de Florina Tecuceanu luni, 9 iulie 2018
Florina Tecuceanu: Ați făcut parte din juriul Galei HOP și în 2016. Cum ați caracteriza, după experiența de acum doi ani, generația actuală a tinerilor actori?
Andrei Grosu: Am văzut și atunci și credem că vom vedea și acum oameni foarte talentați. Unii dintre cei care au participat atunci la Gala HOP au acum spectacole în foarte multe teatre, inclusiv în al nostru (n.r. – Unteatru) și ne bucurăm. Fiecare generație de actori va avea câteva vârfuri și acelea vor străluci. Avem foarte mare încredere în oamenii noi, în oamenii care vin.
Ce îi definește, ce îi motivează, ce îi inspiră pe acești tineri?
Andreea Grosu: Credem că ei știu să ne răspundă la întrebarea aceasta mai bine, dar sperăm că oricare ar fi inspirația sau motivația, să fie atât de puternică încât să nu îi părăsească pe drum. Și mai sperăm ca trăsătura care definește o nouă generație de actori să fie curajul. În primul rând, curajul.
Cum sunt ei față de tinerii din generația dvs., la absolvire?
Andrei Grosu: Nimic nu se schimbă. Timpul s-a schimbat. Cu siguranță, crește capacitatea de a te adapta la schimbare. În rest, dragul de teatru e tot drag.
Ați fondat un teatru independent, UNTEATRU, ați riscat, ați crescut, ați avut speranțe, temeri, îndoieli. Sunt mulți tineri dintre cei pe care îi cunoașteți capabili să se înhame la un asemenea pariu, așa cum ați făcut dvs.?
Andreea Grosu: Dacă am fi știut toate lucrurile înșirate mai sus – înhămat, pariu, risc, îndoială, temeri… probabil nici noi n-am fi făcut nimic. Am pornit la drum neștiind unde duce sau dacă duce undeva. Ne-am dorit să facem și am făcut, fără să cântărim, fără să planificăm, fără să ne pregătim de un drum lung. Sigur, sunt oameni care vor face, care vor schimba, însă ei trebuie sprijiniți și încurajați. Abia aici apare problema, că sistemul nu sprijină nicio inițiativă artistică independentă. Cu asta trebuie să pleci la drum, cu certitudinea că ești singur. Dacă înțelegi asta, ești deja pe drum.
Ce oferă UNTEATRU unui tânăr actor față de un teatru de stat? Este mai valorizat, are mai multă libertate? Este o relație mai specială între actori și regizor, într-un teatru independent?
Andrei Grosu: Noi suntem un teatru care oferă ce oferă și alte teatre, sală de repetiții, producția spectacolului, sprijin logistic, emoțional și profesional. Singurul lucru care ne diferențiază de teatrele de stat e bugetul pentru spectacole. Ale noastre sunt infinit mai mici. Autofinanțare sau finanțare de la stat. Libertatea e cu tine mereu dacă alegi să fii liber în ce faci și în ce gândești, libertatea nu ține de instituții. Cu atât mai puțin relația cu oamenii cu care lucrezi.
Cine sunt regizorii care v-au inspirat când erați de vârsta tinerilor absolvenți de acum?
Andreea Grosu: Preferăm să nu facem liste cu cei care ne-au inspirat și ne inspiră de teamă să nu uităm pe cineva, dar sigur sunt aceiași care îi inspiră și pe ei. E mică lumea, câteva mese.
Ce i-ați recomanda unui tânăr care vrea să urmeze actoria și, în mod deosebit, celor care vor să participe la HOP 2018?
Andrei Grosu: Să facă totul cu plăcere și cu mult curaj. Și neapărat cu umor.
Puteți să enumerați câteva dintre spectacolele noi care vor intra în stagiunea de toamnă la Unteatru?
Andreea Grosu: Cehov, Caragiale, Bergman, Pinter, Caragiale, Büchner, Auburn și încă două surprize.
„Fiecare generație de actori va avea câteva vârfuri și acelea vor străluci. Avem foarte mare încredere în oamenii noi, în oamenii care vin.”
Andrei Grosu, regizor
Foto: Unica