de Alina Vîlcan marţi, 5 iulie 2016
UNITER organizează preselecţia pentru „GALA TÂNĂRULUI ACTOR – HOP!”, ediţia a XIX-a, în perioada 20 – 23 iulie 2016 (cu posibilitatea de prelungire, în funcţie de numărul concurenţilor înscrişi), la Teatrul Naţional I. L. Caragiale din Bucureşti, sala Mică.
Am stat de vorbă, așadar, cu autoarea spectacolului-fenomen „Zic Zac”despre ce va face la Costinești în această toamnă, dar și despre cum e să fie parte din juriul de preselecție al Galei HOP, care va alege între 20 și 23 iulie participanții în competiție, despre începuturi, actorie și coregrafie.
Dragă Andrea, faci parte în acest an din juriul de preselecție al Galei HOP. Ce așteptări ai, ce le-ai recomanda celor care se înscriu și în privința cărui aspect consideri că vei fi mai exigentă?
În primul rând, sunt onorată să fac parte din acest juriu alături de artiști pe care îi admir de foarte mult timp. Mă aștept să avem parte de cât mai mulți participanți foarte bine pregătiți care să-l aducă pe Shakespeare în forme cât mai noi și cât mai surprinzătoare. Voi acorda o atenție deosebită celor două minute în care trebuie să-și prezinte aptitudinile speciale pe care le au fiecare. Îmi doresc să le integreze în moment cu mult curaj astfel încât să fie o sursă de inspirație pentru ce voi face mai departe cu participanții în cadrul galei.
Ca tânără actriță, nu ai concurat în cadrul Galei HOP. Spuneai pentru www.galahop.ro: „Eu n-am avut curaj”. Ce le-ai spune azi concurenților pentru a le da curaj?
Le recomand să nu rateze această oportunitate de a intra în Competiție. Am scris cu „c” mare deoarece mă refer la întreaga carieră de actor care este o continuă competiție. Este mult mai ușor să participi la Gala HOP decât să bați la ușile închise ale teatrelor și agențiilor de casting. Aici toată lumea vine să te vadă exact așa cum ești și sunt mari șanse să fii pe gustul vreunui regizor sau director de teatru. Iar faptul că totul se petrece la mare nu poate fi decât un cadru relaxat în care cei care vin să te vadă sunt cu frunțile mai descrețite și mai… bronzate!
În 2013, prezentai la aceeași Gală HOP, însă în afara competiției, spectacolul „Zic Zac”, spectacol pentru care, acolo, practic, era începutul succesului. Privită din această perspectivă, ce înseamnă Gala HOP pentru tine?
Participarea cu „Zic Zac” la ediția din 2013 a fost cu bătaie luuungă… În primul rând, l-am avut în public pe domnul Miklós Bács, ceea ce a fost o imensă provocare pentru noi. Era pentru prima dată când ne vedea pe scenă după terminarea facultății. Nimic nu e mai plăcut decât să-ți vezi profesorul explodând de bucurie la vederea unui produs muncit cu multă dăruire. Apoi a fost doamna Oana Pellea care ne-a facilitat participarea la bursa de spectacole din Thun, Elveția, prima noastră ieșire din țară cu spectacolul.
Apoi a fost domnul Lucian Vărșăndan care ne-a invitat la Festivalul „Eurothalia” din Timișoara. După aceea a urmat să mai fim invitați de încă patru ori la Timișoara, ultima oară fiind chiar săptămâna trecută! Tot dânsul m-a invitat să realizez un spectacol la Teatrul German din Timișoara și așa s-a născut „Hotel PM” care va veni și la București în luna octombrie. Așadar, dacă te pui pe șina care trebuie, poți avea o călătorie foarte bogată! Aici vreau să-i mulțumesc (iar și iar!) lui Radu Afrim pentru că ne-a invitat!
Pentru că „Zic Zac” este un spectacol pe care puțini împătimiți ai teatrului de-acum, de la noi, nu l-au văzut, ți-aș propune să ne întoarcem în timp și să ne povestești cum a apărut. De la idee la formă finală.
„Zic Zac” a încolțit în mintea mea cu mult timp înainte să prind curaj și să încerc să-l realizez. Zăcea în mine și își dorea atât de mult să prindă viață, încât l-am așternut pe hârtie și m-am dus cu el la admiterea pentru masteratul de coregrafie de la UNATC. Odată intrată, m-am apucat de lucru împreună cu echipa pe care mi-am ales-o, lucru care s-a întins pe aproape toată durata celor doi ani de master. A fost un proces al naibii de plăcut!
A fost și dificilă lupta în contextul în care eu o luam de la zero în alt oraș, la 26 de ani. Așa că mi-am pus oarecum un pistol la tâmplă și mi-am spus: „Spectacolul ăsta este șansa mea să încep să fac cu adevărat lucruri!” Deci, da! Mergeți la Gala HOP ca să intrați acum în joc, ca mai târziu să nu uite lumea de voi!
