de Andrei Crăciun vineri, 24 mai 2019
ACTRIȚA RECOMANDĂ…
Alina, în ce spectacole joci în această stagiune, unde și de ce să le vedem?
La Teatrul Mic ne întâlnim la „Legături primejdioase” în regia domnului Cristi Juncu, la „Familia Jeleznov” în regia domnului Gelu Colceag, la „Apa vie” în regia domnului Ștefan Lupu, la „Deșteptarea primăverii” în regia domnului Vlad Cristache și la „Romeo și Julieta”, în regia doamnei Liliana Pană. La Unteatru ne întâlnim la „Pescărușul” în regia domnului Andrei Șerban. La Teatrul de Comedie ne vedem la „Mult zgomot pentru nimic” în regia domnului Andrei Șerban și la „Tartuffe” în regia domnului Laszlo Bocsardi. La Teatrul Metropolis ne vedem la „7 dintr-o lovitură” și „Două liniuțe” ambele în regia doamnei Lia Bugnar. La Green Hours ne întâlnim la „Visul unei nopți de vară” în regia domnului Peter Kerek. Acum că am lăsat aici CV-ul, zic să ne întâlnim la aceste spectacole pentru că e sănătos să investești în bilete la teatru și să ne vezi pe viu cum mergem noi la serviciu.
Un alt spectacol pe care îl recomanzi, dar în care nu joci.
„Ținutul din miezul verii” de Tracy Letts, în regia domnului Vlad Massaci, la Teatrul Mic.
Un actor, coleg cu dumneata, care îți place.
George Rotaru.
O actriță, colegă cu dumneata, care îți place.
Mihaela Velicu.
Un regizor de urmărit. De ce?
Oskaras Korsunovas. Pentru că este un vrăjitor și pentru că ajunge mult prea rar pe la noi ca să îl ratezi atunci când zboară.
Un motiv pentru care să mergem la teatru.
Să ne cunoaștem mai bine ca cetățeni în micul nostru sat, să evadăm un pic din știrile de la ora 5 și să stăm confortabil preț de câteva ore în scaunele roșii de pluș (sau scaunele negre de plastic-metal). Teatrul face bine pe dinăuntru. Ba unii chiar zic că plâng, că râd, că se emoționează, că se enervează, că respiră odată cu actorii, că înțeleg lucruri. Și obții toate astea doar uitându-te la alții? Hm.
CELE MAI…
Cel mai bun sfat primit în cariera ta.
Sunt două: „să-mi văd de treabă” și „să nu cumva să uit vreodată că sunt norocoasă”.
Cea mai neobișnuită întâmplare trăită pe scenă.
Plecasem la Miskolc (Ungaria) cu „Cântăreața cheală” de Eugen Ionesco, spectacol semnat de doamna Valeria Sitaru. În acest text există câteva replici care aproape că se repetă, atâta că se adaugă sau se scot două-trei cuvinte. Spectacolul era jucat în limba engleză, cu traducere în limba maghiară. La un moment dat, deși nimic din ce făceam (jucam) în momentul cu pricina nu era amuzant și nici scriitura nu era amuzantă în calupul de cele câteva fraze, publicul râdea cu o poftă inimaginabilă. Aproape că devenise un râs strident fără să fie cazul. Nu înțelegeam ce se întâmplă. Ne uităm unii la alții întrebător, crezând că s-a „comis” o eroare de neiertat. Niciun „răspuns”. După câteva secunde ridic privirea la supratitrare și văd cum replicile în limba maghiară se derulau într-un ritm amețitor. Sărise traducerea. Am fost nevoiți să reluăm spectacolul cu scena precedentă ca să ne aliniem din engleză în maghiară. E, în timpul asta (care pare foarte dilatat, dar doar pare), preț de câteva secunde eu m-am blocat atât de tare că nu știam unde sunt, ce caut acolo, cine sunt oamenii ăia, ce trebuie să fac. Au fost cele mai oribile secunde pe care le-am trăit pe scenă. De altfel, spectacolul bine primit.
Cel mai provocator spectacol de până acum, pentru tine.
Aleg să vorbesc despre spectacolul de disertație, „Stele în lumina dimineții” de Aleksandr Galin, în regia domnului Gelu Colceag. Nu am fost vreo lumină în facultate și am trecut prin ea ca o umbră. Foarte bine conturată, dar tot o umbră. Momentul provocator a fost că, înainte de acest spectacol, toate semnele erau că nu voi face această meserie. Nu aveam curaj. Odată cu venirea acestui spectacol, am avut de făcut marele meu pariu. Și, cu ajutorul câtorva oameni, am trecut testul. Cu notă mică, dar măcar am știut că provocarea a meritat așteptarea.
Cel mai dificil moment din experiența ta în teatru.
Nina, Nina. Cum ești dumneata după ce trec doi ani între actele III și IV…
Cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat de când ești actriță.
Cel mai bun lucru este ceva ce se repetă. De când am început să joc, am avut ocazia să o fac din nou și din nou și din nou. Sunt recunoscătoare că nu stau și că primesc texte pe mail. Că le primesc odată la trei-patru luni sau odată pe an, dar le primesc.
Cea mai interesantă întâlnire pe care ai avut-o în teatru. De ce aceea?
Am întâlnit-o cândva pe doamna Sanda Manu, care a venit să vadă un spectacol în care jucam. După ce s-a terminat, a rămas la discuțiile de desființare. S-a ales praful și pulberea de noi. Dar după ce-a dat cu noi de pământ în cel mai plin de farmec și civilizat mod posibil, ne-a spus: „Trebuie să aveți curaj în meseria asta. Să vă aruncați în gol, fără menajamente, fără tertipuri și meschinării. Să vă dezgoliți până simțiți nevoia să vă umpleți. Curaj.” Acum mă arunc de la mare înălțime, uneori cu chingi, dar mă arunc. Și ce e frumos e că drumul ăsta în cădere liberă mă face să mă simt în siguranță.
„Am întâlnit-o cândva pe doamna Sanda Manu, care a venit să vadă un spectacol în care jucam. După ce s-a terminat, a rămas la discuțiile de desființare. S-a ales praful și pulberea de noi. Dar după ce-a dat cu noi de pământ în cel mai plin de farmec și civilizat mod posibil, ne-a spus: Trebuie să aveți curaj în meseria asta.”
Alina Rotaru, actriță
Foto: Simion Buia, Andrei Gîndac
