de Uniter luni, 6 august 2018
Actor păpușar, a scris scenarii, a semnat regia unor spectacole, a crescut alături de colegii generației sale Teatrul de păpuși craiovean. Și astăzi, copiii se bucură de Invitație la joacă, spectacol în regia Alexandrei Davidescu.
Distinsă de UNITER, în anul 2010, cu Premiul special pentru teatrul de păpuşi şi marionete, Alexandra Davidescu ne-a lăsat o istorie vie a Teatrului de păpuși din Craiova în paginile volumului „Un mic teatru mare“, cel care i-a deschis porțile lumii și inimile spectatorilor.
A format generații de păpușari, cu același respect și aceeași dragoste cu care și-a împlinit profesia pe tot parcursul vieții.
Rămas bun și aplauze, draga noastră Didina!
Slujba de înmormântare a avut loc sâmbătă, 4 august, la Biserica Ungureni din Craiova.