de Florina Tecuceanu miercuri, 9 septembrie 2015
INTERVIURILE HOP www.uniter.ro îi prezintă pe tinerii actori care au câștigat preselecția de la București. Gala Tânărului Actor HOP va avea loc la Costineşti, între 8 şi 11 septembrie 2015 şi este organizată de UNITER şi Vox Maris Grand Resort.
Cu ce text ai venit în faţa juriului?
Alexandru Constantin Apostol: Anul acesta am ales să particip cu un fragment din piesa lui Costin Manoliu, “Taina cerșetorului”.
Ai mai fost şi în anii trecuţi la HOP?
Da, am participat și anul trecut.
Ai avut emoţii la preselecţie?
Da, pentru că decizia de a participa a fost una spontană. Nu eram hotărât să particip, însă când mi-am văzut colegii pe scenă în prima zi de preselecții, mi-am reamintit de toate momentele de la HOP 2014 și instant am simțit că vreau să fiu și eu alături de ei. Așa că am mers acasă și în ultima zi de preselecții am venit cu monologul pregătit, însă și emoțiile erau pe măsură.
Ce ţi-a spus juriul referitor la prestaţia ta?
Momentul meu era destul de crud, deoarece am avut doar două zile să-l pun la punct. Feedback-ul a fost unul pozitiv, iar indicațiile pe care le-am primit se vor reflecta în ce voi prezenta la Costinești.
În ce piese ai jucat/ joci în prezent? Ce roluri ai interpretat până acum?
Am jucat în “Frații Karamazov” de F.M. Dostoievski, spectacol care se va relua din toamnă în București și în care îl interpretez pe Aleoșa Karamazov, în “Servieta de Doc” de Mihail Zoscenko și “Gălceava Zeilor” de Radu Stanca, toate trei fiind spectacole de licență ale clasei Zamfirescu.
Din toamnă voi juca în “Maidan”, un spectacol de teatru-dans făcut după povestirea „Jocul” de Mircea Cărtărescu, și în “Visul unei nopți de vară” de William Shakespeare, la Teatrul Național din București.
Care sunt actorii români pe care îi admiri?
Sunt mai mulți cei pe care îi admir și mulți dintre ei sunt tineri, ca de exemplu Ștefan Lupu, însă unul dintre cei pentru care am un respect deosebit este Ștefan Iordache.
Ce actriţă/ actor străin îţi place? De ce?
Tom Hanks, Edward Norton, Carey Mulligan, dar în special îmi place de Michael Fassbender. Pentru că “Hunger” și pentru că “Shame”, ambele regizate de Steve McQueen.
De ce te-ai făcut actor?
Ca să văd cum e.
Cum te visezi peste cinci ani? Dar peste 10?
Mă visez făcând teatru în România, jucând cu plăcere și trăind din asta.
Îţi mai aminteşti cum a fost prima zi de facultate?
Ca să fiu sincer, nu. Știu doar că eram nespus de fericit că mă aflu acolo și că voi începe să fac ceea ce îmi doresc cu adevărat în viață.
O amintire semnificativă din anii de facultate?
Îmi amintesc de nopțile pe care le petreceam repetând în facultate la proiectele de creație. Aveam momente când eram programați să începem repetiția la 3 dimineața și cu toate acestea veneam pregătiți ca și cum nimic nu ar fi ieșit din comun. Niște studenți să vină să se pregătească în facultate în mijlocul nopții și fiind plini de nerăbdare și entuziasm… Cum ar fi să vezi treaba asta la ASE?
De asemenea, deplasările în alte orașe, în anul III, când am jucat în peste 20 de orașe din toată țara, fiecare deplasare având ceva specific – ba un frig de îngheța apa din pahare în scenă, ba o ușă ruptă în mijlocul spectacolului, ba un coleg care ratează intrarea cu 10 minute, ba o sală cu 300 de oameni în picioare pe lângă cele 200 de scaune. Toate sunt momente din care pot spune că am învățat cu adevărat.
Ce ţi se pare cel mai greu în această profesie?
Dacă vrei să o faci, trebuie să fii pregătit, să ai “stomac de fier și buci de tablă”, ca să reziști pe parcurs. Două dintre sfaturile care mi-au rămas în minte pentru tot restul vieții sunt: să înveți să ai răbdare și să nu calci niciodată pe cadavre.
Ai vreun reproş pentru vreunul dintre profesori? Dacă ai putea să schimbi ceva în sistem, cu ce anume vei începe?
Nu am reproșuri de făcut nimănui. Dacă am avut ceva de spus la un moment dat, am încercat să o spun atunci. Dar dacă e să schimb ceva, aș schimba modul în care facultatea își promovează oamenii pe care îi pregătește și modul în care ajută spectacolele de licență să aibă viață după ce au plecat din şcoală. Acolo mai este de lucrat. Cât despre sistem, discuția o știm cu toții și tot ce putem spera este că vom face parte din schimbare.
Ce rol ţi-ar plăcea să tţ se ofere în viitorul apropiat?
Am perioade în care mi-e dor să joc anumite roluri, să le reiau și să le perfecționez, cum ar fi Culai Darie din piesa “Suflete tari” de Camil Petrescu, rol pe care l-am făcut în anul I de facultate. Mi-ar plăcea și un Ivanov, un Brutus sau un Gelu Ruscanu, roluri pe care le-am mai încercat, dar doar în scene mici pentru examene, nu într-un teatru.
Însă, peste toate, există un rol pe care sper să am ocazia să-l joc cândva și care mi-a rămas în minte de acum patru ani, din perioada în care căutam texte pentru admitere, și anume Ion din “Acești îngeri triști” de D.R. Popescu.
Dacă s-ar fi dat note la selecţia HOP, iar tu ai fi fost în juriu, ce notă ţi-ai fi dat?
Nu cred în note în teatru. Mi-aș fi zâmbit.
Foto: Andrei Gîndac
În zilele de 15, 16 şi 17 iulie a.c. UNITER a organizat preselecţia pentru Gala Tânărului Actor – HOP. Juriul a fost format din: Radu Afrim, Dorina Chiriac, Radu Iacoban, Gabi Lupu și Iris Spiridon.
Anul acesta, cei 27 de tineri concurenţi aspiranţi, la Costineşti, la titlul de „Cel mai bun tânăr actor” vor fi priviţi şi notaţi de: actorul, muzicianul şi compozitorul Tudor Chirilă, regizorul şi scenaristul Radu Jude, actriţa şi directorul Teatrului Evreiesc de Stat Maia Morgenstern, scenografa Iuliana Vîlsan şi cântăreaţa şi profesoara de jazz Luiza Zan.
8 – 11 septembrie. Vox Maris Grand Resort Costineşti. Director artistic: Radu Afrim.