de Florina Tecuceanu luni, 21 martie 2016
A 13-a ediţie a programului UNITER Campania Naţională „Artiştii pentru artişti” îşi deschide porţile şi, în parteneriat cu teatre din Bucureşti şi din ţară, dă startul lunii altruismului! O lună martie plină de spectacole de teatru jucate întru sprijinul artiştilor care au nevoie de ajutor. În această perioadă, site-ul uniter.ro vă prezintă o serie de interviuri cu actori, regizori, scenografi, oameni din breaslă, pe o temă importantă: modelele (în viaţă şi în carieră).
Florina Tecuceanu: Ce anume te-a determinat să accepţi invitaţia UNITER de a participa la Gala “Artiştii pentru Artişti”?
Anca Sigartău: Iniţiativa UNITER de a organiza aceste gale este o şansă de a redescoperi noţiunea de “solidaritate”. Solidaritatea este unitatea de bază în care măsurăm clipă de clipă actul artistic teatral. După părerea mea, solidaritatea în ideal umple de sens spectacolul. Acest gest este o condiţie minimă de a extinde, dincolo de scenă, sentimentul pe care îl trăim atunci când ÎMPREUNĂ naştem spectacole.
Ce înseamnă generaţia “veche” de actori pentru tine?
Eu mă consider un produs al acestei generaţii. Primul lucru pe care ni l-a spus profesorul meu de teatru Dem Rădulescu, în prima zi de facultate, a fost: “Teatrul nu s-a născut cu voi. Voi nu sunteţi o generaţie spontanee”. Aceasta generaţie înseamnă rasă, eleganţă, educaţie, “parfum”.
Ce repere ai avut din această generaţie? Te-a inspirat cineva anume?
Actriţa mea preferată a fost şi este Rodica Tapalagă. Am admirat delicateţea şi rafinamentul Irinei Petrescu. Extraordinară şi unică a fost Ileana Predescu. Ascuţimea şi esenţa puternică a Ginei Patrichi. Datorez începuturile profesiei lui Liviu Ciulei. Îi datorez bazele gândului artistic curat, permanenta evaluare şi provocare intelectuală (esenţială pentru parcursul artistic individual), preţuirea nuanţelor şi a Cuvântului. Întotdeauna, însă, Dem Rădulescu, “instituţia de Comedie” – aşa cum îl numea maestrul Liviu Ciulei – va rămâne “Domnul Profesor”, cel care mi-a dat şansa să fiu actriţă.
Conduci un teatru – Teatrul “Bacovia”, din Bacău, dar joci şi în câteva spectacole (“Magic National”, în comedia “Boeing-Boeing”, “Maitreyi”, “Pijamale”), câteva fiind itinerante care presupun deplasări, stres, mobilitate, disponibilitate de timp – Concertul Manouche, sau proiectul muzical independent “Un altfel de Cabaret”. Cum te descurci?
Sunt în primul rând artist. Un om cât se poate de viu. Mă bucur să mă urc pe scenă. Asta este esenţial. Asumarea conducerii unui teatru este o experienţă ce a venit în mod natural. Este un parcurs al unui om de teatru preocupat. Este o etapă, descopăr lucruri care mă fac să mă raportez altfel la profesie. Întâlnirile cu spectatorii, cu colegii din Bucureşti, din Bacău, problemele cu care mă confrunt pe scenă şi în spatele ei nu fac decât să mă oblige să descopăr “Măria Sa, Teatrul” în toată splendoarea lui.
Ai spus că vrei să laşi ceva în urma ta, în calitate de manager al Teatrului Bacovia. Ce anume ţi-ai propus să schimbi/realizezi la Bacău?
Deja pot spune că am schimbat. Când am venit anul trecut în Bacău, alocaţia pentru cultură era zero. Nu exista un domeniu de Cultură în primărie. La nivelul autorităţii locale, teatrul nu reprezenta decât o instituţie căreia i se dădeau salariile ca oricărei alta. Festivalul Theaterstock a făcut să scoată din amorţire o întreagă comunitate. S-a demonstrat că investiţia în cultură este cea mai profitabilă cu efecte imediate. Cred că este extrem de important să ne raportăm la o mişcare teatrală cel puţin europeană, vie, a timpurilor pe care le trăim.
Încremenirea în trecut (indiferent cât de glorios este acel trecut) ne face să ne depărtăm de public şi să ne închidem în şabloane aducătoare de blazare, frustrări şi puncte moarte. Este devreme, însă, să pot spune că am finalizat ceva. Lucrurile sunt dificile. Iar lucrurile cu adevărat durabile se construiesc în timp, având o strategie pe termen mediu şi lung. De multe ori, sistemul dictat de politic te obligă să faci paşi mărunţi raportându-te la “aici şi acum”.
Faptul că băcăuanii te-au susţinut anul trecut, după ce ţi-ai dat demisia din teatru, a însemnat ceva pentru tine? Te-a determinat să îţi iei un angajament în acest sens?
