Buletin informativ AICT

ASOCIAŢIA INTERNAŢIONALĂ A CRITICILOR DE TEATRU (AICT) SECŢIA ROMÂNĂ.

Buletin informativ AICT

Octombrie, noiembrie, decembrie 2009

Redactat de Biroul Secţiei române a AICT, buletinul informativ îşi propune să evidenţieze evenimentele importante în care se implică membrii Asociaţiei, cu contribuţii la analiza şi promovarea fenomenului teatral autohton. Buletinul va avea o frecvenţă trimestrială.

SIMPOZIOANE, COLOCVII NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE

Conferinţa Shakespeare and Conflict: A European Perspective (19-22 noiembrie 2009, Pisa, Italia), organizată de ESRA (European Shakespeare Research Association)în colaborare cu Universitatea din Pisa, a fost a opta dintr-o serie începută în 1990 la Antwerp şi continuată la Sofia (1993), Murcia (1999), Basel (2001), Utrecht (2003), Cracovia (2005), Iaşi (2007), fiecare având o tematică circumscrisă obiectivelor principale ale asociaţiei: studierea creaţiei shakespeariene ca prezenţă culturală în Europa şi a relaţiei dintre „Instituţia Shakespeare” şi construcţia identităţii europene. Conferinţa de la Pisa a urmărit să atragă atenţia asupra prezenţei în întreaga operă shakespeariană – piese istorice, tragedii, comedii, poeme – a spaţiului conceptual generat de un cuvânt-cheie: conflict. Participarea românească a fost substanţială: Odette Blumenfeld a moderat secţiunea cu cele mai multe lucrări (22), dedicată spectacolelor, adaptărilor şi rescrierilor. În cadrul acesteia, au prezentat comunicări Nicoleta Cinpoieş şi Dana Monah. În alte secţiuni au contribuit cu prezentări Monica Matei-Chesnoiu, Mădălina Nicolaescu, George Volceanov şi Oana-Alis Popescu.

Pentru a celebra centenarul naşterii lui Eugène Ionesco, Catedra de limba şi literatura franceză a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi şi Departamentul Teatru al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi au organizat colocviul Eugène Ionesco: tribulations identitaires (Iaşi, 15-16 octombrie 2009). Abordările şi perspectivele inter- şi transdisciplinare inedite au fost structurate pe două axe:

Quête en (dra)miettes, consacrată dramaturgiei şi esteticii teatrale ionesciene

Journal intermittent, destinată gânditorului postmodern avant la lettre, scriiturii sale, care poartă amprenta fragmentarului, a multiplului, a polifoniei.

Colocviul a fost onorat de prezenţa acad. Basarab Nicolescu (CIRET, Paris), la lucrări participînd specialişti de la Universităţile din Iaşi („Al. I. Cuza”, „G. Enescu”), Bacău, Craiova, Cluj-Napoca („Babeş-Bolyai”). Dintre membrii Secţiei române a AICT au susţinut intervenţii Anca Maria Rusu şi Oltiţa Cîntec. Cele 16 comunicări prezentate au fost reunite în numărul 2 al publicaţiei universitare Revue Roumaine d’Etudes Francophones.

La conferinţa internaţională intitulată Twenty Years After, organizată de filiala maghiară a Institutului Internaţional de Teatru şi Festivalul Internaţional de Dramaturgie Contemporană de la Budapesta, desfăşurată în capitala Ungariei între 26 şi 28 noiembrie 2009 şi dedicată analizei fenomenului teatral mondial la două decenii după căderea Zidului de la Berlin, criticii Iulia Popovici şi Alice Georgescu au susţinut prezentări publice ale lucrărilor Teatrul Act, mărirea şi decăderea primului teatru privat din România, respectiv Sfârşitul speranţei, începutul spaimei. Cu aceeaşi ocazie, scriitorul şi criticul Alina Nelega a prezentat lucrarea intitulată Dramaturgul a murit, trăiască autorul dramatic. De asemenea, Iulia Popovici a participat la simpozionul intitulat Theatre After 1989 in East Central Europe, organizat de Université Libre de Bruxelles şi desfăşurat în capitala Belgiei (27-28 noiembrie 2009), citind comunicarea intitulată Iluziile teatrului românesc. Mitul salvatorului, iar la solicitarea directorului general al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova Alice Georgescu a reprezentat această instituţie, în calitate de preşedinte al Secţiei române a AICT, la Întâlnirea Teatrelor Naţionale, desfăşurată la Varşovia la mijlocul lunii noiembrie 2009.

Evenimentul teatral şi multimedia Everyday Drama, de prezentare a produselor jurnalistice şi artistice realizate în cadrul celei de-a şasea ediţii a Taberei de Dramaturgie a Cotidianului, care a avut ca temă de cercetare Mitosfera Generaţiei X-Men & Women, s-a desfăşurat timp de cinci săptămâni, începând cu 12 noiembrie 2009, la Librăria Cărtureşti Iulius Mall din Cluj. Organizatori au fost Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii “Babeş-Bolyai”, prin Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală “Vlad Mugur”, şi asociaţia ArtReSearch, editor al revistei Man.In.Fest. Materialele publicistice, piesele de teatru şi scenariile rezultate în urma taberei au fost editate într-un supliment special al revistei amintite. La această primă întâlnire din cadrul Everyday Drama au fost prezentate şi dezbătute public reportajele video Spuza (realizator: Andreea Duda, imagine şi montaj: Alexandru Boariu), Shopping for Trendy (realizatori: Andreea Chindriş şi Alexandra Băcanu, imagine şi montaj: Alexandru Şerban) şi One-night stand sau inel de logodnă? (realizatori: Ana Cucu-Popescu şi Roxana Pântice, montaj: Alexandru Ponoran), precum şi trei filme de ficţiune de foarte scurt metraj. Seria evenimentelor a continuat cu spectacole-lectură în interpretarea actorilor Teatrului Naţional din Cluj şi a studenţilor Facultăţii de Teatru şi Televiziune: And the Winner Is… de Andreea Chindriş, Pe aici nu se trece. Stradă închisă pentru reparaţii de Cristina Iancu, Idolii ierbii de Alexandra Băcanu, Oximoron de Brânduşa Ban.

