de Andrei Crăciun miercuri, 31 mai 2017
Astăzi ne răspunde tânărul actor Andrei Cătălin (26 de ani), cunoscut din teatrul independent bucureștean (din trupa JamaisVu, care lucrează cu regizorul Matei Lucaci-Grunberg), dar și din spectacolele excelentei trupe de la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea.
ACTORUL RECOMANDĂ
În ce spectacole joci în această stagiune?
„Paravan. Două Telefoane” și „Sâmbătă: Averse!” la Godot, „With a Little Help From My Friends” la Teatrul Excelsior, „Ubu, Rege”, „TNT” și „Yen” la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea.
Un spectacol pe care îl recomanzi (deși nu joci în el)
„Un tramvai numit dorință”, de la Unteatru. Pentru că e unul dintre spectacolele care te surprinde, ceea ce e destul de dificil de făcut pe un text atât de cunoscut. Sper că se mai joacă.
Un actor tânăr din țara noastră care îți place.
Sunt fan Potocean. Mi se pare că poate juca orice.
O actriță tânără din țara noastră care îți place.
Cristina Casian. E foarte specială pe scenă, îți fură ochiul și nu te mai lasă.
Un regizor tânăr de urmărit, din țara noastră.
N-o să zic Matei Lucaci-Grunberg, de teamă să nu fiu previzibil. Îmi place mult Cristina Giurgea, încă din facultate. Spectacolele ei sunt inteligente, își alege bine textele și e unul dintre oamenii ăia care-ți propun o nouă lume când intri în sală, nu doar un spectacol.
Un motiv pentru care să meargă spectatorii la teatru.
E live, oameni buni! Nu există loc mai bun în care să poți vedea o poveste desfășurându-se în fața ochilor tăi. Plus că sunt o groază de oameni talentați și creativi și e păcat să nu-i cunoașteți.
CELE MAI…
Cel mai bun sfat primit în cariera dumitale.
De la mama. Înainte să dau admiterea, mama îmi zice: „Eh, și acum o să pleci în București…”, la care eu îi răspund: „Mama, nu e sigur că o să intru”. Mama: „Păi dacă nu ești sigur, de ce te mai duci?”.
Cea mai neobișnuită întâmplare trăită pe scenă.
Aici avem o lista lungă. Am zburat de pe scenă, am intrat în ziduri, am rupt scaune, am intrat prin decor. Dar cea mai ciudată întâmplare a fost într-un spectacol numit „Jurassic Experience”, spectacol în care jucam rolul negativ, în fața a peste o mie de copii care mă huiduiau frenetic. Am luat huiduielile ca pe un compliment. Dar la un moment dat văd capul unui copil de maxim cinci ani ieșind din buza scenei, pe care habar n-am cum reușise să se cațere. Era atât de clar că vrea să mă bată, că m-am blocat. Chiar să-mi iau bătaie pe scenă de la un puști de grădiniță… Nu eram pregătit pentru asta. Norocul meu a fost ca a venit un tip de la securitate și l-a dat jos.
Cel mai provocator spectacol de până acum pentru dumneata.
„Clasa Noastră”, pe care l-am jucat inițial în depozitul școlii, într-o groapă de nisip. Am simțit în primul rând o responsabilitate față de public, pentru că era prima dată când se punea textul ăsta în România și pentru că spunea o poveste adevărată. În al doilea rând, nu era un personaj care fusese scris într-un fel și se cerea construit, ci mai degrabă unul care exista și se cerea descoperit. M-a învățat să am respect pentru munca mea.
Cel mai dificil moment din viața dumitale în teatru.
Cel mai dificil e când termini facultatea și îți dai seama că habar n-ai încotro s-o iei. Brusc nu e nimic de făcut.
Cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat de când ești actor.
Îmi dau seama că suntem niște oameni privilegiați. Prin oamenii pe care-i întâlnim, problemele pe care ni le punem, viața noastră se construiește puțin diferit. Și sunt recunoscător pentru asta.
Cea mai interesantă întâlnire pe care ai avut-o până acum în teatru, și de ce aceea.
O să zic aici de Matei (n.r. – regizorul Matei Lucaci-Grunberg). Cu Matei m-am întâlnit prima dată în Bikers, veșnica bodegă de lângă facultate. Nu mai știu cum de stăteam la aceeași masă, dar știu că am vorbit vreo șapte ore despre filme, mă rog, cinematografia în toată gloria ei. Vreo doi ani mai târziu ne-am întâlnit să facem un spectacol. După ce l-am terminat, ne-am dat seama că ne placem atât de mult unii pe alții, c-ar fi păcat să ne oprim. Și restul e istorie teatrală! Sunt foarte norocos că am găsit un grup de oameni mișto și talentați, cu care să-mi pot asuma riscuri și să cresc. Cu mare parte dintre ei sunt prieten din facultate, ceea ce e, iar, foarte tare, pentru că ne cunoaștem, știm ce putem și unde am putea să ne mai dezvoltăm.
„Cel mai dificil e când termini facultatea și îți dai seama că habar n-ai încotro s-o iei. Brusc nu e nimic de făcut.”
Andrei Cătălin, actor
Foto: Adi Bulboacă