Ai absolvit facultatea de actorie la Cluj, dar și un master de coregrafie la București. Ce te-a făcut să alegi coregrafia la master?
După cum spuneam, „încolțea” „Zic Zac” în mintea mea și trebuia să-l las să se întâmple. Masteratul a fost cea mai bună cale de a-mi împlini visul, deoarece era cadrul optim pentru ca eu să dispun de o bună îndrumare din partea profesoarei mele, doamna Raluca Ianegic, de ceva spațiu și de câțiva bani oferiți de universitate și de șansa ca lucrarea mea să fie văzută de cine trebuie. Ce vrei mai mult la început de drum? Și cum eu n-am fost la Gala HOP la timpul meu, a trebuit să compensez cumva anii în care n-am avut curaj să mă exprim cu adevărat.
Anul trecut, la Timișoara, avea premiera spectacolul tău „Hotel PM”. Cum ai ajuns la Timișoara și cum a fost să montezi acolo? Sunt și alte orașe din țară pe care le vezi atractive și cu teatrele cărora ți-ar plăcea să lucrezi?
Timișoara, pentru că HOP… Și, ca să dezvolt ce ziceam mai sus: a doua zi după ce am jucat „Zic Zac” la Gala HOP 2013, domnul Lucian Vărșăndan, managerul Teatrului German de Stat Timișoara, m-a abordat la micul dejun. M-a întrebat dacă mai am ceva idei din astea, iar eu am zis că aș mai avea una. Bine, el s-a exprimat mult mai elegant în realitate. Ideea este că așa am ajuns să lucrez în calitate de creator de spectacol de teatru fizic într-un teatru profesionist.
Procesul de lucru, deși infinit mai scurt decât la „Zic Zac”, a fost unul extrem de fericit pentru mine, deoarece cred că am reușit „să seduc” o distribuție de actori care au mers cu multă deschidere pe mâna mea cu toate că era pentru prima dată când mă confruntam cu sistemul teatrului de stat. Deși am fost angajată și știam cum funcționează lucrurile, trebuie să recunosc că e nevoie de nervi destul de tari să ții piept tuturor responsabilităților și presiunii datorată faptului că trebuie să controlezi atâtea aspecte ce țin de construirea unui spectacol, dincolo de cel al creației propriu-zise.
În rest, mă duc cu mare drag în orice teatru în care sunt invitată să-mi pun în aplicare ideile. Așa am fost, după Timișoara, la Teatrul „Ioan Slavici” din Arad unde am făcut „Dezorient Express”, apoi la „M Studio” din Sfântu Gheorghe unde „m-am aruncat cu tupeu” în „Sărbătoarea primăverii” a lui Stravinski. Spectacolele mele de autor sunt presărate printre cele la care lucrez doar în calitate de coregraf și care mă poartă prin toată țara.
Ce apreciezi cel mai mult la generația de actori din care faci parte? Ce v-ați reproșa?
Când aud „generația mea de actori” mă gândesc în primul rând la clasa noastră de la Cluj, promoția 2008 a domnului Miklós Bács. Noi am fost extrem de implicați în anii de studenție și am fost învățați să muncim. Profu’ a avut grijă să ne zguduie bine încă din anul I ca să ne dăm seama din timp că, dacă nu punem osul la treabă, ne dă chiar el afară din peisajul teatral (râde). Și el se exprima mult mai elegant de atât, bineînțeles, dar mesajul cam acesta era.
Prin urmare, ne-a învățat să luptăm pentru a fi actori. Și cum ne-a mai învățat și faptul că cel mai important este să slujești teatrul sub orice formă, mulți dintre noi am putut fi suficient de sinceri cu noi înșine ca să alegem alte căi de a-l sluji. Așa am ajuns regizori, scenografi și coregrafi. Cum aș putea să ne reproșez ceva?
Un moment când ai fost fericită pe scenă?
Sunt extrem de multe momente în care sunt fericită pe scenă. Mai ales în ultimii ani, în care am avut șansa să fiu doar exact așa cum îmi doresc să fiu pe scenă: dansând. În afară de „Zic Zac” în care sunt fericită de fiecare dată, chiar și după cele 76 de reprezentații (și încă se continuă), sunt fericită în „3 ore după miezul nopții” și „Vertij” ale domnului Mihai Măniuțiu. Vreau să continui să fiu fericită pe scenă până când mă țin puterile.
Cât de critică ești cu tine însăți?
Mă agit destul de mult. Cei care au lucrat cu mine știu la ce mă refer. Pur și simplu, îmi place să fac lucrurile cât mai precis. Poate-i de la zodie, poate-i moștenire de familie, nu știu… Atâta timp cât cei cu care lucrez înțeleg și apreciază asta, voi continua să mă agit și să mă mulțumesc mai greu.
Cum vezi teatrul-dans din România anului 2016?