Susţinerea din partea comunităţii este o responsabilitate uriaşă. Acel gest este unul care m-a onorat şi la care mă gândesc deseori. Nu vreau să dezamăgesc. Ştiu atât: că încerc să fac tot ce îmi stă în putinţă ca Teatrul Bacovia să fie parte a mişcării teatrale naţionale.
Ai studiat muzica la Liceul G. Enescu. Cum s-a completat muzica cu actoria?
Am studiat pian din clasa întâi cu reputata profesoară Gabriela Enăşescu. Canto cu doamna Magda Ianculescu şi compoziţie şi armonie cu Richard Bartzer. La 16 ani eram pe scenă alături de marea organistă Ilse Maria Reich în oratoriul Crăiasa Zăpezii de Liana Alexandra în cadrul primei ediţii a Festivalului Internaţional “George Enescu”. Am susţinut partiturile solistice în “Peter Pan””, în “Micul Coşar” de Benjamin Britten, “Cuore” de Carmen Petra Basacopol, “Ioana pe rug” de Arthur Honnegger… Nu îmi pot concepe viaţa fără pregătirea temeinică muzicală de care m-am bucurat. Am avut profesori importanţi, am crescut alături de colegi care astăzi sunt consideraţi somităţi în muzică, şi cu siguranţă nu aş fi devenit actriţă dacă nu aş fi avut pregătirea scenică anterioară oferită de audiţiile trimestriale de la pian, de spectacolele şi concertele la care am participat.
Urmează acea întrebare-clişeu, ştiu, dar are o justificare: eşti absoventă de liceu de muzică, părinţii tăi sunt profesori… De ce te-ai făcut actriţă?
A fost ca un joc la ruletă. O întrebare (pe care mi-a pus-o Gelu Colceag: “Te-ai gândit să dai la Teatru?” în clasa a XII-a) şi o încercare. Am reuşit. Nu aş mai fi dat a doua oară. M-am făcut actriţă pentru că am fost fascinată de scena Teatrului Bulandra… fascinată de miracolul luminilor ce se aprind pe scenă şi apoi în sufletul fiecărui spectator…
Ai câştigat titlul de “Cea mai bună actriţă” în 1989, la Gala Tânărului Actor. Te-a ajutat acel premiu?
Nu m-a ajutat. Îmi aduc aminte foarte rar de faptul că am luat acel premiu. Eu o iau de la capăt de fiecare dată. Ca un student la actorie în prima zi de facultate. Am emoţii cumplite. Mă chinui de fiecare dată, intru în panică, aş vrea să dispar, mă simt singură. Şi urăsc adrenalina, deşi sunt dependentă de ea.
Ai plâns pe scenă – dar nu atunci când ţi-a cerut-o rolul?…
La sfârşitul spectacolelor… de multe ori! Mi se pare extraordinar de emoţionant să vezi atâţia oameni care îţi dau două ore din viaţa lor. Adică îţi dau “timp”! Este un cadou nepreţuit! Toţi acei oameni care ţi-au dat câteva ore vor râvni în ultimele clipe de viaţă după câteva secunde…
De ce ţi-e teamă cel mai mult că ai putea să pierzi?
Dragostea şi Îngerii. Mi-e frică să nu pierd dragostea şi toţi acei oameni pe care îi iubesc. Sufăr când mi se întâmplă şi mă bucur până la Dumnezeu şi pentru câteva clipe de dragoste adevărată – de care mă bucur când îmi zâmbeşte tata, când mă priveşte mama, când mă ia în braţe unul dintre copii, când sunt aplaudată la finalul unui spectacol frumos…
Eşti mama a trei copii. Vreunul dintre ei urmează o carieră în domeniul artistic?
Iosif (cel mai mic – are 20 de ani) este student la Design Academy Eindhoven, una dintre cele mai prestigioase facultăţi de design din lume.
Toti cei trei copii ai mei au avut o pregătire în domeniu – Sonia a făcut pian opt ani şi trei ani pictură, Sofian Teodor a terminat sculptura la Liceul de Arte Plastice “Tonitza”, iar Iosif, după ce a absolvit Tonitza, îşi continuă studiile, după cum am spus, în Eindhoven.
Cred că este obligatorie o pregătire artistică a copilului. Contactul copilului cu orice tip de artă colorează şi nuanţează sufletul adultului de mai târziu.
DACĂ VREI SĂ AJUŢI!
MODALITĂŢILE DE PARTICIPARE A DONATORILOR FINANCIARI LA CAMPANIA „ARTIŞTII PENTRU ARTIŞTI” SUNT:
Sponsorizări dedicate Campaniei
Donaţii în contul Campaniei
formularul de 2 % din venitul global
cumpărarea de bilete (donaţii medii sau mici) pentru vizionarea spectacolului de caritate organizat în fiecare an ca punct central al campaniei, în jurul datei de 27 martie.
Contul Campaniei „Artiştii pentru artişti
Fondul de Solidaritate Teatrală
cod IBAN RO40RZBR0000060007801286
deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei
Mai multe detalii despre Campania „Artiştii pentru artişti“, aici.
Foto: bucurestifm.ro
