de Uniter vineri, 26 februarie 2016
Ea este dintre aceia care au confirmat înainte de a împlini treizeci de ani (este născută în 1985). În rândurile care urmează, Aylin rememorează, pe scurt, cele mai valoroase momente şi întâlniri de până acum.
Cu puţin timp înaintea spectacolului pe care UNITER îl organizează în fiecare primăvară, în beneficiul artiştilor vârstnici aflaţi în dificultate, site-ul uniter.ro vă prezintă o serie de interviuri cu actori, regizori, scenografi, oameni din breaslă, pe o temă importantă: modelele (în viaţă şi în carieră).
un interviu de Alina Vîlcan
Dragă Aylin, eşti în acest an parte a Campaniei „Artiştii pentru Artişti”, vei juca în spectacolul „Magic National”, de pe scena TNB. Cum ai descrie, pe scurt, acest spectacol?
Aylin Cadîr: „Magic National” este un spectacol-concert, condus muzical de Emy Drăgoi şi al cărui amfitrion este Ion Caramitru. Eu sunt… la cantatrice orientale, să zicem.
Ca artist tânăr, cum percepi campania „Artiştii pentru Artişti”?
Mă bucur foarte mult că există această iniţiativă şi că pot să îmi aduc şi eu mica mea contibuţie. Şi sper să existe şi peste cincizeci de ani, pentru că este o dovadă a susţinerii dintre artişti, indifirent de generaţie.
Ce relaţie ai cu artiştii din alte generaţii? Sunt printre ei şi oameni care ţi-au fost modele, care te-au sprijinit sau te-au influenţat şi cu care ai o relaţie specială?
Dintre artiştii care mi-au dat o şansă şi au crezut în mine, aş începe cu profesorii mei: Catrinel Dumitrescu şi Emil Hossu. Apoi a fost Horaţiu Mălăele, care are un loc special pentru mine. A fost primul care m-a adus pe scena Teatrului Naţional, în „Lecţia”, regizată de el. Am un mare respect faţă de Horaţiu, pentru că m-a tratat mereu ca pe un egal. Uneori, atunci când repetă pentru un spectacol nou, chiar dacă nu sunt în distribuţie, mă strecor în sală să-l mai ascult, să vad ce zice şi cum joacă fiecare personaj în parte, fie că e vorba de o tânără virgină sau de un moşneag obosit.
Apoi, am avut şansa să lucrez cu Oana Pellea, cu Răzvan Vasilescu, cu Victor Rebengiuc sau cu doamna Luminiţa Gheorghiu şi de la toţi am furat câte ceva, de la toţi s-a aşezat în mine ceva.
Cum vezi generaţia din care faci parte?
Suntem mulţi şi însetaţi, într-o industrie care nu face faţă. Expresia „survival of the fittest” ni se potriveşte. Suntem generaţia care înţelege că nu poţi să aştepţi să fii sunat şi că trebuie să fii activ, interesat mereu şi la curent cu tot ce se întâmplă, astfel încât să-ţi faci telefonul să sune.
Întorcându-ne în timp, îţi aminteşti ce modele aveai în adolescenţă, atunci când alegeai să cânţi şi, mai târziu, să devii actriţă? Vezi influenţa acestora drept una superficială sau a fost mai mult de atât?
Oamenii care m-au inspirat de-a lungul timpului reflectă foarte bine faza în care eram ca dezvoltare intelectuală în momentul la care i-am descoperit. Am început prin a vrea să fiu cântăreaţă ca Mădălina Manole sau ca fetele de la Asia. Aveam 5, respectiv 16 ani. În listele preferaţilor mei au început să intre, treptat, pe măsură ce cunoşteam oameni noi, multe vocaliste străine, ca Erykah Badu, Sade sau India Arie. Apoi a fost faza cu Lisa Ekdahl. Apoi am avut o mare pasiune pentru Olga Tudorache sau pentru Horaţiu Mălăele, care continuă şi azi şi va exista mereu. Îmi plac bucăţile muzicale ale Andei Călugăreanu, pe care le făcea în TVR, în anii ’70, împreună cu Florian Pittiş şi Dem Rădulescu. Sunt unul dintre epigonii The Rat Pack. Sunt suma tuturor întâlnirilor şi pasiunilor mele, chiar dacă poate că unele au pornit de la un nivel superficial.
Eşti o actriţă la treizeci de ani. Joci pe scenele marilor teatre bucureştene. Cum ţi-ai rezuma drumul în teatru, bifând cele mai importante momente?
Şansa mea în teatru a fost, după cum spuneam, Horaţiu Mălăele, prin faptul că m-a distribuit în rolul Elevei din „Lecţia”, la sala Atelier a Teatrului Naţional. De acolo, a urmat „Maitreyi”, la Teatrul Bulandra, în regia lui Chris Simion, care mi-a devenit şi bună prietenă. „West Side Story”, la Teatrul Odeon, m-a introdus în lumea musicalului, în care mă simt ca peştele-n apă. Astfel am ajuns să lucrez cu Răzvan Mazilu, cu care vreau neapărat să mai colaborez. Odată cu „Allegro, ma non troppo” (regia: Răzvan Popa), spectacolul de la Sala Pictură a TNB, a venit şi angajarea mea în Teatrul Naţional din Bucureşti. Iar acum, spectacolul concert „Magic National” îmi dă şansa să cânt pe scena mare a teatrului. Dacă ar fi să fac un rezumat al traseului meu în teatru, aş parafraza-o pe profesoara mea, Catrinel Dumitrescu, spunând că am luat-o „copăcel, copăcel”.
