universității ”Ovidius” din Constanța
”Ion Caramitru – un căutător de sensuri profunde, un şlefuitor al cuvântului, al misterului degajat de fiecare pesonaj este astăzi sărbătorit în Cetatea noastră universitară, de pe tărâmul tomitan.
Sărbătoritul nostru de astăzi este omul care, în toată existența sa profesională a fost caracterizat doar prin cuvinte elogioase, încât, pe drept cuvânt ni se pare zămislit din perfecțiunile planetei. Plin de nerv și de har, stăpânind tehnica profesiei, a făcut din teatru o glorie a artei interpretative.
Ne bucurăm că de astăzi, actorul cu prezență elegantă, cu o intonație inegalabilă a cuvântului, cu o sensibilă structură interioară, va purta și titlul de onoare conferit de Universitatea ”Ovidius” din Constanța.”
”Salutăm cu încântare prezența actorului complet – Ion Caramitru, forța sa intelectuală, superlativele performanțelor sale, bogata sa experiență care vor înnobila galeria ilustră de celebrități distinși ”Honoris Causa” de către Universitatea ”Ovidius” din Constanța.
Este o onoare pentru Universitatea „Ovidius” – la propunerea Facultăţii de Arte – de a acorda domnului Ion Caramitru titlul de „Doctor Honoris Causa”, ca elogiu şi recunoaştere a unui spirit modern încadrat într-o dimensiune de cunoaştere complexă şi elevată.
Stimate domnule Ion Caramitru, vă asigurăm de totala noastră admirație față de impecabila dumneavoastră personalitate, față de seriozitatea profesională și imensul dumneavoastră talent.” (Daniela Vitcu)

Doamne, doar tăcere putem păstra și El să ne fie lumina în ce facem!
Dumnezeu să aibă grijă de sufletul său! (Dumitru Velea)

Drum in lumina,Dle Caramitru! (Maria Stefanescu)

Dumnezeu sa i lumineze calea in calatoria lui astrala….condoleante familiei…suntem cu sufletul alaturi de cei apropiati. (Actor _Constantin (Gaga) Stanescu)

Dumnezeu să-i dea odihnă și să-l așeze de-a dreapta Sa.
Și dumneavoastră și nouă, putere să putem trece peste această durere și să nu-l uităm. (Eugenia Șarvari)

Dumnezeu sa-l odihnească căci mult a iubit, mult a suferit. Fie ca tot bunul Dumnezeu să apere breasla noastră, unitatea UNITER-ului căci numai așa vom duce crezul său mai departe, al acestui om și artist de neuitat! (Dominic Dembinski) 

Drum lin către scena nemuririi, Maestre. Vă mulțumim pentru tot, aplauze eterne!!! (Mădălin Costea)

Sincere condoleante familiei!
Am pierdut un OM minunat!
Un manager extraordinar! (Adina Terecoasa)

Personalitatea artistică a domnului Ion Caramitru a fascinat și inspirat generații întregi de actori. A fost un model artistic autentic care și-a închinat toată viața scenei. Dispariția domniei sale a lăsat teatrul românesc mai sărac! Să îi dăruiescă Cerul un drum luminos și odihnă veșnică! (Toma Florin)

Ion Caramitru a fost un TITAN al vieții noastre scenice, culturale, socio-politice. Dar și titanii se sting! Condoleanțe familiei. (Raluca Ianegic)

Ne mor artistii adevarati… si simt si eu cum cum imbatranesc cand vad asta… ne mor oamenii aceia pasionati cu adevarat de ceea ce au facut, de frumos si de nobil… unul cate unul, an de an nu realizam cat de saraci ramanen… cultura este singurul aparat care mai tine Romania in viata… chiar este singurul!!!!!! Si atat de putin se face pentru ea, majestatea sa, Cultura.
Nu sunt din lumea teatrului, dar iubesc arta sub orice forma a ei, am citit mereu cat de mult s-a luptat marele actor pentru teatru. Multa putere familiei, dansului drum cat mai lin spre stele… (Elena Nicut)

L-am apreciat, admirat și iubit din tot sufletul. Golul lăsat nu va fi niciodată umplut…
Dumnezeu sa-l odihneasca! (Gabriela Stanciu)

D-zeu sa il odihneasca! (Calin Chirila)

