de Andrei Crăciun miercuri, 13 martie 2019
ACTRIȚA RECOMANDĂ:
În ce spectacole joci în această stagiune?
O să încep prin a spune că sunt într-o perioadă de căutări şi lămuriri cu mine ca om şi ca actriţă. Între timp, îmi fac meseria cu drag şi credinţă acolo unde sunt chemată să o fac. Joc mult teatru independent: Teatrul Apropo („Cadranul plus plus” şi „Orfeu şi Euridice”), Arte dell’Anima („Mersul trenurilor”), Teatrul Elisabeta („Câinele grădinarului”, „Încurcătură la nivel înalt”, „Las’ că știm noi”, „Încă nu, dar o să fie…”, „Iulia, o scânteie…”, „Îmi place cum miroşi” – spectacol în lucru), Sala Dalles („O noapte furtunoasă”). Pe lângă aceste spectacole, mai am colaborări cu Teatrul Excelsior („Interzis sub 18 ani”), cu Circul Metropolitan București („Alice în ţara minunilor”) şi cu Teatrul Evreiesc de Stat („Scripcarul pe acoperiş”, spectacol la care lucrez în acest moment şi care va avea premiera în luna mai).
Un spectacol pe care îl recomanzi (deși nu joci în el).
„Coriolanus”, în regia lui Alexandru Darie, la Teatrul Bulandra.
Un actor tânăr din țara noastră, care îți place…
Voi spune totuşi doi: Daniel Nuţă şi Emilian Mârnea.
O actriță tânără de la noi, care îți place.
Voi spune totuşi două: Theodora Sandu şi Alina Rotaru.
Un regizor tânăr de urmărit, din România.
Voi spune totuşi doi: Eugen Gyemant şi Radu Nica.
Un motiv pentru care să meargă spectatorii la teatru.
Unul dintre motive ar fi acela că au şansa pentru un timp să se deconecteze de la cotidian şi să intre în alt univers. Să trăiască pentru câteva clipe într-o poveste în care poate se vor regăsi, îi va ajuta să descopere alte răspunsuri la întrebările lor sau care îi va face să uite de problemele de zi cu zi.
CELE MAI…
Cel mai bun sfat primit până acum.
Hm, nu mă înţeleg prea bine cu superlativele „cel mai”, „cea mai”, îmi e destul de greu să aleg. Poate pentru că sunt în zodia gemeni şi îmi e dificil să iau decizii, cine ştie?! Dar voi încerca, promit! Revenind la răspunsul pe care trebuie să îl dau… Nu mai ştiu exact cum era în varianta originală atunci când mi s-a spus asta, dar suna cam aşa: „În teatru e ca în iubire. Merită să faci asta doar dacă nu poţi trăi fără”.
Cea mai neobișnuită întâmplare trăită pe scenă…
O întâmplare neobişnuită şi amuzantă a fost acum aproape patru ani când am plecat la mare cu un spectacol la care lucrasem în facultate, o licenţă de regie (KMRL după Mattias Andersson, în regia Irinei Istrătescu). Urma să jucăm pe plaja de la Oha Beach, în foişorul amenajat de ei, pe o scenă adaptată stilului spectacolului, respectiv cu două spaţii separate. Eram patru actori: doi băieţi şi două fete. La un moment dat în timpul spectacolului, băieţii veneau la noi în vizită. Chiar înainte ca băieţii să ajungă, s-a luat curentul pe toată plaja. Am rămas în beznă (mă rog, în lumina lunii), cu sunetul valurilor care ne acompaniau şi am început să improvizăm în acea direcţie ca şi cum aşa era textul şi asta trebuia să se întâmple. Publicul era în delir, iar noi, încurajaţi de reacţiile lor, duceam joaca tot mai departe. Într-un final curentul şi-a revenit şi noi am putut continua spectacolul aşa cum era repetat, dar tind să cred că acel moment a fost unul dintre cele mai apreciate de public în acea seară.
Cel mai provocator spectacol de până acum pentru tine.
Este acela la care repet în acest moment la Teatrul Evreiesc de Stat: „Scripcarul pe acoperiş”. Un spectacol care mă provoacă din mai multe puncte de vedere. Primul ar fi că e un musical iar pe lângă munca la personaj şi la povestea spectacolului se adaugă dansul şi cântatul. La asta mai vine al doilea element provocator şi anume faptul că voi cânta în limba idiş. Al treilea element este provocarea pe care mi-o oferă personajul, fata mare a lui Tevie lăptarul, Ţeitl, sora mare din cele cinci, care seamănă cu mama, pe care se bizuie tata şi care vrea să se lupte pentru iubirea ei. Tată îmi va fi Claudiu Istodor, iar mamă Roxana Guttmann. La repetiţii mă întâlnesc cu o echipă mare de colegi actori (unii la început de drum, alţii cu o vastă experienţă), cu regizorul spectacolului, Andrei Munteanu, cu coregrafii Bogdan Boantă şi Andra Gheorghe (Cocuţa), cu cântăreţi profesionişti şi urmeză şi dansatorii. E o echipă mare de profesionişti dedicaţi alături de care voi munci până în luna mai, când va avea loc premiera spectacolului, mai exact pe 18 şi pe 19 mai. Deja am emoţii!
Cel mai dificil moment din viața ta în teatru.
Sunt multe momente dificile. Dar unul care îmi vine acum în minte este acela în care rămân singură după un spectacol. Liniştea adâncă în care realizez că acea clipă intensă, plină de viaţă şi de pasiune (care a fost spectacolul), acum nu mai e. Momentul în care conştientizez efemeritatea artei noastre. Dar poate aici stă fericirea: într-o clipă. Cine ştie?
Cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat de când ești actriță.
Voi continua ideea începută anterior şi spun că dacă în acea clipă s-a întâmplat ceva în sufletul sau în gândurile unui spectator, dacă o emoţie sau un gând de-al meu a ajuns în public sub o formă sau alta, seara aceea e o reuşită. Cred că acesta e unul dintre cele mai bune lucruri care s-au întâmplat de când sunt actriţă. Să am privilegiul să fiu pe scenă în faţa a multor oameni cărora le pot dărui din mine. Poate puţină speranţă, nişte credinţă şi multă iubire.
Cea mai interesantă întâlnire pe care ai avut-o până acum în teatru; de ce aceea?
Am avut câteva întâlniri interesante cu anumite personaje, cu spectacole pe care le-am văzut, cu oameni pe care îi apreciez dar cea mai interesantă întâlnire în teatru pentru mine simt că e pe cale să se întâmple. Şi abia aştept să vă vorbesc despre ea… când se va întâmpla. Cât mai curând, sper.
„Sunt multe momente dificile. Dar unul care îmi vine acum în minte este acela în care rămân singură după un spectacol. Liniştea adâncă în care realizez că acea clipă intensă, plină de viaţă şi de pasiune (care a fost spectacolul), acum nu mai e. Momentul în care conştientizez efemeritatea artei noastre.”
Teodora Daiana Păcurar, actriță
Foto: Vlad Eftenie, Paul Băilă
