de Andrei Crăciun duminică, 5 august 2018
Scumpe Andrei Cătălin, am ajuns, iată, la finalul unei noi frumoase stagiuni în teatrul românesc. Ce ai făcut dumneata în stagiunea aceasta, cu ce spectacole ai onorat publicul spectator și cu ce ai rămas în urma desfășurării lor?
Sincer să fiu, stagiunea asta n-am repetat cât aș fi vrut, mai mult am jucat. Deci, pot să spun că m-am ocupat cu supraviețuirea. Ceea ce e un aspect important al acestei meserii. Nu zic, ar fi mișto să ne-o ardem constant în boemie și alte artisticăreli, dar mare parte din munca noastră e să supraviețuiești. Să fii prezent pe scenă îndeajuns de mult timp încât oamenii să știe că locul tău e acolo. Nu vreau nici să mă martirizez acum, am trei spectacole în Râmnicu Vâlcea (TNT, Yen și Un dușman al poporului) și două în București (Sâmbătă: Averse! și Procesul lui David M. Golan), spectacole care au fost primite foarte bine de public. Și din toamnă sper să mai adăugam și altele. Deci, supraviețuiesc.
Ai avut timp să mergi la teatru și să vezi și spectacolele colegilor? Ți-a plăcut ceva în mod deosebit, să trecem în agendă pentru la toamnă?
Ar trebui trecut în agendă tot teatrul independent, pentru că se bazează pe sprijinul publicului. Se întreține din asta. Și nu mă refer doar la bani, deși e adevărat că suntem plătiți în funcție de câți oameni dau bani pe bilet. E un sistem simplu și onest. Dacă sunt destui oameni în sală și spectacolul se „vinde”, înseamnă că publicul e mișcat, interesat de zona artistică pe care o propunem. Că propunerile noastre sunt juste și merită aprofundate. În același timp, dacă publicul nu răspunde la propunerile noastre, ne putem acomoda. Poți oricând să zici: „băi, gluma asta nu funcționează” sau „scena asta e prea lunga”. E o ocazie mișto de a crește împreună cu publicul.
Pentru stagiunea următoare ai ceva în pregătire? La ce surpriză plăcută să ne așteptăm? Unde o să te vedem?
O să scoatem o comedie la Green, la sfârșitul lui august. Cu Matei și restul echipei (n.r. – regizorul Matei Lucaci-Grunberg și trupa Jamais Vu). Mai fac parte dintr-un spectacol, făcut de Ioana Păun, la CNDB, care o să iasă pe 25 octombrie. Și mai avem și planul ăsta secret de a scoate Paravanul (n.r. – spectacolul Paravan. Două telefoane) de la naftalină.
Ai și dumneata de acum o vârstă, nu mai ești tânărul nostru actor, adică – pardon! – mai ești, dar sunt alți colegi încă și mai tineri. De la tineret-speranțe, așadar, ai remarcat pe cineva în mod aparte? Cine vine tare pe turnantă?
Toată lumea. Cei din Cluj sunt tot timpul foarte bine pregătiți și foarte interesați. Aduc un confort în lucru. În timp ce UNATC-ul funcționează pe ideea de competiție. Deci, cei care apucă să lucreze au tot timpul ceva special. Nu prea găsești actori care să semene între ei. Încerc să nu dau nume, de teamă să nu fiu nesimțit și să-mi promovez doar prietenii. Dar uite, am mers la niște repetiții, pentru un spectacol de licență, conduse de Mihaela Sîrbu și Adriana Titieni. Deci, dacă simțiți nevoia să vedeți tineri talentați, mergeți la Clasa Noastră, din toamnă. La UNATC.
Viața. Ce planuri de viață are Andrei Cătălin cu ocazia vacanței de vară? Are Andrei Cătălin vacanță de vară?
Măi, mi-ar plăcea să am ce juca în toamna asta, deci vacanța nu e în planurile mele.
Spune-mi cel mai frumos lucru care ți s-a întâmplat în ultimul an de teatru. De ce tocmai acesta?
Preferatul meu a fost când un băiețel din public a urlat: „Jos de pe scenă!’, la un spectacol de impro. Avem șmecheria asta în care publicul ne huiduie când greșim, și presupun că pentru el entuziasmul a fost maxim. După cum observi, încercarea copiilor de a mă da jos de pe scenă începe să devină un laitmotiv al carierei mele. But still, like dust, I’ll rise (n.r. – dar, ca praful, tot mă voi ridica).
„Mare partea din munca noastră e să supraviețuiești. Să fii prezent pe scenă îndeajuns de mult timp încât oamenii să știe că locul tău e acolo.”
Andrei Cătălin, actor
Foto: Adrian Roman, Tavi Aniniș
