de Florina Tecuceanu luni, 10 aprilie 2017
Contracandidaţii săi sunt Richard Bovnoczki (pentru rolul Ciki din spectacolul „No man’s Land” – TNB) şi Ciprian Nicula (pentru rolul Cristopher din spectacolul „ O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii” – TNB). Gala celei de a XXV-a ediții a Premiilor UNITER va avea loc pe 8 mai, la Teatrul „Mihai Eminescu” din Timișoara.
Florina Tecuceanu: În „Amadeus”, jucați rolul lui Mozart, geniul care s-a manifestat precoce în muzică. Poate fi mimată genialitatea, dacă nu ai măcar un dram de genialitate?
Andrei Huțuleac: Ați formulat întrebarea într-un mod care mă face să cred că avem opinii diferite despre ce înseamnă geniu. În ceea ce mă privește, cred că reprezentarea concretă a noțiunii nu are nimic inefabil. Ceea ce numim geniu sau talent este o combinație norocoasă de gene și medii în care te desfășori ca artist. În cazul lui Mozart, „geniul” era încarnat într-o bună măsură în faptul că se născuse într-o familie muzicală, care a început să-i exploateze de foarte devreme capacitățile. Deci, dacă poate fi înțeleasă rațional, da, genialitatea poate fi „mimată”, deși nu asta a fost neapărat miza mea în ceea ce privește personajul.
Cum v-ați documentat despre personaj? Ce anume v-a fascinat la el?
M-a interesat, în primul rând, corespondența pe care acesta a purtat-o de-a lungul timpului, în primul rând cu tatăl lui, dar și cu alți membri ai familiei. Apoi, m-a fascinat capacitatea tipului lui de personalitate de a crea mitologii în jurul ei. Asta mă interesează mereu la artiști – capacitatea lor de a se transforma pe ei înșiși (cu sau fără voia lor) în personaje cu povești de succes. Când spun mitologii, mă refer la chestiuni absolut concrete. De exemplu, unul din miturile recurente, pe care inclusiv scrierea lui Peter Shaffer îl propovăduiește, este că Mozart își scria partiturile dintr-o suflare, fără corecturi. Ceea ce e complet neadevărat. Mozart compunea, apoi revenea asupra muncii lui, o corecta, o cizela. Ca orice alt compozitor.
Faptul ca l-ați avut partener pe scena pe Răzvan Vasilescu, un actor uriaș, v-a intimidat, la început?
La început, da. Dar domnul Vasilescu are și o generozitate pe măsura talentului, așa că m-a ajutat să depășesc eventuale complexe. De fapt, dânsul a fost cel care mi-a și recomandat una din cele mai relevante cărți de actorie pe care le-am citit până în ziua de azi: „Courtesy and common sense in acting” a lui David Mamet.
Ce lecție personală ați învățat din rivalitatea dintre cei doi? Este benefică rivalitatea în profesiile artistice?
Eu cred că nu e. Consumă o energie pe care artistul ar putea să o investească în opera lui. Pe de altă parte, un soi de „boală de ego”, care să te facă să pui în mod constant la îndoială munca ta și a artiștilor din comunitatea în care te desfășori, cred că e foarte benefică!
Sunteți foarte tânăr (25 de ani) și jucați în spectacole importante („Mobilă și durere”, „Spitalul comunal”). Vă considerați avantajat, norocos, față de de alți colegi de vârsta dvs?
Sunt absolut norocos. Niciunul din rolurile pe care le-am făcut până acum nu îmi aparține, nici măcar într-un procent mic, în mod exclusiv. Ele sunt rezultatul muncii într-o echipă extraordinară, condusă de un regizor cu viziune.
Care este replica din spectacolul „Amadeus”, care vă place cel mai mult? De ce?
„Mediocrități de pretutindeni, vă acord iertarea mea.” Îmi vine realmente să plâng când o aud, pentru că îmi imaginez că un om care simte despre sine că e mediocru și, în același timp, nu are mecanismele pentru a-și depăși condiția, e înțepenit în această stare de fapt a vieții lui ca într-o celulă de închisoare. Faptul că Salieri empatizează cu această ipostază și, înțelegând-o, din interior, e capabil să ierte la final pe oricine se confruntă cu asta, mi se pare emoționant! Toți am fost și vom fi mediocri, într-o privință sau alta, de-a lungul vieții. Faptul că e cineva, fie și într-o piesă de teatru, capabil să ne ierte pentru asta, e mare lucru.
Ce ați dori să vi se întâmple în următorii ani?
Ce mi s-a întâmplat și până acum, plus altele.
De ce ați dat la trei facultăți de actorie, din orașe diferite? Care a fost motivul?
Am mai spus asta. Pentru că neștiind ce înseamnă „talentul”, nu știam dacă îl am și totuși îmi doream cu orice preț să fac meseria asta și să nu îi las pe ai mei să mă trimită la Medicină. Deci voiam să fiu sigur că intru undeva. Oriunde.
Ce face un tânăr actor când nu joacă? Cum arată o zi fără repetiții? Aveți și zile din acestea? Dar o zi plină, cum arată?
Când nu joc citesc, călătoresc sau mă uit la filme. Tot când nu joc încerc să scriu scenarii și, mai nou, să le regizez. E o pasiune laterală meseriei de actor, dacă vreți.
Aveți neliniști și anxietăți? Legate de ce?
Prea multe. Legate de tot.
Cum vă vedeți peste cinci ani? Dar peste zece?
O să vedeți.
Care este cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unui actor talentat?
Să se autodistrugă. Să nu aibă grijă de talentul lui.
„Când nu joc citesc, călătoresc sau mă uit la filme. Tot când nu joc încerc să scriu scenarii și, mai nou, să le regizez. ”
Andrei Huțuleac, actor
Foto: Adriana Grand
