de Andrei Crăciun miercuri, 25 ianuarie 2017
Începem cu îndrăgita tânără actriță Ana Ularu (mare vedetă și prin America, în filme de cinema și seriale de televiziune).
ACTRIȚA RECOMANDĂ…
Ana, în ce spectacole joci în această stagiune, unde și de ce să le vedem?
O Intervenție la Teatrul Act. Nu pot insista îndeajuns, simt că e o bătălie câștigată cu timpul. Un pariu de bun augur. Mi-am îndeplinit visul de a juca la Act, mereu am adorat acest loc, dar doar ca spectator. E demersul nostru, al micului nostru trib creativ – regia Radu Iacoban, light designer Bogdan Gheorghiu, joc alături de Lucian Iftime, scenografia Iulia Popescu. În diverse permutări noi iscăm teatru și asta mă bucură enorm.
Mai joc în Carousel și Omul cel Bun din Seciuan la Bulandra. Trebuie văzute pentru că sunt semnate de Andrei Șerban ceea ce constituie din principiu un eveniment uriaș. Apoi, sunt două spectacole despre complexitatea, frumusețea și bizareria sufletului uman, două propuneri teatrale necesare lumii de astăzi. Emancipare la Teatrul de Comedie, Sala Nouă – din nou regia (dar și dramaturgia) Iacobanului, cu o distribuție minunată și o poveste frumoasă și surprinzătoare despre adolescențî. În Parc la Godot – e o comedie cu umor absurd, cu personaje celebre reconfigurate, despre dragoste și mutațiile ei. Regia/textul – Iacoban. Peretele la Teatrul Metropolis – regia/textul de Lia Bugnar. Îl joc rar, dar e o mare plăcere, e o comedie cu tandrețe și tristețe în mod egal. O să intru (când termin filmările) în Procesul Caprei cu un Ied tot la Metropolis. Acolo veți vedea de ce. E fabulos.
Un alt spectacol pe care îl recomanzi, dar în care nu joci
Anul Dispărut. 1989. La Teatrul Mic. Cu tot dragul. Politikon la Point. After Hours la TNB.
Un actor, coleg cu dumneata, care îți place.
Fără ierarhie: Conrad Merricoffer, Alexandru Potocean, Cătălin Babliuc, Radu Iacoban, Lucian Iftime, Mihai Smarandache.
O actriță, colegă cu dumneata, care îți place.
Fără ierarhie: Letiția Vlădescu, Diana Cavallioti, Rodica Lazăr.
Un regizor de urmărit. De ce?
Radu Iacoban. E prolific, talentat, special și al naibii de inteligent și diferit. Si Eugen Gyemant.
Un motiv pentru care să mergem la teatru.
Nu există niciun motiv să nu mergeți la teatru. Și nici o scuză.
CELE MAI…
Cel mai bun sfat primit în cariera ta.
„Se poate mereu mai bine.”
Cea mai neobișnuită întâmplare trăită pe scenă.
Un cutremur, în timpul Epopeii lui Ghilgameș la Odeon. Eram la vreo 4 metri pe o schelă, dănțuind nebunește. Nu l-am simțit, am auzit doar ștăngile sunând amenințător și mi s-a povestit după.
Cel mai provocator spectacol de până acum, pentru tine.
O Intervenție și Carousel. Din motive total diferite și pe care le prefer misterioase.
Cel mai dificil moment din experiența ta în teatru.
Momentul în care jucam în ceva în care nu credeam. Plângeam înainte și după spectacole. Mi se părea o trădare de neiertat și fără posibilitate de ajustare.
Cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat de când ești actriță.
Faptul că joc. E o binecuvântare să ai de lucru. Și câteva întâlniri magice.
Cea mai interesantă întâlnire pe care ai avut-o în teatru. De ce aceea?
Am avut noroc de întâlniri uriașe. Cătălina Buzoianu m-a născut pentru scenă și mi-a dat primii pași, m-a învățat, m-a crescut, m-a făcut actriță, îi voi fi mereu recunoscătoare și o voi iubi nespus, Silviu Purcărete m-a reinventat și hrănit cu tipul de lucru și de estetică față de care mă simt cea mai apropiată, în timpul lucrului cu Dragoș Galgoțiu am devenit un alt tip de actor. Andrei Șerban m-a rereinventat. M-a făcut să mă îndoiesc de tot ce credeam și simțeam, m-a deconstruit și m-a revelat mie însămi. Și rămâne mereu Ștefan Iordache. Dar și întâlnirile cu colegii mei de generație sunt extrem de interesante, felul în care creștem împreună, limbajul nostru comun sau disonant care se adună și devine o forță.
Am avut noroc de întâlniri uriașe. Cătălina Buzoianu m-a născut pentru scenă și mi-a dat primii pași, m-a învățat, m-a crescut, m-a făcut actriță…
Ana Ularu, actriță
Foto: Lucien Samaha, Mihaela Marin