Domnule Ion Caramitru ați fost îngerul păzitor al teatrului românesc și sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce ați reușit să construiți pentru scena românească. Acum ne vegheați de sus. Păreați nemuritor pentru că nici măcar nu ați îmbătrânit. Aceeași voce de la televizor din ziua revoluției o aveați și la Gala Uniter 2021. Cum va fi gala fără …?
Drum lin în lumina întregii eternități!
Mulțumesc!
Sincere condoleanțe familiei! (Mihaela Nistorică)

Condoleante familie! Dumnezeu sa-l primeasca langa cei drepti! Drum lin,Socrate! (Cristina)

L-am apreciat, admirat și iubit dintotdeauna. Golul lăsat nu va fi niciodată umplut… Ion Caramitru a reprezentat și va reprezenta întotdeauna o valoare majoră a Culturii Române. A fost un CREATOR de Teatru și de Cultura! Dumnezeu sa-l odihneasca! Iar noua se ne ierte greselile noastre…Condoleanțe și toată iubirea mea familiei îndoliate! Condoleanțe tuturor celor ce l-au iubit și admirat! (Oana Pellea)

Pino, UNITER și TEATRUL NU VOR MAI FI LA FEL…LUMEA NU VA MAI FI LA FEL FĂRĂ TINE…ai lăsat un gol imens în inima noastră. Să-ți fie drumul luminat și lin. ÎȚI MULȚUMIM PENTRU TOT. A FOST O ONOARE. (Andreea Crnaci)

O personalitate artistică și culturală de excepție, un om cu mult farmec, umor și imensă dragoste de meserie, care a construit pentru breaslă. L-am cunoscut pe Ion Caramitru cântând în grupul Song în spectacolul ”Răceala” și-i sunt recunoscătoare pentru zecile de spectacole excepționale pe care le-am văzut noi, Song-iștii la Bulandra, grație domniei sale. Nu-l pot uita în Elisabeta I, Furtuna, Hamlet …. Regret profund plecarea sa …. Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace. Condoleanțe familiei, doamnei Micaela Caracaș, și ”familiei” profesionale UNITER! (Adriana Moca)

Despărțirea de domnul Caramitru doare si va durea si mai tare cu trecerea timpului. El ne unea, ne apăra, se bătea pentru noi, pentru breasla. Ce putem face? Sa nu-l amintim, sa-i respectam memoria
Pino, de acolo de sus , ai grija de noi! ( Raluca Tulbure) 

Dumnezeu să aibă în pază sufletul omului nostru frumos și să îi dea o stea în teatrul ceresc alături de colegii lui plecați deja dintre noi. Dumnezeu să îl odihnească în pace! Drum lin domnule Caramitru! (Bianca Goadă)

O pierdere mare pentru noi toți…Domnul Caramitru recitând „Luceafărul” îmi este adânc întiparit în suflet…. Naturalețea lui, timbrul vocii, felul de a privi, de a rosti cuvintele …Nu imi imaginez o Gala Uniter fara el …Drum lin si mulțumesc. (Velicu Simona)

Cu multă tristețe și compasiune împărtășesc dureros ABSENȚA unui om de mare vocație artistică, irepetabilă prin geniu, creativitate și soliditate a personalității sale, astfel cum a fost și va rămâne, maestrul ION CARAMITRU!
Dumnezeu să-l țină în lumina Sa, iar celor rămași consolare! (Cătălina Bârcă)

A plecat dintre noi unul dintre ultimii oameni. Rămas bun, maestre! (Teodora Popa)

Dumnezeu sa-l odihnească, a fost un om care ne a incantat sufletul și mintea! (Dogarescu Delia)

„Umbre suntem, umbre-abia;
de v-am suparat cumva,
socotiti ca ati visat
tot ce v-am infatisat.
Oameni buni, nu ne-osanditi:
ingaduitori sa fiti,
ca vom drege altadat’
tot ce-acuma am stricat.
Tuturora noapte buna;
dati-mi toti cate o mana
si prieteni buni vom fi…
intr-o alta buna zi,
voi plati cum se cuvine
gandul voitor de bine.” (Laura Corpodean)

Dumnezeu să-l odihnească în pace! (Vintilă George-Cristian)

Dumnezeu sa va fie vesnic aproape, DOMNULE CARAMITRU! Multumim pentru tot ce ati facut in timp, pentru cultura acestei tari! (Angela Tanko)

O pierdere care nu se poate exprima in cuvinte, generatia de aur a teatrului romanesc se aduna incet, incet, in ceruri. Sincere condoleante familiei si colegilor! Drum lin catre stele Socrate! (Cristinel Solomon)