de Florina Tecuceanu vineri, 12 iunie 2015
Florina Tecuceanu: Este mai dificil să recreezi o lume, după un text dramatic, numai cu ajutorul sunetului, decât pe scenă?
Attila Vizauer: La Teatrul „Giuleşti”, doi tineri actori îşi repetau sârguincios, în foaier, scena pe care urmau să o realizeze împreună cu regizorul. Erau harnici, erau dedicaţi şi voiau să-l uimească pe regizor cu soluţiile pe care le pregăteau. Şi construiau şi reluau şi iar şi iar. La un moment dat, trece pe acolo Ştefan Mihăilescu Brăila, îi vede şi le zice: „Ce-i copii, pentru voi teatrul e greu, nu?”
Dificil este atunci când vrei să recreezi lumea unui spectacol jucat pe scenă, atunci când trebuie să găseşti cele mai bune echivalente sonore pentru soluţiile vizuale deja existente ale acelui spectacol. Dar să creezi o lume inspirat fiind de un text dramatic, nu este greu deloc. Este un alt limbaj, un alt gen teatral, iar sunetul are o bogăţie infinită.
Ce „organ de simţ” trebuie să aibă mai dezvoltat un regizor de teatru radiofonic, pentru a da viaţă unei lumi numai cu ajutorul sunetelor?
La prima mână, răspunsul ar fi „ureche muzicală”, dar nu e numai atât, trebuie să ai un simţ vizual foarte bun. El îţi dă buna măsură. Aşa cum un regizor care montează o dramă sau o tragedie trebuie să aibă simţul umorului, altfel, în patetismul dramatic, riscă să construiască scene ridicole, iar el să nu-şi dea seama.
Sugestia sonoră să nu fie nici prea săracă, dar nici să nu sufoce visarea. Căci visarea oferă ascultătorului de teatru radiofonic emoţia estetică şi bucuria statutului de „coautor”. Simţul visării. Am prieteni, iubitori de teatru radiofonic, care refuză să viziteze studiourile de teatru – „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”.
Ce provocări şi ce dificultăţi aţi întâmpinat când aţi realizat „Henric al V-lea”?
Să mă ridic la nivelul extraordinar al jocului actorilor. Mi-am zis la început că dacă tot sunt norocos şi am distribuţia ideală, voi termina spectacolul în câteva săptămâni. Nu a fost aşa. Am ascultat şi reascultat înregistrările, am construit scenele, apoi am renunţat, le-am construit din nou şi iar am renunţat.
Personajele acelea vii, vocile acelea, investiţia uriaşă de talent actoricesc nu-mi dădeau pace, acolo era Shakespeare într-o interpretare de o frumuseţe rară. Iulian Iancu, inginerul de sunet şi Patricia Prundea, regizorul muzical, mi-au fost alături cu multă răbdare şi tenacitate. Simţeau şi ei aceeaşi emoţie. Am răzbit după mult timp şi le mulţumesc. Am terminat spectacolul, nu după trei săptămâni, ci după opt luni.
Noi, cei care am fost educaţi şi am făcut şcoala cu cartea, caietul şi pixul în mână, am crescut cu poveştile de teatru radiofonic. Generaţia actuală de copii şi adolescenţi, conectată la smartphone şi tabletă, este un public viabil pentru genul de teatru pe care îl faceţi dumnevoastră? Sau este o „generaţie pierdută”, din acest punct de vedere?
Sigur că e un public viabil. Limbajul de astăzi al teatrului radiofonic este şi al lor. Dovadă că Radio România organizează cel mai puternic festival internaţional dedicat inovaţiei în teatru radiofonic. Stă în puterea noastră să le oferim, printre aplicaţiile acestor noi dispozitive, operele noastre.
Vă aşteptati ca spectacolul dumneavoastră să fie desemnat câştigător la Gala Premiilor UNITER 2015?
Am avut mari emoţii. Atât „Fantomele din Canterville” al Ilincăi Stihi cât şi „Metamorfoza” al lui Ion Andrei Puican sunt spectacole radiofonice foarte puternice. Amândouă poartă semnătura unui sound designer aflat în topul celor mai buni din lume, Mihnea Chelaru. Şi când te afli în competiţie cu cei care au adus României un număr impresionant de premii internaţionale, este firesc să ai emoţii.
De ce aţi ales radioul, în definitiv?
La Radio am debutat ca moderator al unei emisiuni de actualitate culturală. Acum, împreună cu Ema Stere, moderez un talk-show la Radio România Cultural. Zi de zi în direct, zi de zi având invitate cele mai mari personalităţi ale culturii române.
E o bucurie fără seamăn să construieşti punţi între ascultători şi aceşti oameni extraordinari. Vă invit să ascultaţi emisiunea „Vorba de cultură”, de luni până vineri, la ora prânzului, de la 12.00 la 13.00 Veţi găsi răspunsul la întrebare.
Înainte de a începe un nou spectacol, care este primul gând care vă animă?
De mulţumire. Ȋi mulţumesc lui Dumnezeu că îmi dă această formidabilă şansă de a mă exprima şi de a mă defini prin teatru.
Au existat texte care v-au „învins”, în sensul că vi s-au părut fermecătoare, dar nu le-aţi putut prinde în formula de radio?
Ȋn cazul teatrului radiofonic nu mi s-a întâmplat o astfel de catastrofă. Firesc, reascultând unele piese, mă gândesc acum că ar fi loc să le mai îmbunătăţesc, dar n-am simţit niciodată până acum că am ratat iremediabil. Dar în facultate, în anul doi, mi s-a întâmplat. Am încercat să fac un examen cu piesa lui Roberto Mazzucco, „Cum se zice”. A fost un dezastru.
Profesorii mei nu m-au lăsat să intru în examen. Dar am avut noroc, eşecul s-a transformat într-o mare cucerire. Am ales altă piesă, „Ultimul Godot” de Matei Vişniec. A fost un moment de revelaţie, al descoperirii celor mai intime şi transcendente energii care coagulează actorul şi regizorul întru creaţie teatrală. Ȋi mulţumesc şi acum lui Dan Tudor şi, alături de el, lui Oliver Toderiţă. Godot s-a arătat atunci.
INFO
Nominalizări. Teatru radiofonic. Gala Premiilor UNITER 2015
„Fantomele din Canterville”, după Oscar Wilde, scenariul şi regia artistică: Ilinca Stihi; „Henric al V-lea” de William Shakespare, adaptarea radiofonică: Domnica Ţundrea, regia artistică: Attila Vizauer; „Metamorfoza”, după Franz Kafka, scenariul şi regia artistică: Ion Andrei Puican.
Premiul pentru „cel mai bogat teatru posibil”, după cum l-a numit Ion Caramitru, a fost câștigat de spectacolul „Henric al V-lea”. Actorul Mircea Albulescu a fost cel care i-a înmânat premiul lui Attila Vizauer.
Foto: Adi Bulboacă, Florin Biolan
