de Alina Vîlcan joi, 22 decembrie 2016
În primăvara acestui an, site-ul UNITER v-a prezentat interviuri cu oameni de teatru nominalizați la Premiile UNITER 2016. Printre aceștia, s-au numărat coregraful Gigi Căciuleanu, dramaturgul Matei Vișniec, compozitorul Adrian Enescu, regizorul Radu Afrim, actorii Ida Jarcsek Gaza, Marian Râlea, Eugen Țugulea, dar și actori din noua generație, precum Ada Galeș, Florentina Năstase, Goerge Albert Costea sau Ilinca Manolache, cronicarii de teatru Maria Zărnescu, Oana Stoica și Silvia Dumitrache, precum și scenografii Octavian Neculai, Maria Miu și Adrian Damian. Și fiecare a vorbit în felul său despre meseria pe care a ales-o. Să recapitulăm!
Gigi Căciuleanu, coregraf: „Când am început drumul meu de coregraf, mi-a fost dat să lucrez multă vreme cu oameni mai în vârstă decât mine. Ba să-i şi dirijez. Da, lucrez azi cu tineri si cu foarte tineri. La Paris am lucrat chiar cu copii de grădiniţă. În toate aceste cazuri nu mă gândesc că lucrez cu elevi, fie ei copii, tineri sau bătrâni. Ci cu artişti.”
Matei Vișniec, dramaturg: „Se întâmplă că fiecare are destinul și traseul lui de dramaturg. Eu nu știu dacă e normal să dai sfaturi pentru alții. Fiecare își găsește drumul. Drumul meu a fost unul sinuos. Am trecut și prin actualitate, dar și prin mitologie, și prin istoria literaturii, și prin autoficțiune, și prin onirism, și prin teatrul absurdului. Ultima mea piesă, de pildă, este tot una legată de actualitate, este despre migrație și se numește Prea suntem mulți pe nenorocita asta de barcă. Am scris-o întâi în franceză, iar acum am rescris-o, am transpus-o în românește. Vorbește despre ceea ce ni se întâmplă, despre această invazie a Europei. Vedem oameni care vin și vor să trăiască în Europa, pentru că nu pot să trăiască în altă parte. Iar Europa e panicată. O parte din continent nu vrea această lume multiculturală. E o dezbatere. Europa nici nu știe ce i se întâmplă. Am scris această piesă și ca să înțeleg eu.”
Adrian Enescu, compozitor: „Eu m-am apucat de muzică din nevoia de frumos. Eu m-am apucat de muzică din nevoia unei discipline interioare. Eu m-am apucat de muzică din nevoia de a duce bătălii pe care să le câștig. Ascultând muzică, am cunoscut oameni care au compus de-a lungul timpurilor și care au simțit și ei nevoia de frumos. Mulți mi-au devenit prieteni. Ei, acești mânuitori de sunete, mi-au arătat adevăratul înțeles al stării de NEMURITOR și cam cum trebui să faci să câștigi bătălii. Unele le-am câștigat. Pe altele le-am pierdut.”
Radu Afrim, regizor: „Nu cunosc artist autentic fără mărci stilistice. Metamorfozele vin și ele, se insinuează când te aștepti mai puțin. Schimbările esențiale de stilistică trebuie să fie organice. Nu cred în cele autoimpuse. Mulți copiază decoruri nemțești. Adică avem metal gri, neon roz și un cărucior de supermarket și actor care se filmează cu camera. Asta dă bine în poză. Și e și ieftin. Am avut și eu sute de neoane și cărucioare de supermarket acum zece ani. Și negru, și gri. Și alb intens. Și canapea minimală. Galbenă pe fond gri. Dar nu pentru că am văzut niște poze de la nemți.”
Marian Râlea, actor: „Pentru un actor, cele mai frumoase momente sunt acelea în care eşti aplaudat la scenă deschisă, cum se spune. Când eşti departe de casă şi joci pe scenele lumii, aplauzele şi uralele devin magice. Îmi aduc aminte cum eram aşteptaţi de public în capitala Japoniei, după spectacolele cu „Visul unei nopţi de vară”, regizat de Alexandru Darie. Oamenii care ne văzuseră pe scenă voiau să dea mâna cu noi, să vadă dacă suntem adevăraţi. Este mult de povestit despre magia de a fi actor român. Am avut şansa să văd şi să joc în întreaga lume, ducând magia cuvântului şi talentului românesc pe scenele celor mai importante scene din Europa, America şi Asia.”
Eugen Țugulea, actor: „Nu am visat să mă fac actor, cu toate că mi-a plăcut să urmăresc spectacolele de teatru, intrând la unele din cele venite în turneu, în oraşul natal, prin mijloace nu totdeauna ortodoxe. De pildă, prin geamul de la WC-ul sălii de spectacole, cu capul în jos! Dar, s-a întâmplat să facem un spectacol, pe când eram în ultimul an de liceu şi să mă vadă un inspector şcolar, venit de la Bucureşti şi să mă incite! Mi-am încercat şansa şi, chiar dacă „nu din prima”, mi-a ieşit!”