Probabil că majoritatea spectatorilor te asociază în primul rând cu rolul Maitreyi, de pe scena Teatrului Bulandra. Ce a însemnat pentru tine acest rol?
Faptul că în mintea unor spectatori eu sunt Maitreyi este ceva ce-mi depăşeşte orice vis. „Maitreyi” a fost un spectacol cu un rol foarte important pentru mine. A fost momentul în care am văzut ce înseamnă un personaj principal pe o scenă, de câtă atenţie şi concentrare e nevoie. Şi m-a familiarizat cu lumea Indiei, cu parfumurile şi obiceiurile brahmane ale anilor 1930. Mult timp am trăit cu intensitatea cu care a trăit Maitreyi iubirea pentru Allan/Mircea, i-am luat apărarea şi i-am înţeles durerea.
Ce îţi dă încredere şi ce te înspăimântă, privind lumea teatrului de la noi?
Sunt câteva spectacole din stagiunea actuală, care sunt atât de tari încât îmi dau speranţă, mă fac să văd că am înspre ce să ţintesc. Iar de înspăimântat, mă înspăimântă nesiguranţa următorului rol.
Eşti actriţă, cântăreaţă, soţie, mamă. Cum arată o zi obişnuită din viaţa ta?
Mă trezesc dimineata, pe la 8.00, după ce m-am mai trezit şi pe la 3.00, şi pe la 6.00. Mă ocup de prunc (n.m. – Aylin Cadîr este mama unui băiat născut în 2015): îl schimb, îl alăptez, îi pregătesc piureul de legume. Luăm micul dejun în timp ce vedem ştirile din lume. Dacă am treabă, pruncul merge la bunica lui. În unele zile, merg la un antrenament de pilates de o oră şi jumătate. Apoi, în funcţie de zi şi de priorităţi, răspund la e-mailuri, mă ocup de programul cu trupa mea “Aylin & The Lucky Charms” (repetiţii, scris versuri, linii vocale) sau merg la repetiţii la teatru. Sau am repetiţii cu băieţii din trupă acasă. În tot acest timp, mai iau două pauze ca să alăptez. Seara, uneori pregătesc cina, alteori comandăm ceva. Pruncul adoarme. Ne uităm la un film sau la următorul episod dintr-un serial. Înainte să adorm, mai citesc câteva pagini dintr-o carte.
De când ai început să joci, care a fost cea mai lungă perioadă în care ai stat departe de scenă, de teatru?
Au existat perioade lungi în care nu am repetat pentru spectacole noi, dar faptul că aveam un spectacol care se juca destul de des a contat mult. De exemplu, premiera la „Lecţia” a fost în mai 2009, iar următoarea premieră a fost în decembrie 2011, cu „Maitreyi”. De fapt, ceea ce faci atunci când nu joci poate ajunge să te definească. Poţi să stai pe bară şi să acumulezi nemulţumiri sau poţi să profiţi de timp şi să faci lucruri care îţi plac, să te menţii activ. Eu m-am folosit de acest timp pentru a pune bazele trupei în care cânt.
Cum se completează pentru tine muzica şi actoria?
Este ideal atunci când le pot face împreună, ca în musical, de exemplu. În restul timpului, încerc ca proiectului meu muzical, “Aylin & The Lucky Charms”, să-i aduc din farmecul teatrului.
Care sunt valorile în care crezi cel mai mult, atât ca artist, cât şi ca femeie?
Cred în bunătate şi în iubire. Cred în a face lucrurile cu umor şi inteligenţă. Cred că forma lucrurilor este importantă, dar nu esenţială. Cred în familie şi în prieteni.
Care este cea mai frumoasă amintire din teatru, de până la 30 de ani?
Eram în turneu, la Florenţa, cu „Lecţia”. Tocmai ieşeam din Teatrul Puccini, după ce jucaserăm acolo, când doi băieţi tineri m-au oprit şi mi-au zis aproape în cor: „Ci sono innamorati di te!”.
DACĂ VREI SĂ AJUŢI!
MODALITĂŢILE DE PARTICIPARE A DONATORILOR FINANCIARI LA CAMPANIA „ARTIŞTII PENTRU ARTIŞTI” SUNT:
Sponsorizări dedicate Campaniei
Donaţii în contul Campaniei
formularul de 2 % din venitul global
cumpărarea de bilete (donaţii medii sau mici) pentru vizionarea spectacolului de caritate organizat în fiecare an ca punct central al campaniei, în jurul datei de 27 martie.
Contul Campaniei „Artiştii pentru artişti
Fondul de Solidaritate Teatrală
cod IBAN RO40RZBR0000060007801286
deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei
Mai multe detalii despre Campania „Artiştii pentru artişti“, aici.
Foto: Andra Semciuc