LUCRĂRI DE DOCTORAT

În noiembrie 2009, Cristina Modreanu a susţinut teza de doctorat cu tema Spaţiul de joc în teatrul românesc după 1990, devenind doctor în teatru la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L.Caragiale” din Bucureşti. Lucrarea pleacă de la observaţia că în teatrul românesc postdecembrist schimbările de conţinut au intervenit prin două modalităţi: 1. printr-o revoluţie a temelor în dramaturgie şi 2. prin explorarea de noi spaţii teatrale. Lucrarea încearcă să arate prin ce transformări a trecut teatrul românesc, din punctul de vedere al reinventării spaţiului de joc, în perioada 1990-2009, la răspântia dintre două secole, două sisteme sociale (comunism/capitalism) şi două paradigme teatrale (teatru dramatic/teatru postdramatic), pornind de la ideea că reinventarea spaţiului de joc a fost în lume – şi continuă să fie – una dintre platformele cele mai consistente de relansare a discursului teatral, de recâştigare a unui nou public pentru un nou teatru.

APARIŢII EDITORIALE

Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, în parteneriat cu Institutul Polonez din Bucureşti şi cu Institutul „Jerzy Grotowski” din Wrocław (Polonia), a editat, sub egida Anului Grotowski, trei volume de referinţă: Peter Brook – Împreună cu Grotowski. Teatrul e doar o formă (ediţie de George Banu şi Grzegorz Ziółkowski, prefaţă de George Banu, traducere de Anca Măniuţiu, Eugen Wohl şi Andreea Iacob), Ryszard Cieślak, actor emblematic al anilor ’60 (volum conceput şi coordonat de George Banu, traducere de Andreea Dumitru) şi Jerzy Grotowski – Spre un teatru sărac (ediţia a II-a, traducere de George Banu şi Mirella Nedelcu-Patureau). Cărţile au apărut în seria „Mari regizori ai lumii” şi au fost lansate la Teatrul ACT, pe 4 noiembrie 2009, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru.

Volumul Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet şi mai departe de Mircea Morariu, din seria „Galeria Teatrului Românesc” (Fundaţia Camil Petrescu şi revista Teatrul Azi),reuneşte o serie de şapte dialoguri pe care actorul Ion Caramitru şi criticul de teatru Mircea Morariu le-au purtat în perioada 26 ianuarie – 1 februarie 2009. Refăcând traseul evoluţiei umane şi profesionale a unuia dintre cei mai mari artişti români, socotit a se număra printre cei mai pregnanţi interpreţi ai rolului Hamlet, cele şapte dialoguri îl reconfirmă pe William Shakespeare, care spunea că actorul e „cronica vie şi prescurtată a timpului său”. Este vorba, de fapt, despre un schimb de opinii între doi oameni preocupaţi de teatru: actorul, în calitate de personaj principal, şi criticul, ca personaj secundar, recompun astfel împreună, prin prisma experienţelor personale, o imagine a istoriei României postbelice.

Beckett. Pur şi simplu de Octavian Saiu (Bucureşti, Editura Paideia) surprinde universul unui scriitor care a schimbat radical vocabularul literar şi teatral al secolului XX. Născut la Dublin în 1906, Samuel Beckett a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1969. S-a stins din viaţă la Paris, pe 22 decembrie 1989. Asimilat de mulţi „teatrului absurdului“, sintagmă pe care a refuzat-o întotdeauna, Beckett rămâne cel mai enigmatic autor al modernităţii. Octavian Saiu nu îşi propune să dezlege toate misterele operei beckettiene, ci să elogieze dimensiunile ei fundamentale: puritatea şi simplitatea.

Ultima apariţie editorială a anului 2009 a fost, în „Galeria Teatrului Românesc”, Ion Iancovescu, artist nepereche de Ioan Massoff, ediţie revizuită şi adăugită de Florica Ichim. Volumul, apărut cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor prin Administraţia Fondului Cultural Naţional, a fost lansat pe 20 decembrie, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, marcând 120 de ani de la naşterea incomparabilului interpret, regizor şi animator al scenei noastre teatrale din prima jumătate a secolului trecut. Admirat de-a lungul carierei de personalităţi atât de diferite precum Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu sau Eugen Ionescu, Iancovescu a intrat şi în vizorul serviciilor secrete comuniste, dosarul de urmărire existent la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii fiind unul dintre documentele inedite ce îmbogăţesc reeditarea acestei monografii.

PREMII

Ion Parhon a obţinut Premiul „I.D.Sîrbu” pentru critică teatrală, conferit de revista craioveană Scrisul românesc, înoctombrie 2009, pentru volumul Pe repede înapoi (Călătoria şi teatrul).

Oltiţa Cînteca obţinut Premiul pentru carte de teatru acordat de Uniunea Scriitorilor din România – filiala Iaşi, în decembrie 2009, pentru volumul Teatrografii (Iaşi, Editura Timpul).