Ida Jarcsek Gaza, actriță: „Actriţă am devenit din comoditate (sau lene?). Pentru admitere nu trebuia să înveţi decât 10 poezii şi două monologuri, şi nu trei manuale!… Dar vreau să cred că totuşi ACTORIA este menirea mea.”
Ilinca Manolache, actriţă: „Eu m-am făcut actriţă să fac altceva şi nu să îi fac pe spectatori să râdă şi să uite de grijile de acasă. Mi-am dorit altceva de la meseria asta.”
George Albert Costea, actor: „Am fost foarte motivat să intru la actorie. A treia oară când am încercat și am și intrat nu le-am mai zis părinților. Eram oricum pregătit să dau și a patra oară… Chiar îmi făcusem un plan că mă voi pregăti foarte serios pentru o nouă admitere. Mă și amuz când mă gândesc. Apoi, întâmplarea a făcut ca imediat după ce am absolvit să fiu angajat prin concurs la Craiova…. Deci, am cunoscut rapid disciplina de lucru dintr-un teatru, în care trebuie să livrezi un spectacol într-un timp bine determinat – și implicit, o latură profund civică a meseriei.”
Ada Galeș, actriță: „Am început cu teatru în gimnaziu, am continuat cu o trupă de teatru în liceu, cu festivaluri de teatru tânăr. Teatru, teatru, teatru. Certuri cu părinții legate de admitere și, la un moment dat, acceptarea că ăsta e drumul meu. Am picat de două ori la UNATC, ceea ce acum mă bucură. Am reușit să adun oameni și experiențe pe cărarea asta. Sunt pe drum.”
Florentina Năstase, actriță: „A fost clar pentru mine că asta vreau să fac abia în clasa a XII-a, când am ajuns în Pod (Teatrul Studențesc Podul), condus de profesorul Cătălin Naum. Dar nu de la bun început, ci treptat. Am lucrat atunci pentru prima dată cu un regizor, și era o experiență total nouă și revelatoare, diferită de spectacolele pe care le făceam la școală.”
Maria Zărnescu, critic de teatru: „Mi-ar plăcea ca, peste ani, o cronică scrisă cândva de mine să fie pentru cineva o poveste. A unui spectacol. Mi-aş dori să ofer o imagine clară şi corectă a unei perioade, o radiografie a unei epoci, o poveste a unui timp, fotografia unei clipe din lunga viaţă a teatrului. Mai mult însă m-aş bucura să las nişte amintiri, cunoştinţe, informaţii sau poveşti unor tineri, care să le ducă mai departe.”
Oana Stoica, critic de teatru: „Am învăţat singură, determinată de pasiunea pentru teatru, extinsă apoi la artele spectacolului (dans contemporan, performance etc). De obicei, nu citesc cronici înainte de a scrie eu despre spectacolul respectiv, există riscul să intru într-o polemică neintenţionată, să răspund indirect unor argumente din cronica respectivă. Îi citesc pe colegii mei, prefer însă studiile (inclusiv cele străine) în locul cronicilor.”
Silvia Dumitrache, critic de teatru: „Deși am început prin a scrie cronică de carte, mereu m-a atras mai mult această formă de artă – teatrul. Poate, paradoxal, prin îmbinarea între efemer și strălucitor, între senzația unui infinit de interpretări și intensitatea pe care numai conștiința finitudinii actului artistic o poate oferi. M-am apropiat de teatru de mică, dar cred că m-am contaminat cu adevărat de microbul lui de prin liceu și în primii ani de facultate, de când am început să merg constant la teatru, și cu cât mergeam mai mult, cu atât simțeam nevoia să văd mai mult.”
Octavian Neculai, scenograf: „Eu cred că scenograful trebuie să viseze uriaş si fără limite. De la proiecţia şi volumele elementelor scenografice, de la vastitatea şi diversitatea spaţialităţilor până la invadarea şi folosirea spaţiilor anexe scenei şi transformarea lor în spaţii artistice, trebuie să viseze spaţialităţi imense şi superb ireale, trebuie să inventeze forme ale unor lumi ale minţii, forme şi mişcări încă necunoscute ale spaţiilor ideale, trebuie să viseze detalii superbe. Visele nu trebuie să cunoască limite sau să fie constrânse de tradiţia mijloacelor scenice, a viziunilor spaţiale convenţionale.”
Maria Miu, scenograf: „Nu pot spune că am avut un model, învăţ de la regizori, actori, tehnicieni, prieteni, copii, înţelepţi. Învăţ din experienţe, trăiri, vise, imagini, muzică, stradă, metrou, cărţi. Încerc să învăţ tot timpul, asta e important.”
Adrian Damian, scenograf: „Pentru mine e foarte important ce pot să învăţ din fiecare proiect. Aşa că, pe lângă crearea efectivă a unui spaţiu complementar viziunii regizorale şi în suportul actorilor, îmi dau singur teme de cercetare/experiment. De exemplu, să lucrez cu 12 tone de apă la Tihna, în regia lui Radu Afrim, sau să controlez wireless, din consola de lumini, decorul acţionat de motoare pas cu pas în Iulius Caesar (regia: Peter Schneider).”
GALA PREMIILOR UNITER se desfășoară anual, începând din 1991. În 2016, evenimentul a fost găzduit de Teatrul „Regina Maria”, din Oradea.