Încerc să privesc jumătatea plină a paharului și să observ potențialul, adică tinerii actori care încearcă să acorde mai multă importanță mișcării pentru a-și dinamiza partiturile actoricești. Încerc să-i încurajez peste tot unde mă duc, mai ales că anul acesta am lucrat în mare parte cu studenți. În continuare este un tip de estetică mult prea separat de teatrul pe care-l știm cu toții, dar eu una voi continua să încerc să-i „contaminez” pe cei din jurul meu cu acest limbaj și cu această emoție.
Cât de des mai ajungi la Sf. Gheorghe, orașul în care te-ai născut? Este ceva de acolo care te-a inspirat / te inspiră sau nu crezi în astfel de influențe?
Sfântu Gheorghe este orășelul în care am făcut balet, în care am făcut parte din prima trupă de teatru a liceului, în care am văzut primele spectacole de teatru atât la secția română, cât și la cea maghiară. Radu Afrim își monta primele spectacole când eu eram adolescentă și așa am văzut de zeci de ori Llorca și Cehov cu umor, sensibilitate și muzică electro. Deci, da, este un oraș pe cât de mic, pe atât de deschis din punct de vedere cultural.
Anul acesta am ajuns la „M Studio”, care este printre putinele companii de teatru-dans din țară și am am făcut „Sărbătoarea primăverii” cu o echipă de performeri care s-au aruncat împreună cu mine în descifrarea uneia dintre cele mai complexe opere. Nimic nu este mai frumos decât să ai o meserie care este în directă legătură cu muzica!
Întorcându-ne de unde am plecat, de la Gala HOP, țineai la Costinești, în urmă cu doi ani, un workshop de teatru fizic cu actorii din competiție și înțeleg că ceva asemănător vei face și în acest an. Cum ai văzut experiența din 2014, ce te face să revii și ce ai pregătit de data asta?
În urmă cu doi ani, am lucrat extrem de intens timp de patru zile cu cei zece participanți pe care i-am selectat. Cred că atunci am reușit să formez într-un timp foarte scurt o echipă de actori bine închegată cu care aș lucra oricând. Cu unii dintre ei chiar am mai lucrat de atunci și păstrează un loc special în mintea mea. Anul acesta, nu voi mai fi singură, ci voi face parte dintr-o echipă de creatori, alături de regizor, compozitor și scenograf. Așadar, coregrafia va fi o componentă importantă a unui întreg pentru ca participanții să înțeleagă și să conștientizeze mai bine lucrul la un spectacol în adevărata sa formă.
Pentru că vei fi, iată, pentru a treia oară la Gala HOP în acest an, cum ai descrie atmosfera evenimentului de la Costinești? Cum sunt zilele acolo, la ce ar trebui să se aștepte tinerii actori? E loc și pentru distracție și dans pe plajă?
Gala HOP este un loc în care tinerii vor avea parte de un adevărat maraton teatral. Va exista un program riguros de activități în care ei își vor testa anduranța la lucru, vor fi provocați la creativitate și trebuie să strălucească în momentele lor individuale sau de grup. Pe lângă asta, Gala HOP este un loc în care se leagă prietenii, momente memorabile și cam tot ce am putea încadra la categoria „distracție”. Cine e „erou” noaptea, să fie și dimineața!
andrea gavriliu from Immersive Theatre on Vimeo.
Și dacă, totuși, ai fi avut curajul să participi la Gala HOP atunci când terminai facultatea, cum ți-ar fi plăcut să fie juriul de preselecție?
Mi-ar fi plăcut să fie un juriu la fel de pestriț ca și anul acesta. Să fie format din oameni din mai multe compartimente și direcții teatrale: profesori de actorie, regizori, actori, compozitori, coregrafi, dramaturgi etc. Să existe câte un ochi pentru fiecare aptitudine pe care un tânăr actor o poate avea, cu condiția ca acel ochi să vadă prin prisma experienței sale scenice.
Pentru că e vară și pentru mulți e început de vacanță, îți amintești cum ți-ai petrecut vara în care terminai facultatea și te angajai la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț? Unii dintre cei pe care acum îi jurizezi au vârsta ta de atunci. Așadar, cum trăiai în acea vară, la vârsta lor?
Da, era vara lui 2008 și eram deja angajată de câteva luni bune la Teatrul Tineretului. Vara aceea am participat la un proiect european în Franța cu mai mulți colegi de facultate. Au fost trei săptămâni în care am realizat un spectacol și s-au legat prietenii frumoase cu artiști din patru țări.
Și, bineînțeles, cum îți vei petrece această vară, dincolo de Gala HOP? În ce festivaluri vei merge sau, pur și simplu, cum îți vei petrece vacanța de acum?
Anul acesta nu prea am parte de vacanță datorită proiectelor pe care le am. Îmi voi petrece cam toată vara în Iași unde lucrez cu domnul Mihai Măniuțiu la spectacolul „Goldberg Show. Facerea lumii și alte întâmplări”, după George Tabori, la Teatrul Național Iași. Imediat după aceea, la Opera Națională Iași, voi lucra cu domnul Andrei Șerban la spectacolul „Văduva veselă”, de Franz Lehár. Sunt două proiecte foarte importante pentru mine, pentru care eu zic că merită să-mi sacrific vara.
